Monden-Clubbing

Organizatorii Untold se așteaptă la o asistență record la ediția din 2022

Ioana Oprean

Publicat

în

Mai sunt mai puțin de trei luni până se vor deschide din nou porțile unuia dintre cele mai mari festivaluri din lume, UNTOLD. Organizatorii festivalului lucrează intens pentru pregătirea celei de-a șaptea ediții, care va avea loc între 4 și 7 august la Cluj Napoca. Este prima ediție post-pandemie, la care vor participa zeci de mii de fani din întreaga lume, ce se vor bucura împreună de libertatea și magia festivalului, fără restricții.

Petrecerea Divorțaților

Pentru o organizare impecabilă, ca în fiecare an, organizatorii UNTOLD au avut astăzi o întâlnire de lucru, găzduită de Gruparea Mobilă de Jandarmi Cluj, la care au participat autoritățile locale și naționale implicate în buna desfășurare a evenimentului. La ședință au fost prezenți reprezentanți ai Jandarmeriei Române, ai Prefecturii județului Cluj, Inspectoratului Județean de Poliție Cluj, Inspectoratului pentru Situații de Urgență Cluj, ai Oficiului Român pentru Imigrări, Poliției de Frontieră Cluj-Napoca și ai Primăriei Cluj-Napoca.

Organizatorii spun că în această vară așteaptă un număr record de participanți, ca la ediția aniversară din 2019, când 372.000 de oameni au pășit în tărâmul UNTOLD în cele 4 zile și 4 nopți de festival. Ediția 2022 va fi una memorabilă și emoționantă, la care vor veni artiști în premieră în România, precum și artiști dornici să revină la unul dintre festivalurile lor preferate. Above & Beyond, Alok, Anne-Marie, David Guetta, Don Diablo, G-Eazy, Hardwell, Kygo, Lost Frequencies, Major Lazer Soundsystem, Morten, Oliver Heldens, Paul Kalkbrenner Live, Steve Aoki, Tujamo și Vini Vici fac parte din cel mai bun line-up de festival din acest an!

Lucian Danciu

 


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Monden-Clubbing

Monden-Clubbing

Programul Inspire Cinema Alba Iulia, pentru perioada 30 octombrie – 5 noiembrie 2026. Ce filme vor rula la cinematograful din centrul comercial Alba Mall

Ioana Oprean

Publicat

în

Programul Inspire Cinema Alba Iulia, pentru perioada 30 octombrie – 5 noiembrie 2026. Ce filme vor rula la cinematograful din centrul comercial Alba Mall Wild Horse Nine Avanpremiera Regia: Martin McDonagh Cu: Sam Rockwell, Parker Posey, Steve Buscemi, John Malkovich, Tom Waits Gen Film: Comedie,Crima, Drama, Thriller Durată: 118 min Rating: N 15 Cu puțin […]

Citește mai mult

Monden-Clubbing

Foto: Aiudeanul Andrei Cordea și superba sa parteneră! Cine este tânăra din Sebeș care a răpit inima fotbalistului de națională, vedeta de la CFR Cluj!

Ioana Oprean

Publicat

în

Aiudeanul Andrei Cordea și superba sa parteneră! Cine este tânăra din Sebeș care a răpit inima jucătorului de națională, vedeta de la CFR Cluj! Aiudeanul Andrei Cordea, vedeta de la CFR Cluj, și superba sa parteneră!Georgiana Maria Dima este tânăra din Sebeș care a răpit inima fotbalistului de națională. Cei doi își vor uni destinele […]

Citește mai mult

Monden-Clubbing

Programul Inspire Cinema Alba Iulia, pentru perioada 23 –29 octombrie 2026. Ce filme vor rula la cinematograful din centrul comercial Alba Mall

Ioana Oprean

Publicat

în

Programul Inspire Cinema Alba Iulia, pentru perioada 23 –29 octombrie 2026. Ce filme vor rula la cinematograful din centrul comercial Alba Mall A Talent for Murder / Un talent criminal Avanpremiera Regia: Anton Corbijn Cu: Olivia Cooke, Helen Mirren, Alden Ehrenreich, Juliet Stevenson, James Faulkner Gen Film: Biografic, Crima, Drama, Thriller Durată: 106 min Rating: […]

Citește mai mult