Unirea Dej – CS Ocna Mureș, în etapa a 16-a a Ligii a 3-a | Nou-promovata, misiune dificilă în fieful liderului
Confruntarea de la Dej, dintre Unirea (lider, cu 37 de puncte) și CS Ocna Mureș (penultima, cu 13 puncte), prevăzută azi, la ora 17.00, seamănă oarecum cu cea de la Cugir, din această rundă a 16-a a Seriei a
9-a.
Gazdele, matematic la baraj, oaspeții speră să evite barajul de retrogradare, dispută între formații situate diametral opus. În toamnă, în 10 noiembrie, prima clasată a câștigat cu 3-1, fără emoții, un joc în care ocnamureșenii puteau să ia punctele “la masa verde” (jocul fusese amânat o dată din cauza Dejului).
Formația ex-uniriștilor Dragoș Militaru (antrenor) și Frăsineanu are 4 succese din 5 întâlniri în 2021 (înfrângere nescontată la Turda, acum trei etape), iar nou-promovata a cucerit trei puncte importante în jocul precedent (1-0 cu Unirea Ungheni), punând capăt unei perioade nefaste (un egal în trei partide). Pentru CS Ocna Mureș, relaxată întrucâtva după decizia FRF de a nu retrograda nimeni direct (sunt șanse să fie evitat de către ocnamureșeni și un eventual baraj cu campioane din Liga a 4-a), țintarul prevede două deplasări consecutive, la Dej și Reghin (săptămâna viitoare).
Oaspeții l-au împrumutat pe Neșan (la Inter Sânger, Liga a 4-a, Mureș), revenind și Guț (după o răceală), la gazde fiind suspendat Roș (eliminat). CS Ocna Mureș are un parcurs modest pe terenuri străine (o victorie, la Galda de Jos, și 6 insuccese) fiind cea mai slabă din Seria a 9-a la acest capitol. Este o întâlnire care opune cel mai prolific atac al Seriei a 9-a (36 de reușite) și penultima defensivă (31 de goluri încasate).
“Sunt două jocuri externe în care ne propunem să obținem ceva. Moralul este «OK» în urma jocului câștigat cu Unirea Ungheni, un succes important pentru noi. Nu avem ce pierde în aceste întâlniri și ne dorim să ne ridicăm la înălțimea unui duel cu liderul, formație ce se va bate pentru accederea în Liga a 2-a”, a spus antrenorul Gabriel Cotoară.
În această primăvară Unirea Dej s-a impus în ambele jocuri împotriva reprezentantelor Albei: 3-0 la Galtiu și 3-1, acasă, cu Unirea Alba Iulia. Barajul de promovare pe a doua scenă, din luna mai, le va opune pe Unirea Dej și CSO Cugir (ordinea va fi stabilită săptămâna viitoare) și primele două clasate ale Seriei a 10-a, momentan luptându-se Minaur Baia Mare – 32 de puncte, SCM Zalău – 30 și CAO Oradea – 27.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Sport
Live Video | Politehnica Timișoara 2 – Metalurgistul Cugir, la Șag, în Liga 3: Goană după puncte vitale
Politehnica Timișoara 2 – Metalurgistul Cugir, la Șag, în Liga 3: Goană după puncte vitale Metalurgistul Cugir joacă vineri, 2 octombrie 2026, în deplasare cu Politehnica Timișoara 2, în etapa a șaptea din Seria 7 a Ligii 3. Partida are loc pe „Comunal” din Șag, la ora 15.00, fiind transmisă în direct pe Youtube de […]
Nicolae Stanciu, 90 de partide pentru România! Bornă onorantă pentru internaționalul din Alba, cel mai important din istoria județului!
Albaiulianul Nicolae Stanciu este în fața partidei cu numărul 90 pentru reprezentativa României, o bornă onorantă pentru fotbalistul originar din Craiva! Stanciu, cel mai important fotbalist din toate timpurile din județul Alba, are în față, la Varșovia, partida cu numărul 90 în tricoul primei reprezentative, mijlocașul în vârstă de 33 de ani debutând în „tricolor” […]
Liga 3, Seria 7, etapa a șaptea, cu trei dueluri Arad – Alba! Metalurgistul Cugir, deplasare la Șag, toate partidele debutând la ora 15.00
Liga 3, Seria 7, etapa a șaptea, cu trei dueluri Arad – Alba! Metalurgistul Cugir, deplasare la Șag, cu Poli Timișoara 2, toate partidele debutând la ora 15.00 Etapa a șaptea din Liga 3 propune trei dueluri între reprezentantele județelor Arad și Alba. Singura combatantă din județ care va evolua în fața fanilor este CS […]
