Actualitate

Cât costă o locuință în România și unde au crescut cel mai mult prețurile în 2026

Ioana Oprean

Publicat

în

Cât costă o locuință în România și unde au crescut cel mai mult prețurile în 2026

Prețurile locuințelor din România continuă să crească, iar achiziția unui apartament sau a unei case presupune un buget tot mai mare. Potrivit unei analize realizate de Imobiliare.ro și citate de Agerpres, un apartament costă, în medie, 114.900 de euro, cu aproape 5% mai mult față de aceeași perioadă a anului trecut. În cazul caselor, bugetul mediu necesar ajunge la aproximativ 170.000 de euro.

Petrecerea Divorțaților

Cluj-Napoca rămâne cel mai scump oraș pentru cumpărătorii de apartamente

Cluj-Napoca conduce clasamentul național al prețurilor solicitate pentru apartamente, cu peste 3.300 de euro pe metrul pătrat util, după o creștere anuală de 5%. Bucureștiul și Brașovul ocupă următoarele poziții, cu prețuri medii de 2.312 euro/mp, respectiv 2.309 euro/mp.

Topul continuă cu Craiova, unde metrul pătrat util costă 2.142 de euro, Sibiu – 2.034 de euro, Constanța – 2.020 de euro și Iași – 2.000 de euro. În Târgu Mureș, prețul mediu se apropie de acest prag, ajungând la 1.994 de euro/mp, în timp ce în Timișoara este de 1.984 de euro/mp, iar în Oradea, de 1.885 de euro/mp.

Reșița și Zalău, cele mai mari creșteri de preț

Deși se numără printre cele mai accesibile piețe imobiliare din țară, Reșița și Zalău au înregistrat cele mai accentuate scumpiri ale apartamentelor în ultimul an. În Reșița, prețurile solicitate au crescut cu 15,4%, orașul rămânând singura reședință de județ în care media nu a depășit pragul de 1.000 de euro/mp util.

În Zalău, prețul mediu a ajuns la 1.303 euro/mp, în urma unei creșteri de 15,3%. La polul opus, ieftiniri de aproximativ 3% au fost consemnate în doar două orașe: Călărași, unde metrul pătrat util costă 1.160 de euro, și Brăila, cu 1.055 de euro/mp.

Cât costă casele și vilele în marile orașe?

Pe piața caselor, bugetul mediu necesar unei achiziții este de aproximativ 170.000 de euro. Locuințele de acest tip au o suprafață utilă medie de 116 metri pătrați.

Cluj-Napoca se află din nou în fruntea clasamentului, cu un preț mediu de 3.375 de euro/mp util și o creștere anuală de 7%. Scumpiri importante au fost înregistrate și în Brașov, unde prețurile au avansat cu 11%, până la 2.414 euro/mp, precum și în Sibiu, cu o creștere de 9%, până la 2.095 euro/mp.

În Craiova, prețurile caselor și vilelor au crescut cu aproximativ 8%, ajungând la 1.721 de euro/mp. În București, metrul pătrat util al unei case costă, în medie, 2.342 de euro.

sursa: Agerpres

foto: arhivă (cu rol ilustrativ)


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Se schimbă ora ultimei curse zilnice Cluj – Ocna Mureș: Microbuzul va pleca cu patru ore mai devreme

Ioana Oprean

Publicat

în

Se schimbă ora ultimei curse zilnice Cluj – Ocna Mureș: Microbuzul va pleca cu patru ore mai devreme Călătorii care folosesc ruta Cluj-Napoca – Ocna Mureș trebuie să țină cont de o modificare importantă a programului de seară. Începând de luni, 2 noiembrie 2026, ultima cursă dinspre Cluj va pleca la ora 16:00, față de […]

Citește mai mult

Actualitate

Focar de pestă porcină africană în județul vecin: Mai multe localități, vizate de restricții

Bogdan Ilea

Publicat

în

Focar de pestă porcină africană în județul vecin: Mai multe localități, vizate de restricții Un focar de pestă porcină africană (PPA) a fost confirmat într-o gospodărie din localitatea Veseud, comuna Slimnic. În urma confirmării, Centrul Local de Combatere a Bolilor Sibiu a aprobat un plan de măsuri pentru limitarea răspândirii bolii, potrivit Prefecturii Sibiu. ,,Centrul […]

Citește mai mult

Actualitate

Majorări salariale de 16%, cerute de angajații din sănătate, începând cu 1 ianuarie 2027: „Nu vom accepta amânarea reformei”

Ioana Oprean

Publicat

în

Majorări salariale de 16%, cerute de angajații din sănătate, începând cu 1 ianuarie 2027: „Nu vom accepta amânarea reformei” Angajații din sănătate din România cer majorări salariale de 16%, începând din ianuarie 2027 și reluarea negocierilor pentru noua Lege a salarizării până la sfârșitul anului. Sindicaliștii avertizează că nu vor accepta amânarea reformei și invocă […]

Citește mai mult