Rămâi conectat

Cultură Educație

Un fost preot afurisit ne conduce composesoratul

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Prin intermediul ziarului şi al redacţiei „Unirea” vrem să aducem la cunoştinţa opiniei publice din judeţ şi din ţară următoarele fapte:
În anul 2007, în localitatea Gârbova de Sus (Aiud), judeţul Alba, la iniţiativa mai multor persoane din sat, a luat fiinţă composesoratul „Gârbova de Sus”, fiind compus din 46 membri composesori. Din aceşti membri s-a ales un comitet şi un preşedinte (Ion Boancă). Din cauza unor neînţelegeri în cadrul comitetului, fostul preşedinte Ion Boancă şi-a dat demisia. În locul lui s-a autonumit fostul preot Augustin Hard, care timp de 26 de ani a fost preot în această localitate. Pentru a informa corect opinia publică, vă facem cunoscute următoarele:
Pe timpul cât a fost preot la biserică în sat deşi la biserică era casier, el ţinea toţi banii şi nu dădea socoteală nimănui de câţi bani avea biserica, câţi bani se strângeau din donaţii, la disc, la cutia milei. Toţi banii se duceau în buzunarul lui spunând că ştie popa ce face. A dispărut de la biserică vasul din cupru unde se botezau copiii, făcând din el cazan de ţuică. Făcea ţuică pentru el în pivniţă. A fost prins ziua, la orele 12.00 – 13.00 când încărca din curtea bisericii împreună cu fratele său scândură pentru lăzi de albine. A luat din bancă în anul 1992 bani în contul parohiei Gârbova pentru a cumpăra de la fostul CAP o casă şi un fânar cu scopul de a le vinde mai târziu. Pe timpul comuniştilor umbla noaptea prin sat şi asculta pe la geamuri ce discută oamenii. Cei care ascultau Europa Liberă erau pârâţi la miliţie. La biserică s-au făcut mai multe lucrări de reparaţii, inclusiv pictat, unde lucrau oameni din sat şi îi punea să semneze că i-a plătit dar banii mergeau la el în buzunar. Celor care au pictat biserica nici până azi nu le-a dat toţi banii prevăzuţi pentru lucrare.
În urma mai multor plângeri făcute de oamenii din sat către Episcopia Alba a fost mutat disciplinar în localitatea Şpălnaca, unde a primit suma de 20.000.000 de lei de la antrenorul Andone. Oamenilor le-a spus că a primit suma de 2.000.000 îi lua lui. În urma acestei escrocherii a fost alungat de oameni afară din sat.
După toate aceste faceri de bine, Episcopia Alba nu i-a mai dat parohie. În prezent, din cauza efortului depus pentru a face rost de bani pe tot parcursul vieţii de preot, s-a îmbolnăvit cu capul şi a obţinut o pensie de boală din cadrul secţiei „Neuro” a Spitalului Aiud. Acest om, după boala pe care o are, ar trebui să fie izolat. Dar când aude de bani nu mai este bolnav. Conform statutului trebuia să se facă Adunare Generală pentru alegerea noilor membri care au demisionat, dar nu s-a făcut. Acest individ deţine în prezent funcţia de preşedinte, casier, contabil. Totul este în mâna lui pentru a nu se şti ce bani se obţin de la APIA, deşi s-a intenţionat să se stea de vorbă cu el la sediul composesoratului care este la el în apartament, în Aiud, str. Axente Sever, bl. 11, sc. E, ap. 5, dar am fost scoşi afară şi înjuraţi de către soţia acestuia. Am aflat din surse neoficiale că a primit de la APIA în aceşti ani aproximativ 3 miliarde de lei vechi de care nu vrea să dea informaţii. Menţionăm că în toţi aceşti ani nu a făcut nicio adunare generală a membrilor composesori, nu a dat nicio dare de seamă membrilor composesori, nu a făcut nicio primire de noi membri.
În urmă cu aproximativ 15 zile a venit de la APIA Alba o comisie pentru a face măsurători la suprafaţa de păşunat din composesorat. Pentru a ieşi suprafaţa de teren pe care a declarat-o comisiei a măsurat şi suprafaţa de teren arabil care este a oamenilor şi care au acte pe pământ şi plătesc impozit. În luna noiembrie 2010 s-a trimis la sediul composesoratului (acasă la el) scrisoare cu confirmare de primire, o adresă cu semnăturile membrilor composesori pentru a fixa şi desfăşura o adunare generală extraordinară în mod statutar (art. 15) din statut în care să prezinte darea de seamă a activităţii de până acum, situaţia fondurilor obţinute de la APIA, a patrimoniului, alegerea noului Consiliului de Administraţie în urma demisiei a doi membri.
Răspuns la această scrisoare am primit un act medical din care reiese că este bolnav. Insistând telefonic pentru a fixa data când se va ţine adunarea, ne-a făcut „handicapaţi şi ticăloşi”. Ne întrebăm, oare cine este handicapat şi ticălos? Oamenii din sat sau cel care umblă cu hoţii şi escrocherii pentru a pune mâna pe bani? Pe această cale, cu ajutorul presei facem un apel către domnul prefect al judeţului Alba în calitate de reprezentant al Guvernului în teritoriu să ne ajute în această problemă. De asemenea, apelăm la domnul inspector de poliţie Grindean, facem apel către domnii procurori de la DNA Alba, de la Procuratura Aiud pentru a pune capăt acestui jaf la drumul mare. Nu se poate ca un om bolnav cu capul să îşi bată joc de un sat întreg. Dorim ca această sumă de bani primită de la APIA Alba să se folosească acolo unde este destinată. Păşunatul composesoratului se află într-o stare jalnică, plin de spini, iarbă, arbori care îngreunează accesul. Nu sunt drumuri de acces corespunzătoare, nu sunt saivane pentru animale, fântâni pentru apă. În composesoratele vecine s-au făcut fântâni, saivane, s-a tras curentul la pompe de apă, drumul de acces în păduri. S-a curăţat păşunatul cu firme specializate. La noi din cauza unui individ bolnav nu se poate.
Trimitem alăturat tabelul cu semnăturile unor membri composesori prin care i s-a cerut să se trezească din somn şi să ţină Adunarea Generală menţionată mai sus. Cu speranţa că cineva va citi acest articol din ziar şi ne poate da un ajutor în conformitate cu legile în vigoare să o facă pentru binele oamenilor.
Către Consiliul de Administraţie al Composesoratului Gârbova de Sus
Subsemnaţii, membrii composesori vă rugăm ca în termen de 15 zile să convocaţi Adunarea Generală Extraordinară în mod statutar (art. 15) în care să prezentaţi darea de seamă a activităţii de până în prezent, situaţia fondurilor obţinute de la APIA, a patrimoniului. În această adunare vă rugăm să organizaţi alegerea Consiliului de Administraţie, cel de până în prezent fiind incomplet prin demisia a doi membri.
Menţionăm că în urma admiterii contestaţiei de către instanţă, Adunarea generală precedentă a fost nestatutară şi implicit numărul membrilor a rămas cel iniţial, adică 46 de membri fondatori.
Teodor GÎLEA, Ana SIMA, Luca SIMA, Mihai SIMA, Susana COTOARĂ, Ioan BOANCĂ, Emil POPA, Iacob BOANCĂ, Aurel LUCA, Aurel SILE, Ioan TRUŢĂ, Marcel SIMA, Ruxandra GÎLEA, Ioan POPA, Ana COTOARĂ, Lucreţia COTOARĂ, Vasile BOGDAN


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI


Publicitate

Cultură Educație

Amsterdam Music Festival anunță un line-up monumental în “noua decadă”

Dan HENEGAR

Publicat

în

Ajuns la cea de-a unsprezecea ediție, Amsterdam Music Festival pregătește o ediție cu totul specială, sâmbătă, 21 octombrie, pe stadionul Johan Cruijff Arena din Amsterdam. Fenomenala artistă de origine belgiană. Charlotte de Witte, este surpriza din line-up-ul anunțat de organizatori pentru 2023.

Alături de aceasta pe scenă vor mai urca vor împărți scena AMF în 2023 Afrojack, Armin van Buuren, Dimitri Vegas & Like Mike, James Hype, Meduza sau Vini Vici. Cel mai mare eveniment care are loc în cadrul Amsterdam Dance Event a anunțat.

La un deceniu de existență, AMF întoarce pagina, anticipând cine sunt următoarele superstaruri ale muzicii dance. „Am fost întotdeauna mândri să rezervăm cele mai mari nume din industria noastră la AMF”, a declarat co-fondatorul și CEO-ul ALDA, Allan Hardenberg. „Ceea ce vedem acum este o artistă care, fără îndoială, își revendică spațiul ca una dintre cele mai mari vedete ale muzicii dance. Credem cu tărie că artiști precum Charlotte de Witte sunt viitorul, așa că am simțit că ar trebui să-i oferim o platformă precum AMF pentru a răspândi acest sunet”, a incheiat acesta.

AMF 2023 va oferi, de asemenea, o oportunitate unică de a-l vedea pe Headhunterz interpretând unul dintre ultimele sale spectacole, darămite la această scară. Headhunterz a anunțat recent că va înceta să cânte după 2023 pentru a se concentra pe producerea de muzică.

Elit - Gustul Desăvârșit

Colaborare cu TIK TOK

Pe lângă cartografierea de noi teritorii dintr-o perspectivă muzicală, AMF este, de asemenea, lider atunci când vine vorba de crearea de conținut la evenimentele lor. De asemenea, AMF anunță cu mândrie că TikTok este partenerul oficial de conținut al evenimentului. Vorbind despre parteneriat, Farhad Zand, TikTok Music Partnerships, a declarat: „Pe măsură ce TikTok își aprofundează angajamentul față de muzica electronică, suntem atât de încântați să colaborăm cu AMF pe măsură ce ne întoarcem la Amsterdam Dance Event pentru al doilea an. ADE este un eveniment iconic și extrem de influent în industria globală a muzicii electronice și abia așteptăm să ne întoarcem cu hub-ul nostru TikTok pentru a explora modalități de a continua să creștem un gen atât de interesant și divers din punct de vedere muzical.”

Mai multe detalii dar și bilete pentru marele eveniment al toamnei din Europa găsiți pe amf-festival.com, începând de la 89,00 €.

 


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI


Citește mai mult

Cultură Educație

Gala Premiilor pentru Directorii Anului 2023: înscrieri prelungite și premii în valoare totală de peste 14.000 de euro

Suciu Andra-Ioana

Publicat

în

Gala Premiilor pentru Directorii Anului 2023: înscrieri prelungite și premii în valoare totală de peste 14.000 de euro

Asociația pentru Valori în Educație (AVE) prelungește înscrierile pentru Gala Premiilor pentru Directorii Anului 2023. Astfel, directorii și directorii adjuncți din liceele, școlile și grădinițele publice și private din România mai pot aplica pentru unul dintre cele patru premii până pe 22 august (ora 23.59). Înscrierea se face online.

Gala Premiilor pentru Directorii Anului este un eveniment unic care apreciază la scenă deschisă poveștile de succes ale liderilor educaționali care fac diferența pentru copii și transformă școlile din România. Totodată, este singurul eveniment care aduce împreună liderii din școli și pe cei din business, reprezentanți din sectorul non-profit și din cel public, determinați să genereze schimbarea necesară pentru viitorul școlilor din țara noastră.

Elit - Gustul Desăvârșit

Asociația pentru Valori în Educație premiază începând din 2017 directorii de școală care, prin eforturile și proiectele pe care le implementează, schimbă școlile și comunitățile din care fac parte. Anul acesta are loc a șaptea ediție a Galei Premiilor pentru Directorii Anului, care se va desfășura pe 9 octombrie, la Ateneul Român.

  Prin intermediul Galei Premiilor pentru Directorii Anului este recunoscut rolul strategic al directorului de școală în procesul de modernizare a educației. AVE premiază 4 directori de școală în cadrul următoarelor categorii: Inovare, Antreprenoriat, Egalitate de Șanse, precum și marele premiu, Directorul Anului 2023. Pentru fiecare categorie va fi acordat un premiu în valoare de 3.500 de euro cu scopul de a susține directorii în proiectele pe care le au în derulare în cadrul școlii sau pentru a demara un nou proiect. De asemenea, aceștia primesc și un loc în programul AVE de transformare a școlilor din România.

Înscrierea se face prin completarea, până pe 22 august, ora 23.59, a unui formular disponibil online, unde fiecare director poate aplica pentru cel mult două categorii de premii din cele trei posibile – Inovare, Antreprenoriat și Egalitate de Șanse. Fiecare director înscris este luat automat în considerare și pentru marele premiu, Directorul Anului 2023.

Mai mult, oricine cunoaște un director de școală cu rezultate extraordinare îl poate încuraja să aplice prin completarea unui formular de recomandare care durează maximum 5 minute.

Selecția și jurizarea pentru Gala Premiilor pentru Directorii Anului se fac în mai multe etape, pentru care au fost cooptați specialiști din diferite domenii. Comisiile de jurizare alocate fiecărei categorii de premiu vor fi compuse din minimum șapte membri, majoritatea reprezentanți ai mediului de afaceri, specialiști în recrutare și educație, precum și câte un reprezentant al elevilor și un jurnalist.

Gala Premiilor pentru Directorii Anului este la a șaptea ediție și își propune să devină o tradiție. Evenimentul, organizat de Asociația pentru Valori în Educație, are rolul de a oferi sprijin și recunoaștere directorilor de școală, dar și să creeze un mediu în care educația să fie apreciată și valorizată, inspirând și mobilizând întreaga comunitate și lideri din diferite sectoare pentru a se implica în transformarea educației. Asociația pentru Valori în Educație (AVE) este o organizație non-profit, al cărei principal obiectiv este acela de a aduce sistemul educațional din România în top 10 din Europa, până în 2035. AVE dorește să transforme sistemul educațional din România într-unul care să promoveze respectul, onestitatea, spiritul de echipă și responsabilitatea. Detalii complete pot fi găsite pe site-ul https://ave-romania.ro/.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI


Citește mai mult

Cultură Educație

Ești proaspăt absolvent și vrei un job „solid”? Înscrie-te la Școala Tehnică Holcim! (P)

Andreea Ștefan

Publicat

în

Școala Tehnică Holcim, lansată de Holcim România, unul dintre cei mai mari producători de materiale de construcții de pe piață, continuă înscrierile pentru o nouă generație de tineri care doresc să se specializeze în sectorul construcțiilor. Programul de școlarizare are titlu gratuit și este recunoscut de către Ministerele Muncii și al Educației.  

Programul educațional se adresează absolvenților de liceu cu profil tehnic sau real dornici să se pregătească profesional pentru industria materialelor de construcții.

La Școala Tehnică Holcim din Aleșd, cei 20 de elevi tinerii cu vârsta cuprinsă între 18 și 25 de ani  vor avea asigurate:  burse de merit, cazare și masă, transport, toate materialele necesare studiului și echipamentul individual de protecție.

Elit - Gustul Desăvârșit

Cel mai important este că, la finalul anilor de studiu, absolvenții vor primi o diplomă cu calificarea de Tehnician în industria cimentului și un loc de muncă în una dintre locațiile Grupului Holcim Romania.

„Căutăm tineri care doresc să descopere lucruri noi, curioși și ambițioși, pregătiți să își dezvolte cunoștințele tehnice, să învețe ce înseamnă munca în echipă și colaborarea cu profesioniști. Programul educațional are menirea de a pune, pe perioada a doi ani de studii, bazele viitoarei cariere în industria construcțiilor pentru viitorii absolvenți ai Școlii Tehnice.“ – este mesajul transmis de Florina Rusneac, Manager Resurse Umane și Coordonator Școala Tehnică Holcim.

