Antrenorul Călin Moldovan (Metalurgistul Cugir): „Meritam mai mult puncte în tur”
Metalurgistul Cugir s-a aflat etape bune printre contracandidatele „şepcilor roşii” în bătălia la vârf în Seria a 5-a a eşalonului terţ, însă ultimele două jocuri interne, cu „U” Cluj şi Sănătatea Cluj, partide în care s-au
pierdut 5 puncte, au cântărit în economia stagiunii de toamnă, încheiată pe poziţia a 4-a.
„Rezultatele în ansamblu sunt bune, dar nu pe măsura jocului etalat în majoritatea partidelor, prestaţii apreciate de echipele împotriva cărora am jucat. Pe de altă parte, am pierdut copilăreşţe foarte multe puncte din pricina erorilor individuale. Cu mai multă atenţie, cu siguranţă iernam mai sus”, a declarat antrenorul Călin Moldovan, ce merită felicitat pentru inspiraţia dovedită în cazul lui Andrei Făgărăşanu, „reprofilat” ca măsură de criză atacant şi devenit golgheterul seriei, cu 14 reuşite. Comparaţie, în cele 15 etape ale turului, fotoliul de lider al Seriei a 5-a a fost ocupat de „U” Cluj – 5 etape, Industria Galda, Metalurgistul Cugir şi Performanţa Ighiu – câte 3 etape, Fotbal Comuna Recea – două runde.
*Accidentările şi problemele de arbitraj
Gruparea de sub Drăgana a dus la bun sfârşit stagiunea deşi a avut un efectiv redus numeric şi subţiat şi din pricina accidentărilor de durată, vezi exemplele Şuteu, Scurtu sau Şt. Radu. „Ne-am confruntat cu mari probleme de lot, Şuteu şi Scurtu absentând perioade îndelungate. De asemenea, în meciuri importante ne-am lovit de greşeli flagrante de arbitraj îndreptate împotriva noastră”, a mai spus „principalul” Cugirului. Metalurgistul se va reuni în 15 ianuarie (e posibilă o amânare cu o săptămână a startului pregătirii), iar deocamdată strategia este în „stand bye”, un lucru fiind cert: „ţintele” primordiale vor fi jucătorii tineri, care să conteze ca juniori şi în ediţia 2018-2019. „Strategia de achiziţii o vom stabili de comun acord împreună cu conducătorii, o să discutăm pe această temă. Plecările, dacă vor fi, sunt condiţionate de transferurile pe care le dorim, dacă reuşim să le facem”, a încheiat antrenorul „roş-albaştrilor”.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Sport
Foto | Sportivii din Alba, rezultate de excepție la Cupa României 2026 la Taekwondo WT – proba olimpică Kyorugi: Lista laureaților
Sportivii din Alba, rezultate de excepție la Cupa României 2026 la Taekwondo WT – proba olimpică Kyorugi: Lista laureaților Sportivii din Alba au obținut rezultate de excepție la Cupa României 2026 la Taekwondo WT – proba olimpică Kyorugi. Competiția s-a desfășurat în perioada 2-4 octombrie 2026 la Miercurea Ciuc. Iată clasările sportivilor din Alba: *Clubul […]
Foto | Alecsandru Boloage (CS Unirea Alba Iulia), două medalii de aur la Cupa României 2026 la Taekwondo WT – proba olimpică Kyorugi
Alecsandru Boloage (CS Unirea Alba Iulia), două medalii de aur la Cupa României 2026 la Taekwondo WT – proba olimpică Kyorugi Performanță remarcabilă a sportivului albaiulian Alecsandru Boloage, legitimat la CS Unirea Alba Iulia. Acesta a cucerit două medalii de aur, la juniori și seniori – 63 kg, la la Cupa României 2026 la Taekwondo […]
Foto | Sportivii de la CSM Unirea Alba Iulia, podium după podium la Memorialul „Ioan Schuster” 2026! Avram Iancu, între performerii competiției de înot la Reșița
Sportivii de la CSM Unirea Alba Iulia, podium după podium la Memorialul „Ioan Schuster” 2026! Avram Iancu, între performerii competiției de înot la Reșița Peste 70 de înotători din România și Ungaria s-au întrecut, în weekend, la Reșița, în cadrul concursului internațional de înot masters Memorial „Ioan Schuster” 2026. CSM Unirea Alba Iulia a fost […]
