Indemnizația unui senator sau deputat care are funcție de conducere într-o comisie parlamentară este de 5.564 lei, net. La aceasta încep să se adune alte sume, după...
În primele 5 săptămâni ale acestui an, în aria de activitate Delgaz Grid, monoxidul de carbon a făcut 23 de victime, iar 8 dintre acestea nu...
Cât de ușor, eficient și plăcut se vor deplasa cetățenii pe jos, cu bicicleta sau cu mijloace de transport, este obiectul unei dezbateri publice, în premieră...
În data de 9 februarie 2017, poliţiştii Biroului de Investigați Criminale Orăştie au pus în aplicare două mandate de executare a pedepsei închisorii, ambele emise de...
Populația României a înregistrat un spor negativ de 9.782 persoane în decembrie 2016, în condițiile în care s-a înregistrat nașterea a 15.284 de copii și decesul...
Conform prevederilor unei propuneri legislative depuse în procedură de urgență în Parlament, Agențiile de Îmbunătățiri Funciare din toată țara ar putea suporta costul irigațiilor. De asemenea, proiectul dă...
Celebrul proiect de ordonanţă de guvern care transpune în legislaţia românească Directiva 92/2014 referitoare la gratuitatea comisionării conturilor de plăţi, lansat anul trecut în dezbatere publică...
Vreme excelentă de schi, în acest weekend, în județul Alba. Vârful de sezon, la Șureanu, va fi atins în zilele care urmează – 10-16 februarie -,...
Un alt proiect de lege pentru modificarea Codului penal se află de aproximativ o săptămână în Camera Deputaţilor, care este cameră decizională, după ce a fost adoptat tacit de către...
Preţul uleiului de măsline crește puternic din cauza vremii nefavorabile din Italia și Spania, care a provocat deja în Europa şi o penurie de dovlecei, vinete...
Ziarul „Unirea” este editat de SC Unirea Pres SRL, cu sediul în Alba Iulia, strada Decebal nr. 27, județul Alba, cod poștal 510093, societate comercială română înregistrată la Registrul Comerțului Alba sub nr. J 1991000336017, cod fiscal (CUI) RO 1756666