Rămâi conectat
S&D Europarlamentare 2024

Sport

“Unirea Alba Iulia, preluată de CS Municipal Unirea Alba Iulia până în 20 iulie!”, declară primarul Gabriel Pleșa

Dan HENEGAR

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

Mult visata trecere a echipei de fotbal Unirea Alba Iulia sub tutela Primăriei municipiului Alba Iulia prinde contur, primarul Gabriel Pleșa avansând termenul de 20 iulie pentru rezolvarea tuturor chestiunilor juridice.

Practic, a debutat procedura de preluare a clubului AFC Unirea 1924, prin intermediul CS Municipal Unirea Alba Iulia, primul pas fiind, în fapt, trimiterea săptămâna trecută, a unei adrese către FRF pentru cesionarea dreptului de participare. Gruparea din Cetatea Marii Uniri a retrogradat în Liga a 4-a la finele sezonului 2021/2022, unul apăsător din punct de vedere financiar, dar se speră ca la toamnă să se primească un loc sub soarele eșalonului terț.

*Primăria municipiului, pași concreți pentru salvarea clubului “alb-negru”

Un demers similar s-a produs și sub Drăgana în trecut, ACF Metalurgistul Cugir 1939 cedându-și în sezonul 2020/2021 dreptul de participare către Clubul Sportiv Orășenesc Cugir, iar în luna iulie a anului trecut Comitetul de Urgență al FRF a aprobat schimbarea de denumire în Clubul Sportiv Metalurgistul Cugir.

Am stabilit pașii împreună cu acționarii clubului. Dânșii, în 16 iunie, au trimis adresa către Federația Română de Fotbal. Eu cred că, dacă totul merge bine, conform planului nostru, până în 20 iulie clubul va trebui să fie preluat, cu palmares și numele echipei. Vor fi anumite discuții, noi vrem să continuăm în Liga a 3-a, sperăm din suflet să rămânem pe a treia scenă. Sper să aducem stabilitate echipei, să aducem sponsori, pentru că nu vreau ca primăria să fie singură. Sigur va fi principalul contributor, dar sunt convins că vor veni sponsori alături de primărie pentru că este o echipă îndrăgită, care în 2024 face 100 de ani. Și vreau să sărbătorim, dacă se poate și ajută Dumnezeu, în Liga a 2-a, acest centenar al echipei Unirea Alba Iulia. Dar îmi mai doresc un lucru foarte mult: ca tinerii jucători albaiulieni, pepiniera albaiuliană, să aibă o șansă”, a declarat Gabriel Pleșa într-o emisiune la Radio “Unirea FM”.

*Preluare fără datorii

Pentru rezolvarea acestui demers, care ar însemna enorm în perspectiva depășirii momentelor critice din trecutul apropiat, “alb-negrii” trebuie să stingă toate datoriile, bazându-se pe banii încasați din China în contul transferului lui Nicolae Stanciu, peste 110.000 de euro, reprezentând procentul cuvenit din taxa de solidaritate. Preluarea echipei de fotbal de către municipalitate e posibilă doar dacă clubul este pe “zero” din punct de vedere financiar, iar Wuhan Three Towns FC trebuie să vireze suma în cauză, necesară pentru deblocarea conturilor. Ca o paranteză, internaționalul român originar din Craiva a devenit în ultimul deceniu principalul susținător al echipei sale de suflet. Din 2011, când a plecat la FC Vaslui, și apoi prin transferurile la FCSB, Anderlecht Bruxelles, Sparta Praga, Al Ahli Dubai, Slavia Praga și la începutul acestui an în China, Stanciu a adus Unirii Alba Iulia peste 900.000 de euro!

*Echipa de seniori trece la CSM Unirea Alba Iulia

Inițiativa administrației din municipiul reședință de județ ar reprezenta o așezare a lucrurilor din toate punctele de vedere, mutarea fiind prin intermediul CS Municipal Unirea Alba Iulia, entitatea sportivă a municipalității. Mai concret când se vor încheia formalitățile juridice, CSM Unirea Alba Iulia va avea și o echipă de seniori la fotbal (în prezent activându-se la nivel juvenil), iar AFC Unirea Alba Iulia nu va mai fi un club privat, urmând să fie administrat de aleșii locali. Cea mai importantă mutare din ultimul deceniu din Cetatea Marii Uniri prinde contur în această vară fierbinte, ce se anunță una a marilor schimbări: AFC Unirea Alba Iulia va fi preluată de primăria municipiului Alba Iulia. Astfel, dacă toate lucrurile vor fi în regulă, divizionara terță va avea asigurată finanțarea din fonduri publice, va exista mult visata stabilitate financiară, după ani de chin, problemele din ultimii ani ducând echipa fanion a Albei în situația de a se zbate pentru evitarea retrogradării în Liga a 4-a!

Articol publicat în ziarul „Unirea”, luni, 20 iunie


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Sport

Sport

Industria Galda de Jos – CSM Unirea Alba Iulia, un nou derby „de Alba” | CSU Alba Iulia – deplasare la Ungheni, Metalurgistul Cugir, joc acasă

Dan HENEGAR

Publicat

în

Industria Galda de Jos – CSM Unirea Alba Iulia, un nou derby „de Alba” | CSU Alba Iulia – deplasare la Ungheni, Metalurgistul Cugir, joc acasă O nouă etapă în eșalonul terț, un nou derby „de Alba”, la Galda de Jos, între Industria și CSM Unirea Alba Iulia. Metalurgistul Cugir joacă în fața fanilor cu […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea