Rămâi conectat

Monden-Clubbing

„Insula Iubirii” 2016. De ce a ales cuplul din Alba Iulia să-și testeze relația în cadrul emisiunii difuzate de Antena 1. Show-ul va debuta în 11 mai

Ziarul Unirea

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

Cinci cupluri, între care unul din Alba Iulia, își vor testa relația în cadrul celui de-al doilea sezon al show-ului ”Temptation Island – Insula iubirii”. Acestea au fost alese în urma unui casting, la care au participat peste 800 de cupluri din toată țara. Emisiunea, filmată în Thailanda, va debuta pe data de 11 mai, la Antena 1.

 Vedeți și VIDEO: Un cuplu din Alba Iulia își testează relația pe ”Insula Iubirii”, în Thailanda. Vor reuși ispitele să-i despartă?

 ”Fie că sunt împreună de un an sau de aproape zece, cu toții vor să fie mai siguri pe sentimentele lor și pe relația lor de iubire. Nu mai puțin de 811 cupluri din întreaga țară și-au exprimat dorința de a vedea cât țin la dragoste, dar doar cinci dintre ele au primit biletele de avion spre Thailanda. Dacă se va dovedi o excursie în paradis, sau, dimpotrivă, una în infern, telespectatorii Antenei 1 vor afla în curând”, transmit realizatorii emisiunii.

Pentru Medana și Robert din Alba Iulia”Insula Iubirii” înseamnă, practic, un test suprem al încrederii

Având în vedere că vor să își întemeieze o familie, cei doi spun că au ales să participe la emisiune pentru a afla cât de stabilă este relația lor și cum vor reacționa atunci când își văd jumătatea în preajma unor persoane care încearcă să-i facă ”ochi dulci”. Și-au promis de la început că nu se vor înșela, însă dacă își vor respecta promisiunile rămâne să descoperim în cadrul emisiunii.

Iată cum este prezentat cuplul din Alba Iulia, pe site-ul show-ului:

”Medana și Robi au o poveste de iubire de nouă ani, iar de trei locuiesc împreună. Cu puțin timp înainte de a pleca în Thailanda au reușit să își împlinească un vis, acela de a avea o casă.

Suntem uniți, avem planuri mari, ne iubim și am vrea să întemeiem o familie”, susțin ei. „Vrem să vedem cât de stabilă e relația noastră, mai ales că suntem de atâta vreme împreună. Nu știu cum aș reacționa să-l văd în preajma altcuiva, mai ales că e destul de lipicios”, declară Medana.

Robi promite că nu o va înșela și nu va lăsa loc de interpretări”.

insula iubiriiInsula iubirii, emisiune prezentată de Radu Vâlcan, este programată să înceapă miercuri, 11 mai, de la 20.30, înlocuind show-ul lui Bendeac, În puii mei, care va ajunge la final de sezon.

Despre formatul „Temptation Island – Insula iubirii”

Participanții la emisiune sunt  cupluri care au relații de lungă durată însă nu au decis încă să facă marele pas. Fetele vor fi separate de băieți, pe două insule, iar „ispitele” vor încerca să seducă fiecare concurent în parte și vor face tot ce le stă în putință pentru a le testa sentimentele. (A.M.)


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Monden-Clubbing

Monden-Clubbing

Programul Inspire Cinema Alba Iulia, pentru perioada 19-25 aprilie 2024. Ce filme vor rula la cinematograful din centrul comercial Alba Mall

Ziarul Unirea

Publicat

în

Programul Inspire Cinema Alba Iulia, pentru perioada 19-25 aprilie 2024. Ce filme vor rula la cinematograful din centrul comercial Alba Mall The Fall Guy / Cascadorull Avanpremiera Regia: David Leitch Cu: Aaron Taylor-Johnson, Ryan Gosling, Emily Blunt, Teresa Palmer Gen Film: Actiune, Drama Durată: 119 min Rating: AP 12 Este cascador și, la fel ca […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea