CSU Reșița – HC Alba Sebeș 19-31 (10-17) *A 13-a victorie consecutivă pentru liderul invincibil
Runda a 13-a nu a fost deloc una cu ghinion pentru trupa din Sebeş, ce s-a impus într-un mod categoric în compania unui adversar cotat drept incomod. „Am avut o prestaţie reuşită, m-a mulţumit evoluţia fetelor. Repriza secunda s-a dovedit mult mai bună decât prima şi trebuie să remarc trei jucătoare, Lenuţa Mormeci, Bianca Bogdan şi Andreea Pătulean”, a spus antrenorul Seviştean Popa. „Victorie fără drept de apel, într-o confruntare în care am condus de la început până la sfârşit”, a declarat preşedintele Virgil Costea.
Golurile HC Alba Sebeş au fost marcate de Andreea Pătulean – 7, Bianca Bogdan şi Ioana Tămaş – câte 6, Lavinia Dobromir – 4, Ana Petean – 3, Oana Chirilă – două, Mihaela Pătulean, Ana Ciolan şi Paula Hoha – câte unul (au mai jucat Daniela Vălean, Lenuţa Mormeci, Stăncuţa Guiu – portari, Anişoara Marcu; n-a evoluat Alina Şorodoc). Runda următoare, duminică, 22 februarie, de la ora 18.00, în Sala „Florin Fleşeriu”, liderul invincibil va întâlni pe CSU Timişoara.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Sport
Cornel Dinu își vinde vila din Sinaia, pentru a-și stinge datoria către albaiulianul Cornel Țălnar! „Trebuie să-i plătesc și nu am de unde”
Cornel Dinu își vinde vila din Sinaia, pentru a-și stinge datoria către Cornel Țălnar! „Trebuie să-i plătesc și nu am de unde”, spune „Procurorul”, care-l atacă dur pe antrenorul albaiulian: „bestia, canalia”… Conform uni articol publicat de Gazeta Sporturilor, „Procurorul” susține că este nevoit să renunțe la imobil din cauza problemelor financiare provocate de conflictul […]
Teodora Damian, talentata handbalistă din Alba, în lotul României pentru EHF EURO 2026! Teodora Damian, talentata handbalistă originară din Războieni-Cetate, face parte din lotul României pentru EHF EURO 2026. Federația Română de Handbal a anunțat lotul de 35 de jucătoare pentru Campionatul European de handbal la feminin, care va debuta pe 3 decembrie 2026. Merituoasă […]
CS Universitar Alba Iulia – CSM Unirea Alba Iulia, derby „de Alba”, vineri, la Micești | CIL Blaj, confruntare dificilă cu CSC Giarmata, Metalurgistul Cugir, descindere la Sântana
CS Universitar Alba Iulia – CSM Unirea Alba Iulia, derby „de Alba”, vineri, la Micești, la ora 15.00 | CIL Blaj, confruntare dificilă cu CSC Giarmata, Metalurgistul Cugir, descindere la Sântana Ultima rundă a turului Seriei 7 a Ligii 3 propune un derby „de Alba” la Micești, între CS Universitar Alba Iulia și CSM Unirea […]