Sport

Astăzi, ora 17.00, Arieşul Turda – Metalurgistul Cugir *Opric are şansa să devină liderul seriei

Dan HENEGAR

Publicat

în

Întâlnirea dintre Arieşul Turda şi Metalurgistul Cugir, contând pentru Liga a 3-a se va desfăşura astăzi, de la ora 17.00 şi contează pentru Seria a 5-a a eşalonului terţ. Trei deplasări la rând stau în faţa nou-promovatei de sub Drăgana, meciuri la Turda, Pâncota şi Baia Mare, dar Metalurgistul Cugir trăieşte momentul şi speră ca la finele etapei a 5-a din Liga a 3-a să urce în fotoliul de lider. Condiţii: un rezultat pozitiv pe Stadionul „Municipal” din Turda, în conjunctura în care liderul Naţional Sebiş, ce are un punct mai mult, joacă la CS Oşorhei.

Petrecerea Divorțaților

*După 3, vine 4?

Conjudeţenii sunt pe val, cu trei victorii consecutive şi intenţionează să-şi prelungească seria fericită, mai ales că au în faţă o echipă Arieşul 1907 Turda care, la fel ca şi „viruşii verzi”, n-a cunoscut gustul victoriei, având numai trei puncte, remize interne cu Unirile din Jucu şi Dej, dar, atenţie şi un punct afară, la CS Oşorhei – principala pretendentă la promovare! „Suntem fericiţi pentru acest start bun, cel mai mare câştig al echipei fiind publicul minunat care ne-a susţinut la Cugir. Le mulţumim fanilor şi îi aşteptăm în continuare alături de noi în număr cât mai mare. Ne aşteaptă trei deplasări de foc, însă prin muncă, dăruire şi ambiţie, vom încerca să aducem cât mai multe puncte”, a apreciat Bogdan Petric, directorul sportiv al Metalurgistului.

*Fără G. Goronea…

Cugirenii nu l-au mai înregimentat pe ex-uniristul R. Moga (negocieri eşuate), l-au recuperat pe fundaşul I. Buta, dar nu pot să-l folosească pe G. Goronea (probleme la genunchiul drept). „Repet acelaşi lucru, abordăm fiecare meci cu gândul la victorie, deci şi implicit cel de la Turda. Trebuie să jucăm la nivelul aşteptat şi să luăm puncte. Problemele s-ar datora prestaţiei proprii, nu cauzate de forţa adversarului, numai noi ne putem încurca şi ne vom pune piedică, dacă nu vom evolua la potenţialul firesc”, a apreciat antrenorul Marius Opric.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Sport

Sport

Foto: România lui Hagi, umilită în Polonia, 0-6, SET, în Nations League! Aruncați prosopul!

Dan HENEGAR

Publicat

în

România lui Gheorghe Hagi, umilită în Polonia, 0-6, SET, în Nations League! Polonia – România, în Nations League, a fost 6-0 (1-0), un coșmar pentru naționala lui Gheorghe Hagi, cu triplă Lewandowski! O umilință trăită acum 59 de ani, 1-7 cu Elveția! Citește și: Nicolae Stanciu, liderul naționalei României în meciul cu Bosnia-Herțegovina: Pe ce alt […]

Citește mai mult

Sport

Volei Alba Blaj, 3-2 cu Panathinaikos Atena, și calificare în finala turneului Nomikeia, la Santorini

Dan HENEGAR

Publicat

în

Volei Alba Blaj, victorie, 3-2 cu Panathinaikos Atena, și calificare în finala turneului Nomikeia, la Santorini Volei Alba Blaj a învins Panathinaikos Atena, campioana Greciei și participantă în Champions League, scor 3-2, și s-a calificat în finala turneului internațioonal Nomikeia, de la Santorini. Citește și: Volei Alba Blaj, victorie, 3-1, cu Maritza Plovdiv, în „Alba […]

Citește mai mult

Sport

Poli Timișoara 2 – Metalurgistul Cugir 1-1 (1-1) | O remiză cât un eșec pentru „roș-albaștri”

Dan HENEGAR

Publicat

în

Poli Timișoara 2 – Metalurgistul Cugir 1-1 (1-1) | O remiză cât un eșec pentru „roș-albaștri” Metalurgistul Cugir a reușit doar o remiză, la Șag, cu echipa secundă a Politehnicii Timișoara, rezultat care trebuie considerat o decepție Citește și: Politehnica Timișoara 2 – CSU Alba Iulia 3-2 (1-1) | Universitarii, înfrângere total neașteptată! P Un 1-1 […]

Citește mai mult