Sport

Marţi, 20 decembrie, ora 17.00, la Timişoara, Supercupa României, la volei feminin | Volei Alba Blaj – CSM Tîrgovişte, bătălie între rivale pentru un trofeu

Dan HENEGAR

Publicat

în

Volei Alba Blaj, câştigătoarea campionatului şi CSM Tîrgovişte, deţinătoarea Cupei României, echipele ce au dominat ultimele sezoane în voleiul feminin autohton se înfruntă marţi, 20 decembrie, de la ora 17.00 în Sala “Constantin Jude” din Timişoara, având pe masă Supercupa României, al treilea trofeul intern.

Petrecerea Divorțaților

Acest joc trage cortina peste anul voleibalistic în România, disputându-se într-o dată specială pentru Timişoara, în 20 decembrie 1989 capitala Banatului declarându-se primul oraş liber de comunism. Cel mai important eveniment voleibalistic organizat pe Bega după evenimentele din Decembrie 1989 are şi o latură caritabilă, spectatorii fiind rugaţi să vină la sală cu jucării, pentru copiii nevoiaşi din Timiș, obiectele strânse urmând a fi distribuite în cadrul acțiunii de Crăciun a Asociației Druckeria.

*Într-o zi specială, eveniment de seamă, cu o latură caritabilă

Volei Alba Blaj – CSM Tîrgovişte reprezintă o reeditare a ultimelor două finale din Divizia A1, adjudecate de echipa din “Mica Romă”, în detrimentul rivalei din Dâmboviţa. “Supercupa este prima ocazie pentru a câştiga un trofeu în acest an competiţional, noi suntem pregătiţi, este o competiţie importantă pentru club. Este bine să încheiem un an plin de succese cu un succes”, a declarat antrenorul Darko Zakoc (Volei Alba Blaj). Cele două reprezentante ale României în competiţiile continentale, clasate pe podiumul întrecerii interne, Volei Alba Blaj (Champions League) şi CSM Tîrgovişte (CEV Cup) s-au întâlnit în 5 decembrie în campionat, lângă Turnul Chindiei, iar echipa campioană s-a impus de o manieră categorică, scor 3-0, înfrângere ce a adus multă tensiune în tabăra formaţiei lui Nesic.

Este o nouă provocare cu multă presiune pentru cele două rivale, ce nu vor să scape printre degete oportunitatea câştigării unui trofeu, în detrimentul contracandidatei la supremaţie, partida fiind aşteptată cu mult interes de ambele tabere.  “Este un meci important, cu un trofeul pus în joc, pe care fiecare echipă şi-l doreşte în vitrină. Sperăm să ne ridicăm la înălţimea aşteptărilor, gândurile noastre fiind să câştigăm Supercupa. Cu siguranţă va fi mult mai dificil decât în campionat, este un singur joc disputat în alte condiţii, la finele căruia se decernează Supercupa României. Ambiţiile vor fi altele, adversarele îşi vor dori revanşa, iar noi trebuie să ne respectăm blazonul”, a precizat Sergiu Ştefănescu, preşedintele Volei Alba Blaj.

 


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Sport

Sport

Foto: Rapid – Volei Alba Blaj 1-3 | Vicecampioana, a doua victorie consecutivă

Dan HENEGAR

Publicat

în

Rapid – Volei Alba Blaj 1-3 | Vicecampioana, a doua victorie consecutivă Rapid – Volei Alba Blaj 1-3. Vicecampioana, a doua victorie consecutivă, în etapa a patra a Diviziei A1 la volei feminin, cu debut pentru rusoaica Ksenia Oprya, așteptată din luna august! Citește și: Foto: Volei Alba Blaj – CSM București 3-1 | Victorie pentru vicecampioană, […]

Citește mai mult

Sport

În grupa Conference Cup, la Bazinul Olimpic, CSM Unirea, campioana României, două eșecuri | Înfrângere severă cu CE Mediterrani (Spania) și eliminare din competiție

Dan HENEGAR

Publicat

în

În grupa Conference Cup, la Bazinul Olimpic, CSM Unirea, campioana României, două eșecuri | Înfrângere severă cu CE Mediterrani (Spania) și eliminare din competiție CSM Unirea Alba Iulia a găzduit grupa D de calificare în Conference League, la turneul din Bazinul Olimpic din Cetatea Marii Uniri fiind adversari extrem de puternici pentru campioana României. Gruparea […]

Citește mai mult

Sport

Foto: Unirea Sântana – CSM Unirea Alba Iulia 0-2 (0-0) | Liderul, a opta victorie consecutivă, goluri Ayeni și Giurgiu!

Dan HENEGAR

Publicat

în

Unirea Sântana – CSM Unirea Alba Iulia 0-2 (0-0) | Liderul, a opta victorie consecutivă, goluri Ayeni și Giurgiu Liderul CSM Unirea Alba Iulia a realizat o victorie prețioasă, 2-0 (0-0), în deplasare cu Unirea Sântana. Nigerianul Ayeni, golgheterul „alb-negrilor”, cu 7 reușite, a punctat  primul, pentru 3 puncte importante și un parcurs impecabil al […]

Citește mai mult