Foto | Biserica „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din Alba Iulia: Au fost finalizate lucrările de consolidare a iconostasului
Biserica „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din Alba Iulia: Au fost finalizate lucrările de consolidare a iconostasului
În cursul zilei de vineri, 23 octombrie 2026 au fost finalizate lucrările de consolidare a iconostasului Bisericii „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din Alba Iulia.
De curând biserica respectivă beneficiază și de iluminat arhitectural.
![]()
Preotul paroh Florin-Spiridon Croitoru este cel care a solicitat sprijinul autorităților locale pentru punerea în evidență a locașului de cult prin instalarea unui iluminat arhitectural al fațadei clădirii.
Parohia „Cuvioasa Paraschiva” din municipiul Alba Iulia a fost înființată în vara anului 1993. Odată cu înființarea parohiei, a fost numit ca păstor părintele Gheorghe Benchea. Biserica, ridicată între anii 1993-1996, este construită din lemn, impresionând până astăzi prin arhitectura sa. În anul 1996, lângă părintele paroh Gheorghe Benchea avea să fie transferat părintele Ioan Benchea, de la parohia Teiuș I.
Începând din anul 2014, odată cu încheierea activității administrative și pastoral-misionare a părintelui Gheorghe Benchea, a fost numit ca paroh al bisericii „Cuvioasa Paraschiva” părintele Florin-Spiridon Croitoru.
Locașul de cult a beneficiat în timp de o serie de lucrări, atât interioare, cât și exterioare.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Curier Județean
Razie rutieră la Sebeș: Amenzi de aproape 4.000 de lei, un permis reținut și un certificat retras
Razie rutieră la Sebeș: Amenzi de aproape 4.000 de lei, un permis reținut și un certificat retras Amenzi de aproape 4.000 de lei și zeci de verificări în trafic, în urma unei acțiuni desfășurate de polițiștii rutieri din Sebeș pentru prevenirea accidentelor și combaterea abaterilor la regimul circulației. La data de 23 octombrie 2026, în […]
24 octombrie 2026 | Polițiștii rutieri din Alba acționează cu sistemul e-SIGUR pe drumurile din județ: „Conduceți responsabil și respectați normele rutiere în timpul deplasărilor!”
Polițiștii rutieri din Alba acționează cu sistemul e-SIGUR pe drumurile din județ: „Conduceți responsabil și respectați normele rutiere în timpul deplasărilor!” Polițiștii rutieri acționează astăzi, sâmbătă, 24 octombrie 2026, cu sistemul de monitorizare a traficului e-SIGUR, pentru a depista posibile încălcări ale normelor de circulație pe drumurile publice, în zonele cu risc rutier din județul […]
Modernizarea străzii cuprinse între strada Costache Negruzzi și strada Mărășești din Alba Iulia: Ce demersuri se fac pentru mutarea rețelelor electrice
Modernizarea străzii cuprinse între strada Costache Negruzzi și strada Mărășești din Alba Iulia: Ce demersuri se fac pentru mutarea rețelelor electrice Consiliul Local al Municipiului Alba Iulia se reunește luni, 26 octombrie 2026, în ședință ordinară, iar pe ordinea de zi figurează un proiect de hotărâre cu implicații directe pentru unul dintre șantierele rutiere din […]
