Cultură Educație

Ion Creangă, sărbătorit de elevii şcolilor cugirene

Ioana Oprean

Publicat

în

În perioada 27 februarie – 5 martie la Școala Gimnazială ”Singidava” s-a derulat proiectul ”Creangă, simbolul copilăriei”, coordonat de profesor Gabriela Paștină şi profesor Nicoleta Văsuţi, un demers născut din dorinţa de a contribui, cât de puţin, la îmbogăţirea spirituală a elevilor şcolii.

Răspunsul copiilor a dovedit că dincolo de ritmul alert al cotidianului este nevoie încă de Creangă, Eminescu, Caragiale şi alţii. Creangă înseamnă cultură, creaţie şi respect pentru valorile spirituale şi nu în ultimul rând, tradiţiile poporului român.

Proiectul ”Creangă, simbolul copilăriei” a prilejuit întâlnirea elevilor Şcolii ”Singidava” cu cei din celelelte şcoli cugirene la o serie de activităţi inspirate din opera povestitorului. Astfel, ei au participat la concursul de creaţie literară ”Lumea copilăriei oglindită în creaţii personale”, au contribuit la realizarea unei expoziţii cu lucrări inspirate din opera marelui povestitor ”Poveşti…. desenate” sau au participat, în echipă, la concursul ”Mici matematicieni în lumea poveştilor lui Creangă”.

În colaborare cu Casa Orăşenească de Cultură, cei înzestraţi cu har actoricesc, au prezentat câteva puneri în scenă ale poveştilor marelui scriitor: ”Soacra cu trei nurori”, ”Păcală şi negustorul”, ”Prostia omenească”, fiind răsplătiţi cu aplauze de către cei prezenţi la eveniment, printre care s-au aflat: directorul Casei de Cultură, prof. Rodica Florea, directorii unităţilor de învăţământ, profesoarele Monalisa Borza şi Rodica Mihai, părinţi şi colegi ai micilor actori.

Pentru contribuţia lor la manifestare, micii actori au fost răsplătiţi cu dulciuri şi o diplomă.

Constantin PREDESCU

 


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Cultură Educație

Cultură Educație

Cerc de critică literară purtând numele lui Nicolae Manolescu, lansat la Alba Iulia

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Cerc de critică literară purtând numele lui Nicolae Manolescu, lansat la Alba Iulia Consiliul Județean Alba și Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba au anunțat, marți, 10 martie 2026 lansarea unui nou proiect cultural-educativ: Cercul de Critică Literară „Nicolae Manolescu”. Proiectul se desfășoară sub forma unui cerc de critică literară cu întâlniri periodice, în prezența și […]

Citește mai mult

Cultură Educație

Sting, unul dintre cei mai mari artiști ai muzicii mondiale, vine la UNTOLD 2026

Dan HENEGAR

Publicat

în

Sting, unul dintre cei mai mari artiști ai muzicii mondiale, vine la festivalul UNTOLD 2026 Festivalul UNTOLD, clasat pe locul 3 la nivel global în clasamentul Top 100 Festivals, a anunțat unul dintre cele mai importante nume confirmate pentru ediția din 2026: artistul britanic Sting, una dintre figurile emblematice ale muzicii moderne. Citește și: Superstarul […]

Citește mai mult

Cultură Educație

FOTO | Ciprian Sabău, director adjunct al Penitenciarului Aiud, și-a prezentat un volum de versuri la Alba Iulia: „Pași”, îngemănare originală între poezie și grafică

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Ciprian Sabău, director adjunct al Penitenciarului Aiud, și-a prezentat un volum de versuri la Alba Iulia: „Pași”, îngemănare originală între poezie și grafică Marți, 3 martie 2026, a avut loc, la Museikon Alba Iulia, prezentarea volumului de versuri „Pași”, semnat de Ciprian Sabău, director adjunct Educație și Asistență Psihosocială al Penitenciarului Aiud, în cadrul unui […]

Citește mai mult