Vor candida Ion Dumitrel şi Gheorghe Rotar ca independenţi? Mai mulţi primari PDL se pregătesc să candideze independent ?
USL Alba va câştiga viitoarele alegeri locale şi generale din judeţul Alba. O spun asta toate sondajele de opinie, iar pediştilor Ie-a intrat frica în sân. Cea mai recentă dezertare din rândul PDL, la Sebeş, cea a primarului Mugurel Sârbu, descrie foarte bine starea de spirit dintr-un PDL Alba tot mai răvăşit de scandaluri şi trădări. Lui Sârbu i-a fost tăiată craca de sub picioare, chiar de „şmecherul” şi „baronul” Mircea Hava, aflat în luptă făţişă cu Ion Dumitrel pentru supremaţia în partid. Cu o faţă tot mai obosită, „pătată” de dosare penale, baronul Hava nu concepe ca Dumitrel să îi ia faţa în partid. Şi atunci generează conflicte de genul celui de la Sebeş, unde PDL nu pierde doar primăria ci şi voturile de la Consilul Judeţean Alba. În timp ce co-preşedinţii USL Alba, loan Dîrzu şi Teodor Atanasiu şi-au declarat ferm susţinerea pentru candidatul propus de PSD Alba, profesorul Alexandru Dăncilă, PD anunţă în fiecare zi un alt candidat. E ca la mica publicitate! Şi pentru că nu-l găseşte, mai încearcă să arunce cu noroi peste gard. Că la nivel naţional, apar diverşi propagandişti plătiţi să spună că USL nu funcţionează, că au loc întâlniri secrete, că Atanasiu şi Dîrzu nu se înţeleg, că sunt certaţi şamd. Nu e nici prima dată şi nici ultima dată când propaganda portocalie atacă şi visează la spargerea USL. Coşmarul lor este că acest lucru nu se va întâmpla, susţin ferm co-preşedintii USL Alba, loan Dîrzu şi Teodor Atanasiu.
În schimb, aflăm tot pe surse că la PD, plecarea primarului din Sebeş este doar începutul scandalului. Sub conducerea dictatorială a lui Hava, un deputat, Călin Potor a luat calea opoziţiei renunţând la ciolanul puterii. Un altul, Clement Negruţ, a plecat şi a revenit, acuzând dictatura şi lipsa democraţiei din PD-ul lui Hava şi Dumitrel. Niciodată nu a retractat acele declaraţii dure. La Alba lulia, Hava a fost părăsit de Mihai Baco, considerat a fi unul din oamenii lui de încredere. Hava şi Dumitrel au fost părăsiţi şi de Bianu, secretarul de stat prins în flagrant în timp ce primea mită de sute de mii de euro. Iar mizeria nu mai poate fi ascunsă sub preş! Vasile Todea s-a retras iar Horia Bărdaş dă toată ziua cu subsemnatul. La fel viceprimarii Voicu şi Bogăţan. Practic, PDL Alba lulia s-a mutat la DNA! Sursele noastre afirmă că primarul Blajului, Gigi Rotar a ameninţat şi el că va candida independent dacă pe colegiul Sebeş-Blaj va fi impus deputatul Clement Negruţ. Între cei doi nu mai există nici o cale de împăcare după bălăcărelile de la alegerile interne din PDL. Rotar este susţinut de tabăra Dumitrel, care ia şi el în calcul o candidatură independentă la şefia CJ Alba, susţin sursele noastre. Şi alţi primari PDL, susţin aceleaşi surse bine informate, se gândesc tot mai serios la varianta candidaturilor independente, atât timp cât războiul Hava – Dumitrel trage în jos partidul. Alţii vor pleca spre alte orizonturi. Iar semnalul va fi dat la sfârşitul săptămânii când un primar PDL va anunţa că îşi doreşte să candideze pe listele USL. Anul 2012 este anul schimbării, anul în care PDL începe să se dezintegreze sub povara unei guvernări dezastruoase, a corupţiei şi luptei interne pentru putere, care exclude interesul cetăţeanului. (N.L.M.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Adăugați Ziarul Unirea ca sursă de ȘTIRI GOOGLE

Știri recente din categoria Politică Administrație
FOTO | Avansează lucrările la drumul Padiș – Ic Ponor, tronsonul care leagă județele Alba, Cluj și Bihor: Valoarea contractului este de 81,6 milioane de lei
Avansează lucrările la drumul Padiș – Ic Ponor, tronsonul care leagă județele Alba, Cluj și Bihor: Valoarea contractului este de 81,6 milioane de lei Avansează lucrările la drumul Padiș – Ic Ponor, tronsonul care leagă județele Alba, Cluj și Bihor. Lucrările includ: derocări, consolidări ale versanților, lucrări pentru lărgirea platformei drumului, fundații adâncite pentru parapete, […]
AUR începe strângerea de semnături pentru suspendarea președintelui Nicușor Dan: Partidul vrea și organizarea de alegeri anticipate
AUR începe strângerea de semnături pentru suspendarea președintelui Nicușor Dan: Partidul vrea și organizarea de alegeri anticipate AUR începe să strângă semnături pentru suspendarea președintele Nicușor Dan. 155 de semnături sunt necesare de la parlamentari, ca solicitarea să poată fi depusă la Birourile reunite ale celor două Camere. Matematic, AUR are 90 de semnături, însă […]
VIDEO | Peste 400 de participanți la „Transylvania EU Funds Day”, platforma regională de dialog privind viitorul fondurilor europene, organizată de Victor Negrescu la Alba Iulia
Peste 400 de participanți la „Transylvania EU Funds Day”, platforma regională de dialog privind viitorul fondurilor europene, organizată de Victor Negrescu la Alba Iulia Cea de-a doua ediție a Transylvania EU Funds Day, organizată la Alba Iulia de vicepreședintele Parlamentului European, Victor Negrescu, a reunit peste 400 de participanți din întreaga regiune. Evenimentul a fost […]









