Sport

Volei Alba Blaj – CSM Târgoviște, finala Diviziei A1: astăzi și mâine, în Sala “Timotei Cipariu”, cu suporteri în roșu!

Dan HENEGAR

Publicat

în

Volei Alba Blaj și CSM Târgoviște, rivalele din ultimul deceniu pentru supremația în voleiului feminin autohton, se înfruntă pentru titlul de campioană al acestei ediții a Diviziei A1. Cu un nou format competițional, duelul propune în acest weekend primele două întâlniri, în Sala “Timotei Cipariu”, astăzi, la ora 17.00, respectiv mâine, la ora 17.30, suporterii locali fiind așteptați să vină echipați în roșu în ideea de a crea o atmosferă de zile mari (cu vuvuzele etc).

Medaliile de aur se vor decerna formației care se impune în 3 din cele 5 confruntări prevăzute, următoarele două fiind săptămâna viitoare, în 3 și 4 mai, lângă Turnul Chindiei, iar întâlnirea decisivă, dacă mai este nevoie, este programat duminică, 7 mai, în Alba.

*Blajul, dublă victorie în semifinalele Cupei CEV

Aparent, deținătoarea titlului este favorită, dacă ne raportăm la ultimele dispute directe din semifinala 100 la sută românească a Cupei CEV, ambele adjudecate în luna martie, în urmă cu o lună, 3-0 în deplasare și 3-1 la Tg. Mureș. Dar tocmai orgoliul rănit al formației lui Giovanni Caprara aduce dificultate suplimentară în această finală ce se anunță electrizantă. Sunt față în față primele două clasate la finele sezonului Diviziei A1, 5 puncte avans având ardelencele în ierarhie, această finală respectând practic calculele hârtiei. În sezonul regular, fiecare combatantă a învins acasă, 3-0 la Blaj (în decembrie), respectiv 3-1 la Târgoviște (în 4 martie, penultima rundă, primul eșec al formației din “Mica Romă”). Cele două combatante s-au luptat în ultimii ani pentru supremația internă în diverse competiții (campionat, Cupa României, Supercupa României), într-o rivalitate de aproape un deceniu.

*Rivalitate de aproape un deceniu

Drumul spre performanță al Blajului, început în 2014, cu sârbul Darko Zakoč în rol de omul-trofeu, se leagă tocmai de rivalitatea contra echipei din Târgoviște, primele două titluri fiind adjudecate după dispute directe, în 2015 (3-0 la general) și 2016 (3-2 într-o finală nebună)! CSM Târgoviște a întrerupt hegemonia Blajului prin câștigarea Supercupei României (3-2, la Timișoara), în 2016. Trei ani mai târziu, în 2019, Blajul a realizat eventul, Cupa României fiind cucerită după 3-1 în finală la Alexandria, cu CSM Târgoviște. Dâmbovițencele au revenit în luptă și în 2021 au câștigat primul titlu național, cu 4 victorii din tot atâtea jocuri cu contracandidata, care la finele acelui sezon a încheiat colaborarea de mai bine de 7 ani cu Zakoč (singurul campionat cucerit în ultimii 4 ani de o altă echipă decât Blajul). În sezonul precedent Volei Alba Blaj a cucerit toate trofeele interne, Supercupa României (septembrie 2021, la Brașov) și Cupa României (martie 2022, la Mioveni), după partide cu CSM Târgoviște, adjudecate cu același scor 3-1. În campionatul anterior victoriile au fost împărțite, s-au impus gazdele în două rânduri, iar pe teren propriu Blajul a câștigat în minimum de seturi în martie și aprilie, tranșând astfel lupta pentru al 6-lea titlu de campioană.

*Cu CSM Lugoj, în semifinalele Cupei României

Mândria Albei” se va bate pentru adjudecarea celui de-al 7-lea titlu național în ultimii 9 ani (primul a fost adjudecat în 2015, cedând trofeul în 2018 – CSM București și 2021 – CSM Târgoviște), dar și pentru realizarea unui nou event național (calificată în Final Four-ul Cupei României, din 13-14 mai, la Pitești). Volei Alba Blaj va întâlni pe CSM Lugoj, în prima semifinală a Cupei României, sâmbătă, 13 mai, de la ora 16.00, iar de la ora 19.00, este prevăzută cealaltă semifinală, între Dinamo și CSM Târgoviște. Finala va fi duminică, 14 mai, la ora 18.00, între cele învingătoare din semifinale. CSM Lugoj reprezintă marea revelație a acestui sezon: a cucerit Supercupa României (a învins în semifinale pe… Volei Alba Blaj, în debutul sezonului), a disputat finala Cupei Challenge, iar acum se duelează cu Rapid pentru medaliile de bronz în Divizia A1 (a pierdut în semifinale cu CSM Târgoviște, 1-2 la general, după ce a avut 1-0, succes în deplasare).


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Sport

Sport

SuperLiga AJF, etapa a patra: Inter Unirea, regina remizelor, 1-1 acasă cu Școala de Fotbal Valea Frumoasei

Dan HENEGAR

Publicat

în

SuperLiga AJF, etapa a patra: Inter Unirea, regina remizelor, 1-1 acasă cu Școala de Fotbal Valea Frumoasei SuperLiga AJF, etapa a patra: Inter Unirea, regina remizelor, 1-1 acasă cu Școala de Fotbal Valea Frumoasei, echipă ce a egalat în minutul 89 Citește și: SuperLiga Alba: Industria Galda, Școala de Fotbal Valea Frumoasei și CSM Sebeș […]

Citește mai mult

Sport

Foto: Volei Alba Blaj, victorie și eșec, cu Mladost Zagreb, în primele amicale

Dan HENEGAR

Publicat

în

Volei Alba Blaj, victorie și eșec, cu Mladost Zagreb, în primele amicale, disputate în „Alba Blaj” Arena Volei Alba Blaj a disputat primul joc de pregătire, în fața fanilor, învingând, scor 3-1, vicecampioana Croației, HAOK Mladost Zagreb. Citește și: Cu cine va juca vicecampioana Volei Alba Blaj în prima etapă a noii ediții de campionat și […]

Citește mai mult

Sport

Video: Metalurgistul Cugir – CSM Unirea Alba Iulia 2-2, un derby „de Alba” cu un final nebun! Lucian Itu: „Am jucat cu suflet”, Pustai: „Sunt foarte supărat, avem foarte puține puncte”

Dan HENEGAR

Publicat

în

Metalurgistul Cugir – CSM Unirea Alba Iulia 2-2, un derby „de Alba” cu un final nebun! Lucian Itu: „Am jucat cu suflet”, Pustai: „Sunt foarte supărat, avem foarte puține puncte” Metalurgistul Cugir – CSM Unirea Alba Iulia, un derby „de Alba” care și-a onorat statutul, cu un final nebun, în care „roș-albaștrii” au egalat în […]

Citește mai mult