Volei Alba Blaj – Ştiinţa Bacău 3-1, în al doilea meci din semifinale | Campioana conduce cu 2-0 la general
Campioana României, Volei Alba Blaj a câştigat şi al doilea meci din Sala „Timotei Cipariu”, cu Ştiinţa Bacău, scor 3-1 (25-20, 24-26, 28-26, 25-22), contând pentru semifinalele Diviziei A1. A fost un meci pe muchie de cuțit, disputat fără menajamente, în care Blajul a gestionat foarte bine finalurile de set.
*Din nou, luptă!
Bacăul s-a agățat cu disperare de acest al doilea joc, punând la grea încercare campioana României. Blajul a câștigat primul set, l-a pierdut pe al doilea, iar în al treilea a fost o adevărată încleștare. În setul secund, Blajul a revenit de la minus „7”, dar apoi a ratat o minge de set și a fost egalată
*Al treilea set, unul dramatic
Al treilea set a fost unul interzis celor ce nu stau bine cu nervii. Echipa lui Zakoc a avut de înfruntat o replică serioasă, întrebuințându-se serios pentru a-și apropia setul și a tranșa în favoarea sa momentul delicat.
Fără îndoială că respectivul set a fost cel mai spectaculos, dramatic și cu răsturnări de situații dintre cele disputate în cele două zile la Blaj, în totalitate jocul fiind unul tensionat şi plin de dramatism.
Semifinalele se vor disputa după sistemul cel mai bun din cinci meciuri şi vor avea loc în zilele de 26 şi 27 martie (meciurile 1 şi 2), 2 şi 3 aprilie (meciul 3 şi, numai dacă este nevoie, meciul 4) şi 6 aprilie (eventualul meci decisiv).
Au evoluat: Ana Grbac, Jovana Vesovic, Ivana Plchotova, Ioana Nemțanu, Dubravka Djuric, Adina Salaoru și Marina Vujovic (libero); Jelena Alajbeg, Anamaria Berdilă; Vali Rusu, Denisa Viloiu, Adriana Bobi (n-a prins lotul Leticia Boscacci)
Foto: Aurel Roşian, Blaj
[nggallery id=1848]
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Sport
Daria Sibișean, o tânără fotbalistă din Alba Iulia, luptă pentru calificarea la Euro 2027 alături de naționala U17. Cu cine va juca România
Daria Sibișean, o tânără fotbalistă din Alba Iulia, luptă pentru calificarea la Euro 2027 alături de naționala U17. Cu cine va juca România Daria Sibișean, fotbalistă din Alba Iulia, se află alături de naționala U17 a României, care luptă pentru calificarea la Euro 2027. Echipa României va întâlni Scoția, Finlanda și Ucraina. Reprezentanții echipei de […]
Foto: România, eșec la debutul lui Hagi, 1-2 cu Suedia, în Liga Națiunilor! Rațiu, pasă de gol, Stanciu, doar ultimele 10 minute
România, eșec la debutul lui Gheorghe Hagi, 1-2 cu Suedia, în Liga Națiunilor! Rațiu, pasă de gol, Stanciu, doar ultimele 10 minute România a pierdut la revenirea oficială lui Gheorghe Hagi, pe banca „tricolorilor”, 1-2 (1-2), la Solna cu Suedia, iar revanșa după Mondialul din ’94 se lasă așteptată Citește și: Nicolae Stanciu, Andrei Rațiu și […]
Volei Alba Blaj, 3-1 cu ŽOK Ub, vicecampioana Serbiei, în primul amical al turneului din „Alba Blaj” Arena
Volei Alba Blaj a învins, 3-1, pe ŽOK Ub, vicecampioana Serbiei, în primul amical al turneului din „Alba Blaj” Arena În primul meci, Volei Alba Blaj a învins ŽOK Ub, scor 3-1 (25-19, 25-15, 25-21, 25-27), ultimul set disputându-se întrucât așa au decis antrenorii, să se joaca 4 seturi, indiferent de scor. Citește și: Foto: […]