Ziarul Unirea

Gura lumii

Se apropia termenul limită pentru predarea articolului şi niciuna dintre temele pe care îmi propusesem să le abordez la un moment dat, datorită unui fior iniţial, nu se acutizase încă suficient pentru a deveni subiect de editorial. O conversaţie cu un prieten a avut însă rolul de  declanşator al temei anunţate în titlu. Ideea mi se părea incitantă şi îmi conturasem deja punctele principale, când am citit întâmplător un editorial recent al lui Andrei Pleşu în care îl cita pe Rădulescu-Motru: „Suntem mai puţin receptivi la vocea judecăţii proprii, decât la „zvonul public”. „Ce zice lumea”, „gura lumii” ne influenţează în mod decisiv.” Ce frustrare! Cum mai puteam scrie acum, fără riscul de a fi acuzată, în cel mai bun caz, că m-am inspirat din articolul citat. Da, ideile urmau să fie în parte altele, dar cum să risc?! Era limpede. Trebuia să găsesc un alt subiect.
Şi, iată, chiar mai devreme decât mi-aş fi închipuit, am căzut chiar în păcatul pe care intenţionam să îl amendez. Vorba lui Pleşu, „gura lumii” mă influenţase decisiv. Sau era aproape de o face. Realizând inconsecvenţa, am decis să risc,  atacând totuşi tema propusă.
Cu puţine excepţii, suntem cu toţii, într-o oarecare măsură, preocupaţi de gura lumii. În parte, pentru că în timp, în diverse ocazii, am văzut sau i-am simţit puterea, consecinţele uneori nimicitoare. În parte, din cauza felului în care am crescut şi a unei mentalităţi viciate de sistem. Conformismul, neieşirea din rând, metehne accentuate delirant de comunism, sunt promovate adesea ca virtuţi, expresii ale unei modestii prost înţelese. Manifestarea fără inhibiţii a personalităţii proprii, curajul asumării unor opinii diferite de ale majorităţii le par multora nu doar ostentative, ci chiar probe zdrobitoare ale lipsei de educaţie. Această percepţie n-ar fi la urma urmei chiar atât de periculoasă, dacă ea nu s-ar converti într-o puternică presiune asupra celor care au generat-o, fie obligându-i să se autocenzureze, fie marginalizându-i în mod nedrept şi, nu de puţine ori, plin de cruzime. Simplificând la maximum, cam aşa ajungem să depindem de gura lumii, să ne conformăm? contre-coeur  cerinţelor ei, să ne încadrăm în tiparele general acceptate, în patul lui Procust. Facem aşadar eforturi disperate de a ne integra. Nu ţintim delimitarea de turmă, ci asimilarea. Ne panicăm când întrevedem riscul de a nu da bine în ochii celorlalţi, indiferent cine ar fi aceştia. Cunosc oameni profund nefericiţi, blocaţi în cupluri artificiale,  dar nu atât de dragul copiilor (uneori chiar în dauna lor), aşa cum pretind de obicei, cât de teamă că gura lumii i-ar putea expune bârfelor şi, mai ales, i-ar putea excomunica.
Sau oameni încremeniţi de spaima că aspecte private, de fapt de importanţă minoră, care nu ar trebui în mod normal să preocupe pe nimeni, s-ar putea afla. Oameni dispuşi la orice sacrificiu, de sine sau al altora, pentru menţinerea aparenţelor. Îmi amintesc un episod din „Sex and the city”  – Secret sex,  când Carrrie descoperă că unul dintre prietenii ei avea o relaţie aproape perfectă şi totuşi îşi ascundea iubita, pentru că nu se încadra în tiparul iubită-trofeu. Practica s-a dovedit uzuală. Iar exemplele ar putea continua.
Teama de penibil, frica de ridicol ajung să anihileze, deformând, desfigurând individul, provocând un comportament nefiresc, profund inautentic.
Nu vreau să acreditez ideea că nu ar trebui să ne pese de nimeni şi de nimic. Cred însă că trebuie să avem repere solide, să fim bine fortificaţi interior şi să alegem ca „lumea” de care ţinem cont să fie chiar eul nostru cel mai profund, singurul care ne poate pune în armonie cu noi înşine şi, implicit, cu restul lumii. Pentru că gura lumii şi nevoia de a fi acceptat de turmă cu orice preţ pot avea efecte de-a dreptul mutilante. Pot duce la abandonarea personalităţii, la pierderea de sine, la ratarea dramatică a propriului destin.
Ioana Romana LAURENŢIU

ELIT

Email: stiri@ziarulunirea.ro
Tel: 0258.811.419

Te-ar putea interesa și:

Status: busy

După o lungă perioadă aglomerată și agitată, debutând încă din copilarie, când la zece-unsprezece ani suna gongul fixat de mine… Citește mai mult pe ziarulunirea.ro

Se ofilește crinul liberalului Crin

Venă groasă și isterică la gâtul crinului galben al liberalismului rămânesc. Icterul mecanic provocat de „Inițiativa România Liberală” a provocat… Citește mai mult pe ziarulunirea.ro

70 de milioane de lei sprijin de la stat pentru promovarea firmelor la export

Prin Programul de promovare a exporturilor, gestionat de Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerț şi Antreprenoriat aprobat de Guvern,  firmele private… Citește mai mult pe ziarulunirea.ro

Temperaturi sub zero grade Celsius înregistrate în județul Alba

Miercuri dimineață, 28 octombrie 2015, la Sebeş a fost măsurată o temperatură minimă de minus 0,4 grade Celsius, potrivit Serviciului… Citește mai mult pe ziarulunirea.ro

Studiu sociologic. România și criza migrației: Cum a evoluat această problemă de-a lungul timpului

Problema migrației a fost, dintotdeauna, una dintre efectele negative ale complexului proces de globalizare. Astfel, una dintre cele mai teribile… Citește mai mult pe ziarulunirea.ro

Retrocedăm… Ardealul?!?

Nu ştiu de ce noi, românii, ne găsim întotdeauna să fim mai… catolici decât Papa! Mă refer de această dată… Citește mai mult pe ziarulunirea.ro

La TV totul e bine… la mine nu!

Nu cred că cineva din România, bineânțeles în afară de cei din Guvern, va îndrăzni să contrazică statisticile și sondajele… Citește mai mult pe ziarulunirea.ro

10 Comentarii

nelu 24 martie 2011 at 12:34

Ioana, ne leshi?! Noi nu stim d’astea. Daca mai continui asa, o sa dai faliment: nu-ti citeste nimeni articolele. Vezi? Nici un comentariu. Zi-ne de politica, unguri, fotbal… Lucruri din astea importante la care ne pricepem. Nu mai strica orzul pe gaste!

Tudor 24 martie 2011 at 19:05

Interesant comentariu. Bizar cum o aparenta jignire la adresa autoarei este mai degraba un compliment pentru aceasta si, in acelasi timp, un afront la cititorii ziarului – niste „gaste”, nu-i asa?!, pentru care autoarea nu merita sa-si iroseasca talentul. Eu ii multumesc insa ca o face, mai precis ca ne considera demni de texte ca acesta si ca celelalte de altfel.

nelu 25 martie 2011 at 8:01

Da Tudor, analiza ta este exacta. Insa totul a fost spre a starni comentarii. Cer scuze pentru acel afront! Este bine cand apar si astfel de articole care permit astfel de comentarii. Autoarea – deosebita!

fonix 24 martie 2011 at 16:13

Ma bucura mereu cate un articol semnat de autorea analizei f pertinente din editorial.Din pacate , avem lacune f serioase de educatie , ne lasam manipulati exact asa cum descrie ORWEL in Ferma animalelor,
Multumesc ptr clipele placute petrecute citind articolul.

Unu dintre ceilalti 25 martie 2011 at 0:21

„Ne panicăm când întrevedem riscul de a nu da bine în ochii celorlalţi, indiferent cine ar fi aceştia”. Ca ne panicam nu-i bai mare, baiul este cat de josnici si de mici sunt „acestia”. Poate cu un nou Episcop la Alba-Iulia se va mai induhovnici si dezindobitoci poporul si intelighentia va face buna roada. Doamna ajuta si mai asteprtam asa editoriale „cu mare risc”.

Una catre unu 25 martie 2011 at 0:25

Stimabile, la IQ (gura mare) de bonton este oleaca de smerenie. Ca zilele acestea se spune Rugaciunea lui Efrem Sirul. So, lasa parada de emancipare deoparte si smereste-te!

blanca 25 martie 2011 at 0:27

foie verde lobodă, gura lumi-i slobodă!

Crestinul 25 martie 2011 at 0:29

Doamne si Stãpânul vietii mele,
Duhul trândãviei, al grijii de multe al iubirii de stãpânire si al grãirii în desert
nu mi-l da mie!
Iar duhul curãtiei, al gândului smerit,
al rãbdãrii si al dragostei,
dãruieste-mi mie, slugii Tale!
Asa, Doamne, Împãrate,
dãruieste-mi ca sã-mi vãd greselile mele
si sã nu osândesc pe fratele meu,
cã binecuvântat esti în vecii vecilor.
Amin.

Amatoru 25 martie 2011 at 0:31

Foaie verde si-o urzica, gura lumii te ridica!
Foie verde OTV, Realitatea asta e!

piciu 25 martie 2011 at 15:59

Fosta-i lele cat ai fost, acum te stiu pe de rost!!!!!!!!!!!!

Comentariile sunt oprite