Un consilier local AUR dintr-o comună din Alba și-a anunțat demisia: „Nu vreau să mă prefac. Nu vreau să port o mască”. Motivele invocate
Un consilier local AUR dintr-o comună din Alba și-a anunțat demisia: „Nu vreau să mă prefac. Nu vreau să port o mască”. Motivele invocate
Bogdan Ioachim, consilier local în Sântimbru, județul Alba, și-a anunțat demisia printr-o postare publicată pe o rețea de socializare.
El susține că decizia a survenit din cauza nemulțumirilor legate de modul în care funcționează administrația locală și de diferența dintre valorile în care crede și realitatea pe care spune că a întâlnit-o în activitatea sa
Acesta afirmă că nu dorește să rămână într-o funcție publică în condițiile în care consideră că nu mai poate produce schimbările pentru care a intrat în politică.

Mesajul integral publicat de Bogdan Ioachim este următorul:
MESAJ DE RĂMAS-BUN CĂTRE COMUNITATEA DIN SÂNTIMBRU
Dragi cetățeni ai comunei Sântimbru,
Astăzi am luat una dintre cele mai grele, dar și mai sincere decizii: aceea de a demisiona din funcția de consilier local. Am intrat în politică având credința că putem schimba ceva, că putem construi o comunitate mai bună și că oamenii care primesc încrederea cetățenilor au datoria morală să lucreze pentru ei, nu pentru propriile interese. Din păcate, ceea ce am trăit și am văzut m-a făcut să înțeleg cât de departe putem ajunge de valorile care ar trebui să ne unească: cinstea, respectul, adevărul, credința și dragostea față de aproapele nostru.
Am descoperit cu tristețe că uneori tocmai cei care au puterea de a schimba lucrurile aleg să rămână nepăsători. Am văzut cât de ușor sunt uitate promisiunile și cât de repede interesele personale ajung mai importante decât oamenii. Și, poate cel mai dureros, am văzut cum până și valorile creștine, pe care le rostim atât de frumos, sunt uneori uitate atunci când ar trebui să le dovedim prin fapte.
Nu vreau să fiu un om care ocupă o funcție, primește o indemnizație și pretinde că luptă pentru comunitate, dacă în conștiința mea simt că nu mai pot face binele pentru care am venit. Nu vreau să mă prefac. Nu vreau să port o mască. Nu vreau să spun oamenilor ceea ce vor să audă, în timp ce realitatea este alta.
Cred că problema cea mai mare nu este lipsa banilor, a proiectelor sau a posibilităților. Problema începe atunci când ne pierdem valorile morale, când uităm de Dumnezeu și când nu mai avem curajul să fim oameni unii cu alții. Schimbarea adevărată nu începe într-un birou, într-un partid sau într-o instituție. Schimbarea începe în mintea noastră, în sufletul nostru și, mai ales, în inima noastră.
Îmi cer iertare tuturor celor care au avut încredere în mine, celor pe care i-am dezamăgit și celor cărora le-am dat speranța că voi putea schimba mai mult. Nu am fost perfect. Poate am greșit, poate am avut prea multă încredere, dar niciodată nu mi-am dorit răul acestei comunități. Astăzi aleg să mă retrag. Nu din lașitate, nu din ură și nici din dorința de a acuza pe cineva, ci pentru că vreau să rămân împăcat cu propria conștiință.
Nu am nevoie de o funcție ca să fiu om și nici de un titlu ca să ajut pe cineva. Voi rămâne alături de această comunitate ca simplu cetățean, cu bune și cu rele, așa cum am fost întotdeauna. Funcțiile trec. Banii se cheltuiesc. Puterea dispare. Dar ceea ce rămâne după noi este felul în care i-am tratat pe ceilalți. Vă doresc tuturor sănătate, înțelepciune și puterea de a alege întotdeauna ceea ce este drept.
Dumnezeu să ne lumineze mintea, să ne schimbe inimile și să nu ne părăsească atunci când ne este greu.
Cu respect pentru toți și cu credință în Dumnezeu,
Bogdan Ioachim
Fost consilier local al comunei Sântimbru
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Politică Administrație
Foto | Parcul Arini din Sebeș: Lucrările avansează / „O zonă emblematică va fi transformată”
Parcul Arini din Sebeș: Lucrările avansează / „O zonă emblematică va fi transformată” Lucrările din Parcul Arini avansează. Aleile pietonale, podețele peste canalul care traversează parcul și amfiteatrul de vară încep să prindă contur. În același timp, se amenajează spații pentru locuri de joacă, piste pentru biciclete, skatepark, pump track și terenuri de sport în […]
Foto | Trotuare modernizate în zona Electrica din Alba Iulia. Primar: „Continuăm să acordăm atenție infrastructurii urbane”
Trotuare modernizate în zona Electrica din Alba Iulia. Primar: „Continuăm să acordăm atenție infrastructurii urbane” Lucrările de amenajare a trotuarelor de pe strada Nicolae Bălcescu, în zona Electrica, au fost finalizate. Anunțul a fost făcut vineri, 16 octombrie 2026, de primarul municipiului Alba Iulia, Gabriel Pleșa, care a subliniat importanța investițiilor în infrastructura pietonală pentru […]
Ce prevede programul de guvernare al Guvernului Luca Niculescu: Pensii indexate, taxe schimbate, extinderea programului ,,Masă sănătoasă”, 2.000 de kilometri de autostrăzi și investiții de miliarde
Ce prevede programul de guvernare al Guvernului Luca Niculescu: Pensii indexate, taxe schimbate, extinderea programului ,,Masă sănătoasă”, 2.000 de kilometri de autostrăzi și investiții de miliarde Programul de guvernare al viitorului Guvern Luca Niculescu, pentru perioada 2026-2028, include indexarea pensiilor începând din 2027, eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri de la 1 ianuarie 2027, […]
