În noaptea de 28/29 august, în jurul orelor 03,30, patrula de siguranţă publică din cadrul Secţiei 2 Poliţie Rurală Vinţu de Jos l-a prins în flagrant...
Poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul Poliţiei municipiului Alba Iulia l-au identificat ieri pe M.D.V., de 26 de ani, din Alba Iulia, care este principalul suspect...
Guvernul a modificat prin ordonanţă legea care prevedea regimul muncii în folosul comunităţii. Astfel, începând din această lună, în cazul în care contravenientul nu achită amenda...
Structura anului şcolar 2013 – 2014 aduce modificări, dar elevii vor avea la fel ca şi până acum trei vacante, de iarnă, intersemestrială şi primăvară. În...
Potrivit unui proiect aflat în dezbatere la Senat, noi categorii de angajaţi ar putea beneficia de reducerea vârstei de pensionare. Pe ordinea de zi a ședintei...
„Speculaţiile” vehiculate în ultimele zile potrivit cărora România ar egaliza vârsta de pensionare în anul 2015 sunt „false, nefondate” şi nu au legătură cu documentele discutate...
Pensionarii vor primi anticipat pensiile în luna aprilie, cu câteva zile înaintea Sărbătorilor de Paști, din 20 aprilie, a anunţat premierul Victor Ponta. „Ministrul Plumb (al...
Cetățenii care se mută într-un alt stat al Uniunii Europene nu își vor pierde drepturile la pensie, conform unei Directive adoptare marți de Parlamentul European. Directiva...
Federaţia Naţională a Pensionarilor din România (FNPR) cere Guvernului să fie impozitate numai pensiile care depăşesc câştigul salarial mediu brut pe economie, utilizat la fundamentarea bugetului...
Institutul Național de Statistică informează faptul că numărul mediu de pensionari a scăzut cu 68.000 în trimestrul al treilea din acest an faţă de aceeaşi perioadă...
Ziarul „Unirea” este editat de SC Unirea Pres SRL, cu sediul în Alba Iulia, strada Decebal nr. 27, județul Alba, cod poștal 510093, societate comercială română înregistrată la Registrul Comerțului Alba sub nr. J 1991000336017, cod fiscal (CUI) RO 1756666