Evaluarea Națională 2027: Cum arată calendarul final. Când vor fi simularea și examenul propriu-zis
Ministerul Educației și Cercetării a publicat marți, 20 octombrie 2026, forma finală a calendarului Evaluării Naționale pentru absolvenții clasei a VIII-a în anul școlar 2026-2027, atât pentru simulare, cât și pentru examenul propriu-zis. Elevii vor susține trei probe scrise în ambele sesiuni, iar procedura de contestare păstrează o facilitate introdusă anterior: vizualizarea lucrărilor înainte de depunerea contestațiilor.

Simularea, în a doua parte a lunii martie
Simularea Evaluării Naționale se desfășoară în perioada 16-18 martie 2027. Prima probă, Limba și literatura română, are loc pe 16 martie. A doua zi, 17 martie, elevii vor susține proba scrisă la Matematică. Calendarul simulării se încheie pe 18 martie cu Limba și literatura maternă, probă adresată elevilor care au studiat în limba unei minorități naționale.
Rezultatele simulării vor fi comunicate pe 30 martie 2027. În cazul simulării, calendarul nu prevede etape de contestații, ea având rol de verificare a nivelului de pregătire înaintea examenului propriu-zis.
Evaluarea Națională propriu-zisă are loc între 22 și 25 iunie 2027. Succesiunea probelor este similară celei de la simulare, însă cu un decalaj între primele două:
*22 iunie 2027: Limba și literatura română, probă scrisă
*24 iunie 2027: Matematică, probă scrisă
*25 iunie 2027: Limba și literatura maternă, probă scrisă
Rezultate și contestații: cinci zile pentru întreaga procedură
Rezultatele inițiale vor fi afișate pe 30 iunie 2027, până la ora 12:00. În aceeași zi începe și etapa de vizualizare a lucrărilor scrise și de depunere a contestațiilor, care continuă pe 1 și 2 iulie 2027.
Soluționarea contestațiilor se desfășoară în intervalul 3-6 iulie 2027, iar rezultatele finale, după soluționarea contestațiilor, vor fi afișate pe 7 iulie 2027.
Vizualizarea lucrărilor rămâne posibilă înainte de contestații
Ministerul precizează că se menține posibilitatea ca elevii să își vizualizeze lucrările scrise după afișarea rezultatelor inițiale și înainte de depunerea contestațiilor. Scopul măsurii este o mai bună fundamentare a deciziei privind contestarea notei obținute la evaluarea inițială: elevul și familia pot vedea concret cum a fost evaluată lucrarea înainte de a decide dacă merită contestată nota.
Totodată, instituția subliniază că depunerea contestației nu este condiționată de vizualizarea lucrării. Elevii care doresc să conteste nota pot face acest lucru direct, fără a fi obligați să parcurgă mai întâi etapa de vizualizare.
foto: arhivă (cu rol ilustrativ)
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Încă un cap de porc, găsit în fața unei firme din Tunari unde a fost acționar Marius Lulea. Cofondatorul AUR, exclus recent din partid, interpretează gestul drept o amenințare cu moartea
Încă un cap de porc, găsit în fața unei firme din Tunari unde a fost acționar Marius Lulea. Cofondatorul AUR, exclus recent din partid, interpretează gestul drept o amenințare cu moartea Încă un cap de porc, al doilea, ar fi fost găsit marți dimineață, în 20 octombrie 2026, în localitatea Tunari, în fața unei firme […]
Impozitarea locuințelor și terenurilor după valoarea de piață, amânată: Din ce cauză nu va fi aplicat noul sistem de la 1 ianuarie 2027
Impozitarea locuințelor și terenurilor după valoarea de piață, amânată: Din ce cauză nu va fi aplicat noul sistem de la 1 ianuarie 2027 Impozitarea locuințelor și terenurilor din România în funcție de valoarea de piață nu va fi introdusă de la 1 ianuarie 2027, a anunțat luni, 19 octombrie, ministrul interimar al Finanțelor, Alexandru Nazare, […]
Albaiulianul Laurențiu Blaga și-a încheiat mandatul la conducerea Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară: În ce context părăsește șefia instituției
Albaiulianul Laurențiu Blaga și-a încheiat mandatul la conducerea Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară: În ce context părăsește șefia instituției Albaiulianul Laurențiu Blaga a anunțat, luni, 19 octombrie 2026, încetarea mandatului său la conduecrea Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (ANCPI), în contextul trecerii Partidului Național Liberal (PNL) în opoziție. Acesta s-a aflat […]
