Volei Club Alba Blaj – CET Govora Rm Vâlcea 3-0
Volei Club Alba Blaj continuă marşul invincibil spre elită şi a câştigat împotriva echipei CET Govora CNMB Rm Vâlcea, neînvinsă până sâmbătă în cadrul Seriei Vest din Divizia A2 la volei feminin. Deja clasicul 3-0 (25-11, 25-15, 25-21) şi trupa lui Alexandru Man bate record după record, maximum de puncte, 5 victorii din tot atâtea posibile, fără set pierdut, într-o partidă la care a asistat şi preşedintele CJ Alba Ion Dumitrel (prezent sâmbătă seara şi la întâlnirea de baschet de la Alba Iulia). Pentru formaţia din „Mica Romă” au jucat Andreea Niţulescu (cpt), Laura Mastahac, Roxana Lupu, Valentina Rusu, Alina Covrig, Alexandra Ciontoş, Oana Duţă, mai intrând Melinda Dobeş şi Sorina Mocanu.
„Ne aşteptam la o replică dârză, noi am prins o zi mai proastă, fetele le-au privit de sus pe adversare, dar în cele din urmă cel mai important lucru este rezultatul înregistrat, emoţii având doar în setul al treilea”, a declarat antrenorul Alexandru Man. Miercuri, 9 noiembrie, CSV Alba Blaj va susţine o dublă partidă amicală cu prim divizionara „U” Cluj, iar în runda a 7-a va juca în deplasare sâmbătă, 12 noiembrie cu CSU LPS Bihorul Oradea. (H.D.M.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Sport
Foto | Student Sport Alba Iulia, pregătiri intense pentru un nou sezon competițional la nivel înalt
Student Sport Alba Iulia, pregătiri intense pentru un nou sezon competițional la nivel înalt În noul sezon competițional 2026–2027, Student Sport Alba Iulia a acceptat invitația de a evolua în Liga a II-a, reprezentând Alba Iulia la un nivel competițional înalt. Tot la capitolul noutăți, începând din acest sezon, clubul de fotbal feminin își extinde […]
Foto | Laura-Maria și Laurențiu-Mihai Vîlcu, doi tineri frați din Mirăslău, animați de o pasiune comună, impresionează în tenisul juvenil din România
Laura-Maria și Laurențiu-Mihai Vîlcu, doi tineri frați din Mirăslău, animați de o pasiune comună, impresionează în tenisul juvenil din România La doar 10, respectiv 8 ani, frații Laura-Maria și Laurențiu-Mihai Vîlcu, din Mirăslău, au deja un palmares impresionant în tenisul de câmp. Povestea lor în „sportul alb” a început la vârsta de 5 ani și […]
Foto | Weekend de succes pentru grupele de juniori ale CSM Unirea Alba Iulia: Au câștigat 5 din cele 6 meciuri disputate
Weekend de succes pentru grupele de juniori ale CSM Unirea Alba Iulia: Au câștigat 5 din cele 6 meciuri disputate La sfârșitul săpătămânii trecute grupele de juniori de la CSM Unirea Alba Iulia au reușit să câștige 5 din cele 6 meciuri disputate la Baza Sportivă Micești. Sâmbătă, 22 august 2026, la categoria U16, CSM […]