Tronsonul Nădășelu-Zimbor al Autostrăzii Transilvania ar putea fi deschis circulației la mijlocul lunii decembrie 2026. Anunțul Asociației Pro Infrastructură
Tronsonul Nădășelu-Zimbor al Autostrăzii Transilvania ar putea fi deschis circulației la mijlocul lunii decembrie 2026. Anunțul Asociației Pro Infrastructură
Reprezentanții Asociației Pro Infrastructură estimează că tronsonul Nădășelu-Zimbor al Autostrăzii Transilvania s-ar putea deschide circulației la mijlocul lunii decembrie 2026. Cei aproximativ 30 de kilometri ar urma să fie dați în trafic după finalizarea lucrărilor la devierile din zona Nădășelu și Topa Mică.
Potrivit organizației, lucrările executate de compania turcă Ozaltin la cele două devieri de pe Autostrada Transilvania ar putea fi finalizate în aproximativ o lună și jumătate, în funcție de vreme.

Pe restul tronsonului, constructorul UMB mai are de realizat lucrări la rosturile de dilatație și la spațiile de servicii, precum și câteva intervenții în afara aliniamentului autostrăzii.
„Astfel turcii pot să se achite de contract cu 3 luni mai devreme. Din păcate, nu același lucru îl putem spune și despre UMB care își termină treaba pe acest lot cu mare întârziere”, arată specialiștii organizației.
Asociația Pro Infrastructură apreciază că, după deschiderea acestui segment și a celor 12 kilometri dintre Zimbor și Poarta Sălajului, inaugurați în 11 august, șoferii vor putea circula pe mai mult de 155 de kilometri neîntrerupți de autostradă până la Târgu Mureș, scrie Mediafax.
Contractul pentru tronsonul Nădășelu-Zimbor de pe Autostrada Transilvania a fost semnat cu UMB la 28 decembrie 2020 și prevedea 12 luni pentru proiectare și 24 de luni pentru execuție. Termenul inițial de finalizare era decembrie 2023, iar cel mai târziu, luând în calcul dificultățile tehnice și din teren, august 2024.
Lucrările la devierile de traseu de la Nădășelu și Topa Mică sunt realizate de compania Ozaltin, în baza unui contract semnat în iunie 2024, cu un termen de execuție care ajunge în martie 2027.
Și reprezentanții Ministerului Transporturilor au anunțat anterior că obiectivul este deschiderea circulației până la sfârșitul anului 2026.
Foto: Facebook Asociația Pro Infrastructură
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Răspunsul oferit de premierul Luca Niculescu după ce a fost întrebat dacă poate garanta că în 2027 nu vor creşte taxele: ,,Dorinţa noastră mare este de a nu avea taxe noi”
Răspunsul oferit de premierul Luca Niculescu după ce a fost întrebat dacă poate garanta că în 2027 nu vor creşte taxele: ,,Dorinţa noastră mare este de a nu avea taxe noi” Premierul Luca Niculescu a declarat că Executivul își dorește ca taxele și impozitele să nu mai crească în 2027, însă a precizat că această […]
Se mai poate solicita ajutorul pentru încălzire după începerea sezonului rece? De când se acordă sprijinul financiar și cine poate primi ajutorul pentru încălzirea locuinței
Se mai poate solicita ajutorul pentru încălzire după începerea sezonului rece? De când se acordă sprijinul financiar și cine poate primi ajutorul pentru încălzirea locuinței Solicitările pentru primirea ajutorului de încălzire a locuinței pot fi depuse și după începerea sezonului rece 2026-2027. Familiile și persoanele singure care îndeplinesc condițiile legale pot beneficia de sprijin încă […]
Avertismentul unui cunoscut economist cu privire la economia României: ,,Eu cred că asteroidul financiar va ajunge în România în primul trimestru din 2027”
Avertismentul unui cunoscut economist cu privire la economia României: ,,Eu cred că asteroidul financiar va ajunge în România în primul trimestru din 2027” Economistul Radu Georgescu avertizează asupra riscurilor economice cu care s-ar putea confrunta România în primul trimestru din 2027, pe fondul evoluțiilor negative din piața muncii, al scăderii salariului mediu net și al […]
