Persoanele de peste 65 de ani prezintă un risc mai ridicat de reinfectare cu COVID-19, având o protecţie de doar 47% împotriva infecţiei repetate comparativ cu...
Experții Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), au declarat miercuri, 17.03.2021, că vaccinul anti-Covid produs de Johnson & Johnson este recomandat chiar şi în ţările în care...
Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Bisericii Ortodoxe Române, a explicat pentru DCNEWS.ro, dacă nunțile și cununiile civile pot fi realizate în timpul postului. În 15...
România primește o nouă tranșă de vaccin AstraZeneca. Peste 43.000 de doze vor ajunge vineri în țară 43.200 doze de vaccin AstraZeneca vor ajunge mâine, 19...
Chiar am crezut că am reușit să îl convingem pe ministrul PNL Adrian Oros că ordinul său 24 – INTERZIS 5 PORCI este cea mai mare...
După ce un tânăr din Bistra a semnalat că la un local ce aparţine unui om al legii sunt încălcate regulile impuse de pandemie, acesta a...
Salvamontiştii din Alba avertizează asupra unui risc însemnat de avalanşe în zona Domeniului schiabil Șureanu. Salvatorii montani avertizează turiștii să nu se aventureze în afara pârtiilor...
Operațiune migăloasă de descărcare a unui container pentru generatorul de oxigen la Secția de Boli Infecțioase a SJU Alba Iulia Joi, 18 martie, în jurul orei...
Spitalului Municipal Aiud a fost aspru criticat de către o femeie care a relatat pe pagina de socializare experiența mamei sale, răpusă de COVID-19, în cadrul...
Localitățile Doștat, Gârbova, Noșlac, Rimetea, Șona și Unirea vor intra în scenariul roșu de combatere a pandemiei, din cauza incidenței de infectare cu COVID-19 ridicată, de...
Ziarul „Unirea” este editat de SC Unirea Pres SRL, cu sediul în Alba Iulia, strada Decebal nr. 27, județul Alba, cod poștal 510093, societate comercială română înregistrată la Registrul Comerțului Alba sub nr. J 1991000336017, cod fiscal (CUI) RO 1756666