Rămâi conectat
S&D Europarlamentare 2024

Cultură Educație

Veniturile bugetare colectate de DGFP Alba se cifrează la 213.767.094 lei

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

Veniturile bugetare totale realizate de Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Alba de la începutul anului şi până la finele lunii martie (exclusiv încasările în vamă, inclusiv cheltuielile deduse direct de angajatori de la bugetele asigurărilor sociale de stat, asigurărilor sociale pentru sănătate şi asigurărilor pentru şomaj) au însumat 213.767.094 lei, cu 1,09 la sută mai mult faţă de veniturile bugetare colectate în aceeaşi perioadă a anului 2010, respectiv cu 2.304.354 lei. În trimestrul I din 2011 DGFP Alba a realizat programul de venituri bugetare (exclusiv vamă, inclusiv cheltuielile deduse direct de angajatori de la bugetele asigurărilor sociale de stat, asigurărilor sociale pentru sănătate şi asigurărilor pentru şomaj) repartizat de ANAF în proporţie de 93,87 la sută. Potrivit informaţiilor primite din partea directorului executiv al DGFP Alba, Marius Zinca, în trimestrul I din acest an au fost organizate 54 licitaţii, valorificându-se 7 bunuri mobile în valoare de 74.159 lei. Gradul redus de valorificare prin licitaţii a bunurilor mobile/imobile se justifică, în general, prin lipsa cererii pe piaţă, iar dintre motivele specifice amintim: bunuri care s-au depreciat fizic şi moral, greu vandabile de la momentul sechestrării şi până la momentul valorificării având în vedere mai mulţi factori obiectivi; lipsa de ofertanţi chiar şi după efectuarea a trei licitaţii cu scăderea la 50% a preţului de pornire de la prima licitaţie (preţul de pornire la prima licitaţie este preţul de evaluare); evaluarea bunurilor mobile/imobile de către evaluatori autorizaţi la valori mari, care nu sunt atractive în momentul valorificării acestor bunuri; regimul juridic incert în cazul bunurilor imobile, neconcordanţa între evidenţa fiscală şi evidenţa de carte funciară a Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară; suspendări la executare silită dispuse de instanţă; bunuri grevate de sarcini (gaj, ipotecă), fapt pentru care în momentul eliberării şi distribuirii sumelor realizate din executare silită, conform ordinii de distribuire prevăzute în Codul de procedură fiscală, nu acoperă în totalitate obligaţiile datorate bugetului general consolidat al statului; înstrăinări de bunuri sechestrate pentru care s-au făcut plângeri penale fără rezultatele scontate; societăţi la care după aplicarea sechestrelor a fost deschisă procedura de insolvenţă de către alţi creditori sau din propria iniţiativă a agentului economic. În primul trimestru din acest an s-a deschis procedura de insolvenţă pentru 12 debitori, pentru sume cifrate la 9.161.178 lei. În luna martie, au fost înscrise creanţele fiscale în Arhiva electronică de garanţii reale mobiliare, fiind consemnate 74 avize, iar valoarea creanţelor se cifrează la 38.623.601 lei.
Până la finele lunii martie, la nivelul judeţului Alba au fost efectuate 412 acţiuni de control la contribuabili persoane fizice şi juridice. Controalele au avut loc cu preponderenţă la societăţi comerciale cu capital majoritar şi/sau integral privat, respectiv la contribuabili persoane fizice şi asociaţii familiale, având ca obiect de activitate, în principal, domenii cu risc fiscal ridicat. Astfel, ca urmare a inspecţiilor derulate au fost constatate 247 cazuri de determinare eronată a bazelor de impunere şi implicit a impozitelor şi taxelor datorate bugetului general consolidat al statului. Au fost atrase la bugetul general consolidat al statului obligaţii suplimentare în sumă totală de 8.901 mii lei, detaliate astfel: diferenţe de impozite, taxe şi contribuţii sociale – 5.169 mii lei; accesorii aferente diferenţelor calculate – 3.649 mii lei; valoarea celor 83 amenzi aplicate – 83 mii lei. De asemenea, au fost înaintate organelor de cercetare penală competente, pentru continuarea cercetărilor, constatările rezultate în urma inspecţiilor fiscale derulate la 7 agenţi economici, pentru un prejudiciu de 1.618 mii lei. (A.D.T.)


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI

Gabriel Pleșa vă urează Paște Fericit!


Publicitate

Știri recente din categoria Cultură Educație

Cultură Educație

Cod de conduită împotriva xenofobiei, radicalizării și discursului instigator la ură în universități

Unirea Ziarul

Publicat

în

Cod de conduită împotriva xenofobiei, radicalizării și discursului instigator la ură în universități Pentru a preveni apariția unor evenimente înregistrate în alte țări în urma faptelor asociate antisemitismului, xenofobiei, radicalizării și discursului instigator la ură și pentru a combate comportamentele care duc la astfel de fapte, Ministerul Educației (ME) a publicat miercuri un ordin ce […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea