Sport

Uniristele Mihaela Acatrinei și Ana Rodean, la Campionatul European de marș din Cehia

Dan HENEGAR

Publicat

în

La finele acestei săptămâni, mai precis duminică, 16 mai, atletele Mihaela Acatrinei și Ana Rodean (dublă legitimare CS Unirea Alba Iulia și CSU Reșița) vor participa, în Cehia, la Poděbrady, la Campionatul European de Marș, echipe și individual, seniori și Under 20.

Petrecerea Divorțaților

Cele două uniriste vor fi însoțite de antrenorul Gabriel Avram, noutatea fiind dată de faptul că Ana Rodean va concura într-o probă nouă, pe distanța de 35 kilometri, iar Mihaela Acatrinei va aborda proba clasică de 20 kilometri marș.

“Ne propunem clasări cât mai bune, pe poziții onorabile, dar și timpi apropiați de recordurile personale. Asta pentru a conta în ierarhiile mondiale. Din păcate, prezența la JO rămâne un vis îndepărtat, imposibil, câtă vreme nu avem în țară un traseu omologat la nivel internațional”, a spus antrenorul Gabriel Avram. Lotul României va avea în componență șapte sportivi (patru la masculin, în proba de 50 kilometri marș), șase de la Reșița și o junioară de la Craiova, această competiție fiind ultima de calificare pentru Jocurile Olimpice, iar Narcis Mihăilă și Marius Cocioran (ambii CSM Reșița) pot obține biletele pentru Jocurile Olimpice de la Tokyo! În același timp, concursul din Cehia reprezintă o șansă pentru mărșăluitori în ideea de a strânge puncte sau chiar de a face baremul pentru participarea la Campionatul Mondial din anul 2022, de la Oregon, din SUA.

În anul 2021, Mihaela Acatrinei și Ana Rodean au luat startul la 4 competiții: *Campionatele Naționale, la Timișoara (20 februarie): Acatrinei – campioană națională (cu record personal), Rodean – vicecampioană; *Balcaniada din Antalya (27 martie): Acatrinei – locul 4, Rodean – locul 5; *Capionatul Național de Alergare pe șosea (4 aprilie), 10 kilometri, medalie de bronz cu echipa CS Unirea Alba Iulia; *Grand Prix la Bekecsaba (19 aprilie): Acatrinei – locul 5, Rodean – locul 7), iar în 27 iunie este prevăzut Campionatul Național, la Pitești, 20 kilometri, seniori, tineret și juniori.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Sport

Sport

Nicolae Stanciu, 90 de partide pentru România! Bornă onorantă pentru internaționalul din Alba, cel mai important din istoria județului!

Dan HENEGAR

Publicat

în

Albaiulianul Nicolae Stanciu este în fața partidei cu numărul 90 pentru reprezentativa României, o bornă onorantă pentru fotbalistul originar din Craiva! Stanciu, cel mai important fotbalist din toate timpurile din județul Alba, are în față, la Varșovia, partida cu numărul 90 în tricoul primei reprezentative, mijlocașul în vârstă de 33 de ani debutând în „tricolor” […]

Citește mai mult

Sport

Liga 3, Seria 7, etapa a șaptea, cu trei dueluri Arad – Alba! Metalurgistul Cugir, deplasare la Șag, toate partidele debutând la ora 15.00

Dan HENEGAR

Publicat

în

Liga 3, Seria 7, etapa a șaptea, cu trei dueluri Arad – Alba! Metalurgistul Cugir, deplasare la Șag, cu Poli Timișoara 2, toate partidele debutând la ora 15.00 Etapa a șaptea din Liga 3 propune trei dueluri între reprezentantele județelor Arad și Alba. Singura combatantă din județ care va evolua în fața fanilor este CS […]

Citește mai mult

Sport

Nicolae Stanciu, asaltat de oferte! După „U” Cluj și FCSB, și campioana Universitatea Craiova în cursă pentru semnătura căpitanului României!

Dan HENEGAR

Publicat

în

Albaiulianul Nicolae Stanciu, asaltat de oferte! După „U” Cluj și FCSB, și campioana Universitatea Craiova în cursă pentru semnătura căpitanului României! Mijlocașul din Alba se aproprie de finalul contractului cu echipa chineză Dalian Yingbo, iar posibilitatea reală a întoarcerii în România a declanșat o adevărată cursă pentru obținerea semnăturii internaționalului „tricolor” Citește și: Nicolae Stanciu a […]

Citește mai mult