Uniristul Călin Cristea ajunge la FC Braşov sub comanda albaiulianului Cornel Ţălnar
FC Braşov, echipă pregătită de antrenorul albaiulian Cornel Ţălnar pare să fie viitoarea destinaţie a mijlocaşului ex-unirist Călin Cristea.Cristea a ajuns în cantonament
Stafful tehnic al „stegarilor“ a primit ieri şi o veste bună. Mijlocaşul Călin Cristea a ajuns ieri în cantonamentul din Poiana Braşov şi a început antrenamentele cu echipa. Neintrînd în vederile lui Petre Grigoraş la Pandurii, Cristea şi-a căutat echipă şi într-un final a găsit tot o echipă de Liga I, FC Braşov, iar în următoarele zile urmează să semneze contractul.
„Cristea va semna contractul cu FC Braşov pentru că îl cunosc foarte bine”, a declarat Ţălnar.
Fotbalistul liber de contract nu şi-a prelungit înţelegerea cu Pandurii Tg. Jiu, echipă cu care toamna trecută a debutat în Europa League. În vârstă de 26 de ani, jucătorul de banda stânga a marcat în 2010 un gol în poarta lui FC Braşov pe când evolua la Unirea Alba Iulia şi în ultimele 3 sezoane a evoluat în Gorj, gruparea olteană cumpărându-l cu 70.000 de euro de la Alba Iulia.
Cornel Ţălnar a condus în această dimineaţă primul antrenament al verii. La prima şedinţă de pregătire au absentat motivat Marian Constantinescu, Leko, Aganovic şi Marinescu. În probe se află fundaşul Ionuţ Hlinca (26 de ani), care a evoluat pînă acum la Gloria Bistriţa.
Marţi este aşteptat la Braşov şi mijlocaşul Călin Cristea (26 de ani) de la Pandurii, care va veni la Braşov liber de contract. Un alt jucator venit în probe este fundasul Sebastian Remeş. Acesta are 21 de ani, joacă pe postul de fundaş central şi a evoluat ultima dată la Honved Budapesta. Deşi au fost prezenţi la stadion, Marius Constantin şi Ianos Szekely nu vor face parte din lotul care va urca marţi în primul cantonament al verii, iar Andrei Cristea va purta marţi o discuţie
cu cei din conducere. Căpitanul echipei, Cristi Ionescu nu a fost prezent la reunirea lotului, jucătorul fiind la final de contract, iar şefii clubului nu i-au propus prelungirea contractului. Nici Davide Dias nu a fost prezent la stadion. Chiar dacă mai are un an contract cu FC Braşov, mijlocasul portughez va semna cu Poli Iaşi. Ţălnar în cantonamentul din Poiana Braşov se va baza pe un lot de 24 de jucători dintre care 4 portari: Iacob, Mutu, Marinescu, Căucă – Străuţ, Vagner, Machado, Leko, Hlinca, Santos, Serginho – Aganovic, Bruno Madeira, Cătălin Munteanu, Grigorie, Păun, Călin Cristea, Manea, Ispas – Buga, Marian Constantinescu. Ţălnar se va decide marţi cu ce jucători va completa lotul dintre: Enceanu, Potecu, Ciocîlteu, Frîncu, Horia Popa şi Dumbravă. „Am discutat şi cu Ioan Neculaie şi sper ca problemele financiare să se rezolve în cel mai scurt timp, pentru că echipele care nu se vor întări în această vară vor avea şanse minime să evite retrogradarea”, a spus „Ţânţarul”
sursa: Monitorul Expres
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Sport
Foto | SuperLiga Alba: Industria Galda, noul lider, după victoria de la Daia Romănă. Remiză albă în derby-ul de la Sebeș
SuperLiga Alba: Industria Galda, noul lider, după victoria de la Daia Romănă. Remiză albă în derby-ul de la Sebeș În urma etapei a 8-a din SuperLiga Alba s-a consemnat schimbarea liderului. Industria Galda a urcat pe primul loc grație victoriei categorice de la Daia Română, în condițiile în care derby-ul de la Sebeș s-a încheiat […]
Video | Supercupa României 2026 la volei feminin: Volei Alba Blaj învinsă de campioana CSO Voluntari
Supercupa României 2026 la volei feminin: Volei Alba Blaj învinsă de campioana CSO Voluntari Vicecampioana Volei Alba Blaj a fost învinsă, sâmbătă, 17 octombrie 2026, de campioana en-titre CSO Voluntari în Supercupa României la volei feminin. Echipa din Voluntari s-a impus cu 3-0 (25-21, 30-28, 25-16). Meciul a durat o oră și 38 de minute. Partida […]
Video | CIL Blaj, remiză albă în derby-ul de la Sântâna: Care au fost momentele cheie ale partidei
CIL Blaj, remiză albă în derby-ul de la Sântâna: Care au fost momentele cheie ale partidei CIL Blaj a încheiat la egalitate, 0-0, partida din deplasare cu Unirea Sântana, derby-ul rundei a noua din Liga 3 de fotbal. Prima repriză a oferit un joc dinamic, cu acțiuni la ambele porți. În prim-plan-ul fazelor ofensive ale […]
