Este o certitudine faptul că depozitul de deşeuri de la Galda de Jos reprezintă eşecul unei administraţii judeţene care nu a pus în niciun caz pe...
Vârstnicii sunt una dintre categoriile sociale asupra cărora PSD se apleacă cu cea mai mare atenție, iar primul pas a fost făcut prin adoptarea legii de...
În intenția de a convinge investitorii că Municipiul Aiud dispune de o resursă umană locală extrem de valoroasă, Primăria Municipiului Aiud, în colaborare cu o cunoscută...
Direcția de Sănătate Publică (DSP) Alba recomandă autorităților publice locale din județ să se implice mai mult în înființarea cabinetelor de medicină școlară. În prezent, doar...
Este o tradiţie ca TSD Alba să marcheze începutul primăverii în fiecare an prin oferirea de ghiocei şi mărţişoare doamnelor şi domnişoarelor întâlnite în această zi...
Depuntatul PNL Corneliu Olar a propus astăzi în cadrul Şedinţei Biroului Politic Naţional al PNL de la Bucureşti, organizarea Congresului PNL în Capitala Marii Uniri, la...
Independentul Mircea Trifu, singurul consilier local care a venit să aducă un mărțișor doamnelor și domnișoarelor de la Ziarul Unirea. Dacă anul precedent, an electoral, consilierii...
Pentru Partidul Național Liberal, partid care a înfăptuit Marea Unire de la 1918, organizarea Centenarului Unirii reprezintă o prioritate. Așteptăm și de la PSD mai multă...
Administrația locală îi informează pe cetățeni că joi, 2 martie 2017, programul de lucru cu publicul al aparatului de specialitate al Primarului Municipiului Sebeş şi al...
Municipiul Sebeş informează cetăţenii domiciliaţi pe străzile Tineretului, Arini, Zăvoi și Crângului, din Sebeş, că în data de 3 martie 2017, la ora 1000 , în...
Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea