Eugen Teodorovici, Ministrul Finanţelor, a anunţat miercuri că vrea să elimine, până la finalul acestui an, măsura de poprire a conturilor. ”Nu te poţi uita în...
Luni, 16 iulie 2018, intră în vigoare noile reglementări privind obţinerea duplicatului cărţii de identitate a maşinii, în cazul furtului, pierderii sau distrugerii acesteia. Prevederile au...
Conform celor mai recente estimări, acordul de Mediu pentru Autostrada Sibiu-Piteşti ar putea fi emis abia la finele anului. Până atunci, chiar dacă vor fi desemnaţi...
Completări şi modificări privind drepturile militarilor au fost aduse prin recenta Lege nr. 149/2018, publicată în Monitorul Oficial nr. 530 din 27 iunie şi intrată în vigoare...
Guvernul ia în calcul posibilitatea prelungirii termenului de depunere a declaraţiei unice privind impozitul pe venit până la sfârşitul lunii iulie. Pe 6 iulie, Agenţia Naţională...
Plenul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a aprobat organizarea concursului de admitere la INM în perioada 10 iulie – 30 octombrie 2018. Concursul se organizează pentru...
Datele Institutului Național de Statistică arată că, în ultimii ani, numărul salariaţilor care au peste 65 de ani a crescut constant, arată datele Institulului Naţional de...
Administrația Națională de Meteorologie a emis joi, o atenționare cod galben de furtună în mai multe localități din Alba. Potrivit ANM, în intervalul orar 13:15-14:15, se...
ADMITERE 2018 la Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia. Înscrierile încep din 10 iulie. În total, la UAB vor fi 616 locuri bugetate, 29 de...
Unitatea Militară 01684 Alba Iulia informează că în 18.07.2018 între orele 09.00-14.00, 19.07.2018 între orele 09.00-14.00, 01.08.2018 între orele 09.00-14.00, 02.08.2018 între orele 09.00-14.00, 08.08.2018 între orele 09.00-14.00 se execută distrugeri cu material real în poligonul din cazarma 5002 (zona Podei, Deal Mamut), accesul...
Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea