Un VAL de aer SAHARIAN va lovi România! Temperaturile vor urca până la 35 de grade Celsius. Vreme extremă, caniculă, vijelii și ploi
Zile caniculare în România, în special în zonele din vestul și din sudul țării, precum și în județele din Moldova, întrucât un val de aer saharian ajunge deasupra țării noastre.
Potrivit experților, valul de aer saharian va aduce disconfort termic accentuat, întrucât temperaturile maxime vor atinge valori între 28-35 de grade Celsius. De asemenea, vineri şi sâmbătă – 14 şi 15 iunie – vor fi 37 de grade Celsius în vestul, sudul şi estul teritoriului. Specialiştii avertizează că din cauza umidităţii foarte ridicate se vor resimţi peste 40 de grade Celsius. Valul de căldură se va menţine până la sfârşitul săptămânii.
De asemenea, până pe 16 iunie, valorile termice diurne vor fi în creştere de la medii de 28 de grade până la 32 de grade, după care vor marca o scădere uşoară la valori de 30 de grade şi ulterior nu vor mai avea variaţii semnificative.
Conform estimărilor făcute de meteorologi, indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge și va depăși ușor pragul critic de 80 de unități.
În regiunile din sudul țării, dar și din vest și sud estice, temperaturile maxime se vor încadra, în general, între 29 şi 35 de grade, iar cele minime între 13 şi 24 de grade, mai scăzute în estul Transilvaniei. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate, mai ales după-amiaza şi seara, local la deal şi la munte şi pe arii restrânse în restul teritoriului, cu o probabilitate mai ridicată în regiunile estice şi sud-estice, unde vor fi averse, descărcări electrice şi izolat grindină. Vântul va avea unele intensificări în estul ţării, dar de scurtă durată şi în timpul ploilor, potrivit Adevărul.
Sâmbătă, însă, disconfortul termic se va menține accentuat, însă pe arii restrânse se vor semnala averse, descărcări electrice și chiar posibile căderi de grindină, în special în zonele de deal și de munte.
Vremea va fi caldă și duminică, când temperaturile maxime se vor încadra între 28 şi 35 de grade, iar cele minime, în general, între 13 şi 22 de grade. Pe arii restrânse, însă, în zonele de munte se vor înregistra averse și descărci electrice.
Sursa: a1.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Postul Crăciunului 2026: 40 de zile de restricții alimentare, tradiții și pregătire spirituală până la Nașterea Domnului
Postul Crăciunului 2026: 40 de zile de restricții alimentare, tradiții și pregătire spirituală până la Nașterea Domnului Postul Nașterii Domnului, unul dintre cele mai importante posturi din calendarul ortodox, începe în 2026 duminică, 15 noiembrie, și se încheie joi, 24 decembrie, în Ajunul Crăciunului. Timp de 40 de zile, credincioșii sunt îndemnați să respecte rânduielile […]
Foto | De pe băncile Colegiului Militar din Alba Iulia, în echipa tehnică a avioanelor F-16 de la Câmpia Turzii: Povestea sublocotenentului inginer Adelin Leahu
De pe băncile Colegiului Militar din Alba Iulia, în echipa tehnică a avioanelor F-16 de la Câmpia Turzii: Povestea sublocotenentului inginer Adelin Leahu La doar 25 de ani, sublocotenentul inginer Adelin Marcel Leahu face parte din generația tinerilor militari care contribuie la operarea uneia dintre cele mai moderne aeronave din dotarea Forțelor Aeriene Române. Absolvent […]
Rezidențiat 2026: Aproape 10.000 de candidați se luptă pentru 5.217 locuri și 266 de posturi. Medicina de familie, specialitatea cu cele mai multe locuri
Rezidențiat 2026: Aproape 10.000 de candidați se luptă pentru 5.217 locuri și 266 de posturi. Medicina de familie, specialitatea cu cele mai multe locuri Aproape 10.000 de absolvenți ai facultăților de medicină și farmacie din România s-au înscris la concursul de intrare în rezidențiat din acest an, care va avea loc duminică, 15 noiembrie, în […]
