Rămâi conectat
S&D Europarlamentare 2024

Sport

FOTO: CSU Alba Iulia – BC Danzio Timişoara 74-47 | Al treilea succes pentru studentele lui Miroslav Popov

Dan HENEGAR

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

CSU Alba Iulia - Danzio Timisoara 33CSU Alba Iulia a repurtat a treia victorie consecutivă în Liga Naţională de baschet feminin, învingând în Sala „1 Decembrie 1918” pe BC Danzio Timişoara, scor 74-47 (8-13, 19-9, 23-11, 24-14).

*Greu în primul sfert

Albaiuliencele au pornit cu frâna de mână trasă, neregăsindu-se în primele 10 minute, spre disperarea antrenorului Miroslav Popov. Oaspetele au câștigat de justețe sfertul inaugural, dar apoi CSU s-a dezlănțuit și a întors definitiv tabela, la pauza mare fiind 27-22, după un al doilea sfert adjudecat categoric: 19-9.

*Restul, dominație categorică

În partea a doua a jocului, CSU a continuat să conducă ostilitățile, reușind în câteva rânduri să smulgă aplauzele celor 200 de suporteri.

A fost întâiul meci în faţa publicului local, din momentul în care antrenorii Miroslav Popov şi George Lăncrănjan au fost instalaţi la echipa naţională.

*”Double-double” pentru Antic și Miteva

Pentru CSU au înscris Mariah King – 24 de puncte, Adrienne Webb –  16 puncte,  Jelena Antic – 14 (11 recuperări) ,Vanessa Abel – 11, Elena Dincă – 3, Stefka Miteva – 2 (și 12 recuperări),  Asia Logan – 2, Sonia Ursu – 2,

Runda viitoare, miercuri, 21 octombrie, CSU joacă pe teren propriu, derby-ul cu CSM Târgovişte, de la ora 18.00.

Nouă victorie în campionat pentru CSU Alba Iulia. Echipa universitară continuă șirul victoriilor în Liga Națională de Baschet Feminin după ce a învins în această seară pe teren propriu, scor 74-47 (8-13, 19-9, 23-11, 24-14), pe BCM Danzio Timișoara, în urma unui joc care a contat pentru etapa a IV-a din campionatul intern. Succesul a fost obținut fără mari probleme de către trupa lui Popov, care a avut ușoare probleme și neconcordanțe în joc doar în prima partea a meciului.
Disputa a debutat sub nivelul așteptărilor pentru CSU, care s-a zbătut în primele minute, a ratat mult și i-a permis adversarei să treacă în față pe tabelă. După primul sfert trupa oaspete conducea cu 5 puncte, iar în tabăra albaiuliană apărea neliniștea. Sportivele universitare au reușit însă să își revină rapid și au preluat conducerea, reușind să intre în avantaj la pauza mare, scor 27-22. La fel de motivate au revenit și de la cabine, gazdele reușind să facă un sfert 3 convingător și să se detașeze ca scor, pentru ca în ultima pătrime să confirme doar victoria care în final a venit la o diferență de 27 de puncte, scorul fiind unul în oglindă, 74-47.
În urma acestei victorii CSU a ajuns la cel de-al treilea succes stagional din patru partide disputate, în timp ce oaspetele din Timișoara încasează cea de-a două înfrângere și rămâne cu două victorii obținute în LNBF.

Statistică CSU Alba Iulia: Mariah King – 24 de puncte, 9 recuperări și o pasă decisivă, Adrienne Webb – 16 puncte, 4 recuperări și 2 pase decisive, Jelena Antic – 14 puncte, 11 recuperări și 8 pase decisive, Vanessa Abel – 11 puncte, 2 recuperări și 9 pase decisive, Elena Dincă – 3 puncte, 5 recuperări și o pasă decisivă, Stefka Miteva – 2 puncte, 12 recuperări și 2 pase decisive, Sonia Ursu – 2 puncte, 5 recuperări și 5 pase decisive și Asia Logan – 2 puncte, 2 recuperări și o pasă decisivă.

Declarații:
Mariah King, extremă-pivot CSU Alba Iulia: „Am intrat greu în partidă, dar am reușit să ne revenim destul de repede și cu o perioadă bună în cel de-al doilea sfert să trecem în avantaj și să nu îl mai pierdem. La pauza mare ne-am motivat foarte mult, nu am mai cedat inițiativa deloc și am obținut o victorie bună. Personal m-am simțit foarte bine în teren astăzi, am avut câteva reușite importante pentru mine și echipă, dar aș vrea să le mulțumesc coechipierelor, fără de care nu aș fi putut să am aceste realizări”.
Miroslav Popov, antrenor CSU Alba Iulia: „Adversarele au început bine partida și au profitat de faptul că noi nu ne-am regăsit deloc, am avut mari dificultăți în apărare pe jocul lor de Pick and roll, în plus nu ne-a intrat mingea în coș, iar astfel ele au trecut la conducere. De abia în cel de-al doilea sfert am început să jucăm ceea ce trebuie și am preluat conducerea, însă am avut unele procentaje dezastruoase, în special de la 3 puncte, unde am înscris de 2 ori din 21 de încercări, inadmisibil pentru o echipă cu jucătoare care aruncă în mod normal foarte bine de la distanță. După pauză lucrurile au intrat în normal, am recuperat foarte bine în ofensivă, după nenumăratele ratări și ne-am comportat bine pe contraatac. Constat însă tot mai mult că avem nevoie de timp pentru a juca conform așteptărilor mele, această echipă are nevoie de mai mult timp decât credeam, însă cred că suntem pe drumul cel bun”.

[nggallery id=1131]


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Sport

Sport

Industria Galda de Jos – CSM Unirea Alba Iulia, un nou derby „de Alba” | CSU Alba Iulia – deplasare la Ungheni, Metalurgistul Cugir, joc acasă

Dan HENEGAR

Publicat

în

Industria Galda de Jos – CSM Unirea Alba Iulia, un nou derby „de Alba” | CSU Alba Iulia – deplasare la Ungheni, Metalurgistul Cugir, joc acasă O nouă etapă în eșalonul terț, un nou derby „de Alba”, la Galda de Jos, între Industria și CSM Unirea Alba Iulia. Metalurgistul Cugir joacă în fața fanilor cu […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea