Voucherele de vacanţă nefolosite vor fi înlocuite cu bani sau tichete de masă – Proiect
El vrea astfel ca firmele să fie obligate să-şi despăgubească în acest fel salariaţii. Deputatul argumentează cu un studiu GfK, care arată că tichetele valorice reprezintă un instrument de motivare foarte popular în rândul angajaţilor, dintre acestea bonurile de masă fiind cele mai apreciate.Peste un milion de salariaţi din sectorul bugetar au beneficiat anul trecut de vouchere de vacanţă în valoare de 1.450 de lei.
Valoarea voucherelor de vacanță emise anul trecut a ajuns la 250 de milioane de euro, potrivit informațiilor primite de Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism (ANAT) de la Ministerul Finanțelor Publice, un nivel de aproape nouă ori mai mare față de 2017, dar sub cel de 400 de milioane de euro – estimarea inițială pentru 2018.
372 de milioane de euro proveneau din distribuirea voucherelor către un număr de 1,2 milioane de angajați din sistemul public, la care se adauga suma celor primite de angajații din sistemul privat. 30 de milioane de euro a fost valoarea celor distribuite în mediul privat în 2017, a informat ANAT, în februarie.
Din totalul celor emise anul trecut, 22,4 milioane de vouchere, reprezentând peste 90% (20,7 milioane), au fost pe suport de hârtie, restul fiind pe suport electronic. Cea mai mare valoare a voucherelor emise în 2018 a fost atinsă în luna iunie (125 de milioane de euro), reprezentând jumătate din nivelul înregistrat până la finalul anului.
Sursa: capital.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Postul Crăciunului 2026: 40 de zile de restricții alimentare, tradiții și pregătire spirituală până la Nașterea Domnului
Postul Crăciunului 2026: 40 de zile de restricții alimentare, tradiții și pregătire spirituală până la Nașterea Domnului Postul Nașterii Domnului, unul dintre cele mai importante posturi din calendarul ortodox, începe în 2026 duminică, 15 noiembrie, și se încheie joi, 24 decembrie, în Ajunul Crăciunului. Timp de 40 de zile, credincioșii sunt îndemnați să respecte rânduielile […]
Foto | De pe băncile Colegiului Militar din Alba Iulia, în echipa tehnică a avioanelor F-16 de la Câmpia Turzii: Povestea sublocotenentului inginer Adelin Leahu
De pe băncile Colegiului Militar din Alba Iulia, în echipa tehnică a avioanelor F-16 de la Câmpia Turzii: Povestea sublocotenentului inginer Adelin Leahu La doar 25 de ani, sublocotenentul inginer Adelin Marcel Leahu face parte din generația tinerilor militari care contribuie la operarea uneia dintre cele mai moderne aeronave din dotarea Forțelor Aeriene Române. Absolvent […]
Rezidențiat 2026: Aproape 10.000 de candidați se luptă pentru 5.217 locuri și 266 de posturi. Medicina de familie, specialitatea cu cele mai multe locuri
Rezidențiat 2026: Aproape 10.000 de candidați se luptă pentru 5.217 locuri și 266 de posturi. Medicina de familie, specialitatea cu cele mai multe locuri Aproape 10.000 de absolvenți ai facultăților de medicină și farmacie din România s-au înscris la concursul de intrare în rezidențiat din acest an, care va avea loc duminică, 15 noiembrie, în […]
