Fostul președinte al PLR Alba, Ioan Lazăr, a sancționat afirmația prim-vicepreședintelui PNL Ludovic Orban, care a spus despre fuziunea PC-PLR, că este vorba de “doi ţuţeri...
Serviciul militar ar putea fi reintrodus în România, însă nu va fi obligatoriu ci pe bază de voluntariat, scrie ziarulevenimentul. Mircea Duşa, ministrul Apărării, le cere parlamentarilor...
Angajaţii ar putea primi vouchere de vacanţă, de la 1 iulie, potrivit Digi24. Autoritatea Naţională pentru Turism a finalizat normele privind acordarea lor şi, imediat după...
Turiștii și localnicii au avut parte de un program complex în cadrul primei părți a Zilelor Cetății Mühlbach 2015. În prima parte a zilei de sâmbătă...
TVA scade la 5 la sută pentru o nouă categorie de produse, după mult așteptata scădere (la 9 la sută) a Taxei pe Valoare Adăugată la alimente. ...
Credem cu tărie că sprijinirea tinerilor și punerea în valoare a creativităţii şi a potenţialului tinerilor este cheia pentru dezvoltarea oricărei comunităţi. Avem încredere în potenţialul...
Potrivit unui comunicat remis de Ministerul Educației, România a devenit membru cu drepturi depline al Organizației Europene pentru Cercetare Nucleară (CERN). Consiliul Organizației Europene pentru Cercetare...
Sărbătoarea Muzicii continuă, sâmbătă, cu o desfășurare impresionantă de forțe muzicale, ”La Traviata”, un spectacol grandios montat în aer liber, în Piața Cetății din Alba Iulia....
Iulia Miron, studentă la Facultatea de Drept din Cluj-Napoca și președinte al elevilor din România în perioada 2013-2014 cere public, prin intermediul unei scrisori, demiterea consilierului...
În clădirea ,,Pediatrie,, a Spitalului Orășenesc Cugir a avut loc vineri, inaugurarea Clubului IMPACT (implicare, motivație, participare, ajutorare, competiție și toleranță) ,,Zâmbiricii norocoși’’ al Școlii Gimnaziale...
Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea