Sport

FOTO: Metalurgistul Cugir – Unirea Ungheni 1-1 (1-1) | Remiză cu goluri în derby-ul de sub Drăgana

Dan HENEGAR

Publicat

în

În derby-ul sub Drăgana, un duel între formațiile de pe podiumul Seriei a 9-a, Metalurgistul Cugir și Unirea Ungheni, scorul a fost 1-1 (1-1).

Formaţia din judeţul Mureş a deblocat tabela în minutul 13. Astafei a fost omul potrivit la locul potrivit, deviind decisiv din apropiere, la capătul unei acţiuni inspirate a oaspeţilor. Egalitatea pe tabelă a fost restabilită în minutul 29, când Birtalan şi-a pus semnătura pe un autogol după o centrare a lui Şaucă.

După un prin sfert de oră dominat de oaspeţi, au urmat 30 de minute ale primei reprize controlate de cugireni, care au ratat 3 ocazii de gol, prin Şaucă, M. Lupu şi Vitinha.

În repriza secundă raportul ocaziilor mari a fost, de asemenea favorabil gazdelor. M. Lupu – în două rânduri, Al. Rus şi Şuteu au irosit şanse mari de a înscrie pentru amfitrioni. În replică, Astafei ar fi putut izbuti „dubla” cu o lovitură de cap din 4 metri care i-a prilejuit o paradă senzaţională portarului R. Opric.

Prin jocul prestat sub Drăgana cele două combatante au dovedit cu prisosinţă că îşi merită poziţiile fruntaşe ocupate în clasament.

S-a tras cortina peste acest an cu o confruntare interesantă între echipe calificate deja în play-off, formații ce traversează perioade excelente: “roș-albaștrii” câştigaseră toate cele 5 jocuri anterioare din retur (au acumulat mai multe puncte după 14 etape raportat la stagiunea anterioară) și aveau 6 succese la rând pe teren propriu, iar trupa din Mureș a strâns 16 puncte din ultimele 6 etape, când nu a cunoscut gustul eșecului. Experimentatul Victoraș Astafei, atacantul oaspeților, a fost principalul pericol pentru defensiva gazdă, acesta fiind golgheterul Seriei a 9-a, cu 16 reușite (propria echipă a marcat 35 de goluri).

Metalurgistul: R. Opric – Al. Rus, Vlădia,  I. Grozav (74 P. Păcurar), Vitinha – Șaucă/ cpt, Boldea, Şt. Radu (87 Selagea), Nicula (46 Tănăsescu) –  Cocan (83 Şuteu), M. Lupu. Pe bancă: Perjeriu, S. Itu, L. Contra, Andriuc. Antrenor Lucian Itu – principal.

Unirea Ungheni: Vlasa – Bîrsan, Birtalan, S. Bucur, Fl. Pop – Iuga, Săvoaia, Toboşaru, Cîrloanţă – S. Culda, Astafei/cpt.; rezerve: Feier, Lackzo, L. Moldovan, R. Ganea, Potor, Zolyomi, Pogăcean, Istrate, Hăjmăşan, D. Petra. Antrenor Dan Stupar – principal, Ioan Adrian Pop – secund.

Arbitri: M. Dumitru (Piteşti) – R. Ghiciulescu (Lugoj), R. Svatsinka (Reşiţa); observatori: M. Lăzărescu (Tg. Jiu), I. Szekely (Cluj-Napoca)

foto: Cosmin Groza

Lucian DĂRĂMUȘ


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Sport

Sport

Foto: România, eșec la debutul lui Hagi, 1-2 cu Suedia, în Liga Națiunilor! Rațiu, pasă de gol, Stanciu, doar ultimele 10 minute

Dan HENEGAR

Publicat

în

România, eșec la debutul lui Gheorghe Hagi, 1-2 cu Suedia, în Liga Națiunilor! Rațiu, pasă de gol, Stanciu, doar ultimele 10 minute România a pierdut la revenirea oficială lui Gheorghe Hagi, pe banca „tricolorilor”, 1-2 (1-2), la Solna cu Suedia, iar revanșa după Mondialul din ’94 se lasă așteptată Citește și: Nicolae Stanciu, Andrei Rațiu și […]

Citește mai mult

Sport

Volei Alba Blaj, 3-1 cu ŽOK Ub, vicecampioana Serbiei, în primul amical al turneului din „Alba Blaj” Arena

Dan HENEGAR

Publicat

în

Volei Alba Blaj a învins, 3-1, pe ŽOK Ub, vicecampioana Serbiei, în primul amical al turneului din „Alba Blaj” Arena În primul meci, Volei Alba Blaj a învins ŽOK Ub, scor 3-1 (25-19, 25-15, 25-21, 25-27), ultimul set disputându-se întrucât așa au decis antrenorii, să se joaca 4 seturi, indiferent de scor. Citește și: Foto: […]

Citește mai mult

Sport

Timișul Șag – CSU Alba Iulia 1-0 (0-0) | Universitarii, a doua înfrîngere consecutivă!

Dan HENEGAR

Publicat

în

Timișul Șag – CSU Alba Iulia 1-0 (0-0) | Universitarii, a doua înfrîngere consecutivă, în Seria 7! CS Universitar Alba Iulia a suferit a doua înfrângere consecutivă, în deplasare, 0-1 (0-0), cu Timișul Șag, meci contând pentru etapa a șasea a Ligii 3. Citește și: Progresul Pecica – CSU Alba Iulia 6-0 (3-0) | Set […]

Citește mai mult