Monden-Clubbing

FOTO: Distracţie şi spectacol oferit de Şuie Paparude în cea de-a doua zi a Festivalului „Play for May”

Dragoş Suciu

Publicat

în

„Play for May” a continuat în cea de-a doua zi într-o notă pozitivă, iar cei prezenţi în Spaţiile Ryma au vizionat, de la ora 18.00, într-o atmosferă de linişte,  filmul Killing Time, urmând ca tonul distracţiei să fie dat de două concerte care au încălzit atmosfera pentru celebra formaţie Şuie Paparude.  Odată ajunşi pe scenă, băieţii de la Şuie Paparude au reuşit să ridice cota distracţiei la un alt nivel, electrizându-i pe cei aproximativ 600 de albaiulieni prezenţi. După miezul nopţii distracţia s-a mutat în incita localului şi pe terasa mică a Spaţiilor Ryma, unde Djay K-lu a fost responsabil de buna dispoziţie.

Petrecerea Divorțaților

Filmul românesc „Killing Time”, o comedie neagră, al treilea lungmetraj regizat de Florin Piersic Jr. a fost urmărit în debutul celei de-a doua zi a Festivalului „Play for May”.

Dacă formaţiile din prima seară a Festivalului nu au strâns decât 40 de oameni, în cea de-a doua seară numărul persoanelor prezente a fost mult mai mai mare, curtea mare a Spaţiilor Ryma fiind relativ plină de tineret.

Două formaţii de muzică rock „Theory of Mind” şi „Brum” au dat startul distracţiei pentru ca apoi  Şuie Paparude „să ducă sunetul din difuzoare până-n sânge” , printr-un concert apreciat de albaiulieni.

Festivalul vă aduce mâine muzică live oferită de formaţii din Bucureşti, Timişoara, Arad şi Deva, dar iată programul complet.

Sâmbătă,  11 mai

Ora 17:00 – Warm up: Before & After

Ora 18:00  – Electroclown

Ora  20:00 – Live:  Les Elephant Bizarres (Bucuresti/proiect extins, 9 instrumentisti)

Ora 21:15 –    East Roots (Bucuresti)

Ora 22:30 – Aina (True Ingredients/ London)  & Ono (DATA MC/Berlin)

Ora 00:00 – Astronaut Kru Dj’s: Djubei, Burner Greene, Koko – live bongos (Deva)

Ora 02:00  –  Jigga & MC St. Roots (Timisoara) – scena mica

Ora 03:30    –  Sorenson (Arad)

Videos by VJ Flowerstepper

Duminică, 12 mai 

Ora 12:00  –  Your brain on drums – workshop de percutii

Ora 15:00 – Show chinologic si picnic pentru catei si copii ( inclusiv jocuri pentru copii)

Ora 18:00  – Teatru: ”Commedia dell’árte” – Grupul Skepsis

Ora 21:00 – Concert Nightlosers

Ora 23:00  – Lansarea lampioanelor la închiderea festivalului


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Monden-Clubbing

Monden-Clubbing

Programul Inspire Cinema Alba Iulia, pentru perioada 16 –22 octombrie 2026. Ce filme vor rula la cinematograful din centrul comercial Alba Mall

Ioana Oprean

Publicat

în

Programul Inspire Cinema Alba Iulia, pentru perioada 16 –22 octombrie 2026. Ce filme vor rula la cinematograful din centrul comercial Alba Mall Clayface Avanpremiera Regia: James Watkins Cu: Tom Rhys Harries, Eddie Marsan, Max Minghella, Naomi Ackie, David Dencik Gen Film: Actiune, Aventuri, Fantastic, Horror, SF, Thriller Durată: 108 min Rating: N 15 Prima incursiune […]

Citește mai mult

Monden-Clubbing

Concert aniversar AZUR 50 de ani, la Alba Iulia, ultimele bilete disponibile online | Nelu Vlad și formația sa revin, pe 18 octombrie, în Orașul Unirii

Dan HENEGAR

Publicat

în

Concert aniversar AZUR 50 de ani, la Alba Iulia, ultimele bilete disponibile, online | Nelu Vlad și formația sa revin, duminică, 18 octombrie, în Orașul Unirii Au mai rămas doar cinci zile până la concertul aniversar susținut de Nelu Vlad și Formația AZUR la Alba Iulia. Duminică, 18 octombrie 2026, de la ora 19:30, artiștii […]

Citește mai mult

Monden-Clubbing

Electric Castle 2027: Când va avea loc festivalul de la Bonțida. Primele abonamente, puse în vânzare

Ioana Oprean

Publicat

în

Electric Castle 2027: Când va avea loc festivalul de la Bonțida. Primele abonamente, pus în vânzare Cea de-a 13-a ediție a festivalului Electric Castle se va desfășura în perioada 15-18 iulie 2027, pe domeniul Castelului Bánffy din Bonțida, au anunțat organizatorii. Primele abonamente sunt disponibile la prețuri speciale, începând de la 159 de euro, la […]

Citește mai mult