Am aflat dintr-un articol de ziar că recent a fost Ziua mondială a poeziei. Nu ştiam până atunci de existenţa unei asemenea zile, dar mă gândesc...
Ultima spaimă care se abate asupra noastră este avansul spre România al găurii de ozon (de fapt o zonă în care stratul de ozon s-a subţiat...
Chiar dacă războiul din Libia şi Wikileaks au trecut de câteva zile tragedia japoneză undeva în planul doi, la fel ca milioane de români şi eu...
Aşa cum bine am observat cu toţii, 2009 şi 2010 au fost anii reformei, o perioadă în care am suportat programe de austeritate, au fost tăiate...
De foarte mult timp, România trecea drept patria şpăgarilor. Iată că, de câteva zile, am aderat la Asociaţia Şpăgarilor fără Frontieră! Adrian Severin se află acum...
M-am săturat de sfertodocţi. M-am săturat de persoane cu o cultură generală aproximativă, de cei care doresc să-şi construiască o imagine erudită informându-ne de exemplu, aşa...
Se apropia termenul limită pentru predarea articolului şi niciuna dintre temele pe care îmi propusesem să le abordez la un moment dat, datorită unui fior iniţial,...
Deplângem şi, pe cale de consecinţă, ne plângem de milă pentru efectele pe care le are asupra vieţii de zi cu zi calitatea slabă a politicienilor...
„Popoarele africane trebuie scoase de sub sclavia dictatorilor”, a spus Nicolas Sarkozy, preşedintele Franţei sâmbătă, în finalul summitului de la Paris, în urma căruia a anunţat...
În Românica lui Emil Boc, preţurile la alimente şi carburanţi au cam luat-o razna. Cică, pe la noi nu se mai produce absolut nimic. Economia e...
Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea