Cultură Educație

FOTO: La Alba Iulia şi-a deschis porţile Târgul de carte “Alba Transilvana”

Ioana Oprean

Publicat

în

Astăzi este mare sărbătoare în Cetatea Marii Uniri, şi-a deschis porţile Târgul de carte „Alba Transilvana”, aflat la cea de-a VI-a ediţie. Manifestarea se desfăşoară la Alba Mall, sub patronajul spiritual al poetului şi stă sub semnul celor 70 de ani de lectură publică aniversaţi de Biblioteca Judeţeană „Lucian Blaga” Alba.

Petrecerea Divorțaților

În deschiderea evenimentului s-a adresat invitaţilor prof. Mioara Pop, directorul Bibliotecii Judeţene „Lucian Blaga”, care i-a prezentat pe oaspeţi: primarul Mircea Hava, vicepreşedinţii CJ Alba – Alin Cucui şi Florin Roman, Sorin Bumb – administrator public al judeţului, Daniel Breaz – rectorul Universităţii „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, academicienii Eugen Simion şi Mihai Cimpoi, scriitorii Ion şi Alexandru Brad; au mai fost prezenţi inspectorul şef adjunct al IŞJ Alba – Marcela Dărămuş, publicistul Ştefan Dinică, Diana Câmpan – purtătorul de cuvânt al Universităţii „1 Decembrie 1918” Alba Iulia şi mulţi alţii.

După festivitatea de deschidere a Târgului de carte au fost vizitate standurile editurilor participante şi au urmat lansări de carte. Academia Română şi Fundaţia Naţională pentru Ştiinţă şi Artă a prezentat Colecţia „Opere fundamentale”. Lansată în ianuarie 2000, Colecţia “Opere fundamentale”, care a apărut sub egida Academiei Române, coordonată de acad. Eugen Simion, publică lucrările reprezentative ale literaturii române clasice şi contemporane, în ediţii de înalt nivel ştiinţific realizate de cei mai buni specialişti în domeniu. Volumele, prezentate într-o casetă elegantă, sunt imprimate pe hârtie bibliofilă, fiind legate în imitaţie de piele şi imprimate pe cotor cu folie de aur.

Evenimentul a continuat cu lansarea volumelor – Lucian Blaga, Opere, vol. I-III, ediţie critică de George Gană; cronologie şi aducere la zi a receptării critice de Nicolae Mecu, iar introducerea aparţine acad. Eugen Simion, cel care a şi prezentat volumele. De asemenea, au mai fost prezentate invitaţilor: “Lucian Blaga – ediţii multilingve, ediţii anastatice, ediţii critice, restituiri” – un proiectul multianual derulat de Biblioteca Judeţeană „Lucian Blaga” Alba, cu sprijinul unor instituţii partenere. Societatea de poezie ARADOS (Polonia) îşi propune: publicarea operei blagiene în mai multe limbi de circulaţie internaţională şi promovarea acesteia în ţară şi străinătate prin varii mijloace (târguri de carte, seminarii, sesiuni de comunicări, donaţii de carte, schimburi culturale etc); publicarea unor ediţii anastatice ale operei lui Lucian Blaga; reeditarea unor scrieri importante ale acestuia.

Un alt volum dedicat marelui poet din Lancrăm este “Lucian Blaga – Nebănuitele trepte” (ediţie multilingvă de lux); traducerea în limbile franceză, spaniolă, engleză şi germană. Iulian Boldea şi Eugeniu Nistor semnează volumul “Lucian Blaga – Discurs poetic şi discurs filosofic. Interpretări critice” şi a fost prezentat de Eugeniu Nistor şi Mioara Pop, împreună cu o altă carte “Lucian Blaga – Cruciada copiilor. Dramă în trei acte”, 1930 (ediţie anastatică). Editura Institutului de Cultură al Românilor din Voivodina (Zrenianin, Serbia) a adus la acest eveniment cartea “Lucian Blaga – Poezii / Песме”, Ediţie bilingvă româno-sârbă. Tragovi Vlaha u Crnoj Gori/Urme ale vlahilor în Muntenegru, prezentat de Alina Iorga.

Colecţia „Biblioteca Lucian Blaga”, vol. 7-13, prezentată de Daniel Corbu. Editura EPIGRAF din Chişinău au adus la târg cartea semnată de Ala Bujor – „Gând şi Cuvânt. Cugetări ale personalităţilor din Basarabia (1940-2012”, prezentat de acad. Mihai Cimpoi şi de Vlad Pohilă. Fundaţia Naţională “Satul românesc” a adus în atenţia participanţilor la târgul de carte Revista Acasă, prezentată Ion Brad. Manifestările au continuat ieri cu BIBLIONET – Lumea în biblioteca mea, program destinat bibliotecilor publice din România şi de alte lansări de carte.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Cultură Educație

Cultură Educație

25 octombrie 2026 | Conferința „De la erou la martir. Convertirea lui Apostol Bologa” – o nouă perspectivă asupra romanului „Pădurea spânzuraților” de Liviu Rebreanu, susținută de scriitorul, eseistul și teologul Cristian Bădiliță

Ioana Oprean

Publicat

în

25 octombrie 2026 | Conferința „De la erou la martir. Convertirea lui Apostol Bologa” – o nouă perspectivă asupra romanului „Pădurea spânzuraților” de Liviu Rebreanu, susținută de scriitorul, eseistul și teologul Cristian Bădiliță Duminică, 25 octombrie 2026, începând cu ora 11:30, Biserica Greco-Catolică „Sfânta Cruce”, situată în Piața Cardinal Alexandru Todea (Târgul de Fân) din […]

Citește mai mult

Cultură Educație

Foto | Eroii uitați ai Marelui Război. Destine frânte, povești readuse la lumină la Alba Iulia, în cadrul unei expoziții-eveniment: Când va avea loc vernisajul

Ioana Oprean

Publicat

în

Eroii uitați ai Marelui Război. Destine frânte, povești readuse la lumină la Alba Iulia, în cadrul unei expoziții-eveniment: Când va avea loc vernisajul Marți, 27 octombrie, de la ora 12:00, Galeriile expoziționale ale Sălii Unirii din Alba Iulia găzduiesc vernisajul expoziției „Despre eroi, război, viață și moarte. Reconstituirea biografiilor unor participanți la Primul Război Mondial”, […]

Citește mai mult

Cultură Educație

29 octombrie 2026 | „3 zile în septembrie”, proiecție specială la Sebeș, în prezența regizorului Tudor Giurgiu

Ioana Oprean

Publicat

în

„3 zile în septembrie”, proiecție specială la Sebeș, în prezența regizorului Tudor Giurgiu „3 zile în septembrie”, cel mai nou lungmetraj regizat de Tudor Giurgiu, ajunge la Sebeș pentru o proiecție specială, în prezența regizorului, joi, 29 octombrie 2026, la ora 18:30, la Centrul Cultural `Lucian Blaga”.  Proiecția va fi precedată de un fragment din […]

Citește mai mult