De sărbători a fost lansată aplicaţia Zero la Mie, creată special pentru șoferi. Cu ajutorul ei utilizatorii care au consumat alcool pot afla timpul estimativ în...
Procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba a pus, marți, în mișcare acțiunea penală față de C.C., inculpat pentru săvârșirea infracțiunii de...
Copilul în vârstă de 7 ani, din Alba, aflat în comă după ce s-a înecat, în a doua zi de Crăcoin, la complexul acvatic din Deva,...
Administrația unui oraș din Alba, preocupată de obținerea unei linii de finanțare dedicată reabilitării infrastructurii în zonele rurale (satele aparținătoare). Municipiul Aiud a transmis, astăzi, Agenției...
Primele zile din an sunt foarte aglomerate pentru preoţii ortodocşi. Aceştia, conform tradiţiei și canoanelor bisericești, trebuie să meargă la familiile din parohiile pe care le...
Manualul unic va dispărea. Ministrul Educației, Ecaterina Andronescu, a anunța că se va renunța la el. Profesorii au posibilitatea să aleagă din nou între mai multe...
Ministrul Educației Ecaterina Andronescu susține că părinții vor fi scutiți de la plata programului after school în școli, acesta urmând să fie asigurat din bani publici....
Tânărul care s-a aruncat, marți seara, de la etajul 15 al hotelului Intercontinental din Bucureşti, se numește Nicolae Albu, este din Alba Iulia și anul acesta...
Un accident rutier, cu patru autoturisme implicate, a avut loc miercuri în jurul orei 12.00, pe DN1, în dreptul localității Oiejdea. Trafic este îngreunat pe DN...
Accident pe trecerea de pietoni în Alba Iulia. O persoană a fost rănită miercuri la amiază în timp ce traversa pe trecerea pentru pietoni. Evenimentul rutier...
Copyright © 2004 - 2026 Ziarul Unirea