Ce vei învăța?

Modulul teoretic include cursuri tehnice, precum procesul și tehnologia de fabricare a cimentului, mentenanță mecanică, preventivă, electrică, calitate, tehnologia prefabricatelor, SSM și mediu, dar și cursuri generale precum matematică, fizică, chimie, limbi străine (engleză), desen tehnic, IT. Toate cunoștințele teoretice dobândite vor putea fi aplicate de cursanți în fabricile Holcim și Somaco și a stațiilor de betoane Holcim, în cadrul unor module de practică supervizate de mentorii companiei.

Cum te înscrii?

Documente necesare: scrisoare de motivație, copie CI, certificat naștere, certificat căsătorie (dacă este cazul), diplomă de bacalaureat / adeverință de absolvire, foaie matricolă a celor 4 ani de liceu, adeverință de la medicul de familie.

Cei selectați pentru programul educațional vor parcurge și o perioadă de examinare. Pe 22 august, vor susține un examen scris, cu cerințe din matematică, fizică și chimie, apoi în zilele de 23 și 24 august vor parcurge o evaluare profil psihologic, un interviu și o evaluare orală de cunoștințe în limba engleză.

Bibliografie:

Matematică I. Operații cu numere reale a. Puteri b. Radicali c. Calcul algebric II. Ecuații de gradul I, II și III III. Funcții de gradul I și II. Operații cu funcții. IV. Elemente de trigonometrie a. Funcțiile sin, cos, tg, ctg b. Formule trigonometrice fundamentale c. Ecuații trigonometrice V. Calcule cu procente VI. Sisteme de ecuații VII. Elemente de geometrie plană și în spațiu a. Calculul perimetrelor, ariilor, volumelor b. Corpuri geometrice și formule de calcul în corpuri geometrice c. Desfășurarea corpurilor geometrice

Fizică I. Principiile mecanicii Newtoniene și tipuri de forțe II. Legea lui Newton III. Masă și greutate (Definiție. Formule de calcul) IV. Forțe gravitaționale și acceleratii gravitaționale (Definiție. Formule de calcul) V. Lucru mecanic. Putere mecanică. Energie mecanică. (Definiție. Formule de calcul) VI. Echilibrul corpurilor VII. Sistemul internațional de unități de măsură. Multipli și submultipli. VIII. Legea lui Ohm a. Condensatoare b. Rezistență c. Electromagnetism. Câmpul magnetic d. Inducția electromagnetică IX. Transferul de căldură. Convectie. Radiație. X. Legea transformării izoterme, izocore, izobare. XI. Principiul I și II al termodinamicii

Chimie I. Simbolurile elementelor chimice II. Valența elementelor III. Solide a. Cristaline b. Metalice c. Ionice d. Covalente e. Moleculare IV. Lichide a. Structura b. Soluții c. Concentrația molară V. Acizi și baze. Proprietăți VI. Gaze. Starea gazoasă. Transformări de baza. VII. Clasificarea substanțelor chimice VIII. Clasificarea reacțiilor chimice IX. Combustibili

Examinarea va avea loc la Colegiul Tehnic Alexandru Roman din Aleșd (str. Ciocârliei, nr.4, cod poștal 415100, jud. Bihor). Rezultatele finale se vor afișa pe 25 august.

Cei care doresc să se înscrie la Școala Tehnică Holcim din Aleșd o pot face online, pe site https://www.holcim.ro/ro/cariere/programe-educationale/scoala-tehnica, la secretariatul Colegiul Tehnic Alexandru Roman din Aleșd  sau prin WhatsApp la numărul de telefon 0758-016.284.

Scanând codul QR de mai jos viitorii specialiști Holcim sunt invitați să se înscrie în grupul de WhatsApp al Școlii Tehnice Holcim și să obțină astfel informații suplimentare.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI


Citește mai mult

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Știrea Ta

Politică Administrație

Sport

Monden

Opinii Comentarii

Articole Similare