Actualitate

Un autocar cu 47 de copii din Polonia, implicat într-un grav accident pe DN 1, la Câlnic

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Ieri dimineaţă, la ora 11.50, pe DN 1, la km 361+500 m, în zona Câlnic, un autocar înmatriculat în Polonia, care transporta 54 de persoane, din care 47 de copii, s-a izbit de un autotractor care a frânat brusc în faţa sa. Autocarul circula pe sensul de mers Sibiu-Sebeş. Potrivit informaţiilor furnizate de purtătorul de cuvânt al IPJ Alba, inspectorul principal de poliţie Luminiţa Prodan, poliţiştii rutieri ajunşi la faţa locului au stabilit că accidentul s-a produs din cauza şoferului autocarului care nu a păstrat o distanţă regulamentară în mers faţă de TIR-ul care a aprins luminile de avarie şi a frânat brusc în faţa sa. Mai mult, autocarul încărcat cu copii, care a frânat brusc la rândul său, a fost izbit din spate şi de o maşină înmatriculată în Ungaria. După sesizarea făcută la 112, la faţa locului s-au deplasat urgent cele două echipaje de patrulare mobilă de pe DN 1 şi DN 7 ale Serviciului de Poliţie Rutieră din IPJ Alba şi poliţiştii rutieri din Sebeş. În zonă circulaţia a fost restricţionată aproximativ două ore, pe un singur sens de mers. (N.I.T.)
lLa solicitarea ISU Alba, prefectul a activat Planul roşu de intervenţie
În urma accidentului de la Câlnic, în care au fost răniţi 16 copii şi doi adulţi, în timp ce aceştia se întorceau acasă de la un festival din Bulgaria, conducerea ISU Alba a cerut prefectului Ştefan Bardan activarea Planului roşu de intervenţie, ne-a declarat mr. Florin Zecheru.
ISU Alba a amenajat la faţa locului un punct medical avansat, cu corturi de acordare a primului ajutor şi de triaj al victimelor. De asemenea, au fost suplimentate efectivele de la Unitatea de Primire Urgenţe şi Salvare. Astfel, 6 ambulanţe ale SJA Alba au venit de la Aiud pentru a sprijini cele 2 echipaje SMURD la transportul răniţilor către spitalele din Alba Iulia şi Sebeş. Totodată, a fost organizat un punct de primire a celorlalţi pasageri, care vor fi cazaţi la Colegiul Naţional „Lucian Blaga”, unde vor beneficia de hrană, apă şi asistenţă medicală şi psihologică. Nu în ultimul rând, s-a luat legătura cu Ambasada Poloniei, care a fost anunţată despre producerea accidentului.  (R.G.)
*Spitalul Judeţean de Urgenţă Alba şi Spitalul Municipal Sebeş în alertă
Ca urmare a accidentului produs în zona comunei Câlnic şi a activării planului roşu de către Prefectura Alba, în spitalele din Alba Iulia şi Sebeş a fost declanşat planul alb. La Spitalul Judeţean de Urgenţă Alba a fost suplimentat numărul medicilor de urgenţă, cadrele medicale fiind chemate de acasă. Cadrele de la Serviciul de Ambulanţă au făcut trierea celor răniţi. Astfel un număr de cinci copii şi un adult au fost transportaţi la Spitalul Judeţean Alba, fiecare pacient beneficiind de investigaţii de specialitate pentru identificarea eventualelor probleme medicale. Copiii au prezentat doar echimoze, fiind însă traumatizaţi ca urmare a accidentului. Aceştia au rămas internaţi sub supraveghere medicală la Secţia de Chirurgie a unităţii sanitare. În ceea ce priveşte adultul, acesta prezenta dureri toraco-abdominale, fiind singura persoană accidentată grav. Acesta a rămas internat la Chirurgie pentru efectuarea de investigaţii. La spitalul din Sebeş au ajuns 11 copii şi un adult, aceştia suferind în urma impactului traumatisme minore.  (L.I.)


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Radu Georgescu, despre piața imobiliară din România: Vânzările de apartamente noi au scăzut cu 76%

Bogdan Ilea

Publicat

în

Radu Georgescu, despre piața imobiliară din România: Vânzările de apartamente noi au scăzut cu 76% Economistul Radu Georgescu avertizează că economia României traversează o perioadă tensionată, iar primele semne de slăbiciune se văd deja în piața imobiliară. Pe baza situațiilor financiare și a rapoartelor oficiale analizate pentru primul trimestru din 2026, acesta susține că scăderea […]

Citește mai mult

Actualitate

FOTO | Un român, coautor al piesei ,,Bangaranga”, câștigătoare la Eurovision. Artista Dara a explicat mesajul piesei

Bogdan Ilea

Publicat

în

Un român, coautor al piesei ,,Bangaranga”, câștigătoare la Eurovision. Artista Dara a explicat mesajul piesei Bulgaria a câștigat cea de-a 70-a ediție a concursului Eurovision, obținând pentru prima dată în istorie trofeul competiției muzicale europene. Un român se află în spatele piesei „Bangaranga”, care a ridicat sala în picioare și a primit 516 puncte, cele […]

Citește mai mult

Actualitate

„Poate Maia va deveni într-o zi președinta României”. Răspunsul oferit de Maia Sandu atunci când a fost întrebată despre unirea cu România

Bogdan Ilea

Publicat

în

„Poate Maia va deveni într-o zi președinta României”. Răspunsul oferit de Maia Sandu atunci când a fost întrebată despre unirea cu România Preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a fost pusă într-o situaţie delicată în cadrul conferinţei internaţionale de securitate „Building Forward: Small but Resilient LMC 2026”, desfăşurată la Tallinn, în Estonia, după ce a fost […]

Citește mai mult