VIDEO: CERERE în CĂSĂTORIE pe pista de raliu, la Straja. Un tânăr albaiulian i-a pus iubitei inelul pe deget, în faţa a zeci de prieteni şi spectatori
O cerere în căsătorie inedită a avut loc duminică, la Straja, în cadrul celei de-a X-a ediţii „Alba Motor Challenge”. Un tânăr albaiulian, pasionat de concursuri auto, a ales să-şi ceară iubita să-i fie alături pentru tot restul vieţii pe pista de raliu, iar momentul a fost unul reuşit. Tânăra a spus „DA”, în faţa a zeci de prieteni şi spectatori, dar şi a camerelor de filmat.
Dacă de acasă au plecat ca simpli spectatori, pentru concursul de raliuri de la Straja, la faţa locului au ajuns să fie protagonişti. Pentru că una dintre pasiunile lui sunt maşinile de cursă, un albaiulian a vrut să-i facă iubitei sale o surpriză de proporţii. Astfel, o pauză a competiţiei s-a transformat într-un moment memorabil în viaţa lor.
O tură, pe postul de copilot al lui Mihai Beldie Junior, s-a încheiat cu o cerere de căsătorie pentru albaiuliancă. În capătul pistei, împreună cu prietenii, iubitul ei o aştepta cu un tricou pe care avea inscripţionat întrebarea magică: „Vrei să fii soţia mea?”. La un „Da”, hotărât primit din partea jumătăţii lui, tânărul i-a pus acesteia inelul pe deget, în aplauzele celor prezenţi. Şi pentru că un astfel de eveniment trebuia pecetluit şi cu un sărut, aşa s-a şi încheiat inedita cerere în căsătorie.
Casă de piatră şi viaţă fericită să aveţi, tineri frumoşi!
Filmuleţul a fost postat pe site-ul de socializare Facebook.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Monden-Clubbing
Programul Inspire Cinema Alba Iulia, pentru perioada 16 –22 octombrie 2026. Ce filme vor rula la cinematograful din centrul comercial Alba Mall
Programul Inspire Cinema Alba Iulia, pentru perioada 16 –22 octombrie 2026. Ce filme vor rula la cinematograful din centrul comercial Alba Mall Clayface Avanpremiera Regia: James Watkins Cu: Tom Rhys Harries, Eddie Marsan, Max Minghella, Naomi Ackie, David Dencik Gen Film: Actiune, Aventuri, Fantastic, Horror, SF, Thriller Durată: 108 min Rating: N 15 Prima incursiune […]
Concert aniversar AZUR 50 de ani, la Alba Iulia, ultimele bilete disponibile online | Nelu Vlad și formația sa revin, pe 18 octombrie, în Orașul Unirii
Concert aniversar AZUR 50 de ani, la Alba Iulia, ultimele bilete disponibile, online | Nelu Vlad și formația sa revin, duminică, 18 octombrie, în Orașul Unirii Au mai rămas doar cinci zile până la concertul aniversar susținut de Nelu Vlad și Formația AZUR la Alba Iulia. Duminică, 18 octombrie 2026, de la ora 19:30, artiștii […]
Electric Castle 2027: Când va avea loc festivalul de la Bonțida. Primele abonamente, puse în vânzare
Electric Castle 2027: Când va avea loc festivalul de la Bonțida. Primele abonamente, pus în vânzare Cea de-a 13-a ediție a festivalului Electric Castle se va desfășura în perioada 15-18 iulie 2027, pe domeniul Castelului Bánffy din Bonțida, au anunțat organizatorii. Primele abonamente sunt disponibile la prețuri speciale, începând de la 159 de euro, la […]
