Prefectul Nicolae Albu și-a dat demisia: A condus aproape 7 ani Instituția Prefectului-Județul Alba
Prefectul Nicolae Albu și-a dat demisia: A condus aproape 7 ani Instituția Prefectului-Județul Alba
Prefectul de Alba, Nicolae Albu, și-a anunțat marți, 20 octombrie 2026, demisia din funcție, în contextul intrării Partidului Național Liberal (PNL) în opoziție.
„După aproape șapte ani în care am avut onoarea și responsabilitatea de a ocupa funcția de prefect al județului Alba, a venit momentul să închei acest capitol important din activitatea mea.
În contextul formării noului guvern și în acord cu decizia Partidului Național Liberal de a intra în opoziție, mi-am depus, în cursul zilei de ieri, demisia din funcția de prefect al județului Alba”, a explicat Nicolae Albu.

„În urmă cu aproape șapte ani, la momentul depunerii jurământului de învestire în funcția de prefect al județului Alba, îmi asumam public o responsabilitate majoră: aceea de a exercita această demnitate cu respectarea legii, în spiritul transparenței și al colaborării instituționale, în slujba cetățenilor.
Spuneam atunci că activitatea mea se va baza pe jurământul depus și că îmi doresc ca Instituția Prefectului să fie un model de transparență și eficiență, un partener al administrațiilor locale și o instituție deschisă tuturor celor care îi trec pragul cu o problemă, o nevoie sau o speranță.
Astăzi, la încheierea acestui parcurs, privesc în urmă cu respect față de angajamentul asumat și cu recunoștință față de toți cei alături de care am lucrat.
Le mulțumesc colegilor din Ministerul Afacerilor Interne și din Instituția Prefectului, autorităților județene și locale, reprezentanților instituțiilor publice și tuturor celor alături de care am lucrat în acești ani. Împreună am trecut prin momente dificile, am găsit soluții și am demonstrat că, prin colaborare și responsabilitate, putem face lucruri bune pentru comunitățile noastre.
Mulțumesc, de asemenea, cetățenilor județului Alba pentru încredere, pentru sesizările și întrebările adresate instituției, dar și pentru că ne-au reamintit, prin problemele concrete ale comunităților, adevăratul sens al muncii noastre.
Închei acest mandat cu recunoștință pentru experiența trăită, pentru oamenii întâlniți și pentru lecțiile învățate. Le urez succes celor care vor continua activitatea Instituției Prefectului și îi încurajez să păstreze în centrul fiecărei decizii legea, echilibrul instituțional și interesul cetățeanului.
Funcțiile sunt trecătoare, dar respectul față de oameni, responsabilitatea și dorința de a face bine rămân.
Vă mulțumesc tuturor pentru colaborare, încredere și sprijin”, a mai afirmat Nicolae Albu într-un mesaj postat în mediul online.
foto: arhivă
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Ştirea zilei
FOTO | Flaviu Rădițoiu, noul președinte al USR Alba: Cine mai face parte din Biroul Județean
Flaviu Rădițoiu, noul președinte al USR Alba: Cine mai face parte din Biroul Județean Delegații organizațiilor locale USR din Alba s-au reunit duminică, 18 octombrie 2026, pentru alegerea președintelui filialei județene și desemnarea membrilor Biroului Județean USR Alba. În urma votului exprimat de participanții la Conferința Județeană, Flaviu Lucian Rădițoiu, membru USR din iunie 2020, […]
VIDEO | Charlie Ottley, cunoscutul regizor britanic, vizită la Alba Iulia: Realizatorul Wild Carpathia a mai filmat în Cetatea Alba Carolina pentru documentarul „Flavours of Romania“
Charlie Ottley, cunoscutul regizor britanic, vizită la Alba Iulia: Realizatorul Wild Carpathia a mai filmat în Cetatea Alba Carolina pentru documentarul „Flavours of Romania“ Cunoscutul regizor britanic Charlie Ottley se află luni, 19 octombrie 2026, la Alba Iulia. Întâlnirea cu Charlie Ottley a avut loc începând cu ora 13:00, în Atrium Centurionum, la sediul Consiliului […]
VIDEO | Ultimii meșteri șindrilari din Apuseni, pe cale de dispariție. Petru Popa din Albac duce mai departe o meserie moștenită de la părinți și bunici
O meserie din generație în generație, pe cale de dispariție: Petru Popa din comuna Albac, unul dintre ultimii meșteri șindrilari din județul Alba În satul Bărăști, comuna Albac, se mai găsesc și astăzi câteva familii care păstrează vie tradiția în meseria de șindrilar. Printre acești meșteri se numără și Petru Popa, un localnic care a […]
