Un accident rutier s-a petrecut vineri, în jurul orei 18.00, pe Calea Moților din Alba Iulia, zona Kaufland. Din primele date, două autotursime s-au ”ciocnit”, după...
În urma deciziei de majorare în două etape a accizei la carburanți cu câte 16 bani/litru, Statul român își va însuși cel puțin 55,6% din prețul...
„Este îmbucurător faptul că, în pofida noilor reglementări legislative cu privire la ora de Religie, un număr foarte mare de părinţi şi elevi au optat pentru...
La data de 14 septembrie, în jurul orei 10.10, un bărbat în vârstă de 50 de ani, din Ocna Mureş, în timp ce conducea un autoturism...
În ziua în care se va judeca apelul fostului preot Cristian Pomohaci împotriva deciziei de excludere a sa din rândurile preoţimii, credincioşii din parohia în care...
Accizele la carburanți se majorează, începând de vineri, 15 septembrie, cu 0,16 lei pe litru la toate cele trei categorii de combustibil, respectiv benzină cu plumb,...
Tinerii în vârstă de cel puțin 16 ani vor putea participa la programe de internship plătite la firme private sau instituții publice, pe perioade de cel...
Direcţia de Sănătate Publică Alba, în parteneriat cu Instituția Prefectului Alba și Unitățile Administrativ Teritoriale din județ, celebrează în perioada 16-22 septembrie 2017 campania cu titlul:...
Circa 40 de persoane s-au întâlnit, joi, în parcul din fața Prefecturii Alba, și au semnat o petiție pentru rezolvarea problemei canalizării de pe străzile din...
Dacă vi s-a întâmplat să trimiteți din greșeală un mesaj unei persoane și să doriți să-l ștergeți, în curând veți putea face asta în aplicația WhatsApp....
Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea