Trei români la Campionatele Mondiale de Powerlifting
În perioada 7-13 noiembrie, Federaţia Română de Powerlifting participă cu 3 sportivi la Campionatele Mondiale de Powerlifting, la Pilsen, Cehia. Delegaţia condusă de Ioan Frăţilă, preşedintele Federaţiei Române de Powerlifting, este compusă din sânceleanul Ovidiu Pănăzan (cat. 83 kg) legitimat la SCM Bacău şi timişorenii Sorin Cazacu (cat. 120 kg) şi Silviu Popşa (cat. +120 kg), amândoi CS Argus Mag Timişoara. „Sperăm să reuşim clasări onorabile, chiar dacă ediţia din acest an a CM este cea mai puternică de până acum, atât calitativ, cât şi prin numărul fără precedent al sportivilor. Fiecare dintre cei 3 români are peste 20 de concurenţi în categoria sa, proveniţi din toate colţurile lumii, de la Sierra Leone sau Irak până la SUA şi Rusia. Este impresionant cum reuşesc ţări aflate în stare de război să deplaseze numeroşi sportivi la Campionate Mondiale, mai mulţi decât noi”, a apreciat Ioan Frăţilă.
„Membrii lotului naţional ce vor participa în Cehia provin din cluburi sportive altele decât cele din Alba, cu toate că astfel punctajul oficial al judeţului nu va mai beneficia de aportul substanţial al ramurii powerlifting. Cei implicaţi în gestionarea sportului judeţean ştiu foarte bine că rezultatele de la powerlifting au adus în ultimii doi ani judeţul Alba pe locuri pe care nu a mai fost anterior înfiinţării FR Powerlifting. Sperăm ca pe viitor oficialităţile locale şi judeţene din Alba să acorde o mai mare atenţie acestui fenomen în plină dezvoltare şi afirmare, gestionat de o federaţie sportivă naţională cu sediul în Alba Iulia”, a declarat Ovidiu Pănăzan (foto), legitimat în trecut la CS Zamolxis Alba Iulia. „Tricolorii” mulţumesc pentru sprijinul acordat în vederea prezenţei la mondiale în special ANST, Roşia Montană Gold Corporation, Kronospan Sebeş, B&B Team (Ioan Bogdan) dar şi d-lor Florin Roman, Simone Albani, Gabriel Pleşa, se mai arată în finalul comunicatului de presă. (H.D.M.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Sport
Foto | Student Sport Alba Iulia, pregătiri intense pentru un nou sezon competițional la nivel înalt
Student Sport Alba Iulia, pregătiri intense pentru un nou sezon competițional la nivel înalt În noul sezon competițional 2026–2027, Student Sport Alba Iulia a acceptat invitația de a evolua în Liga a II-a, reprezentând Alba Iulia la un nivel competițional înalt. Tot la capitolul noutăți, începând din acest sezon, clubul de fotbal feminin își extinde […]
Foto | Laura-Maria și Laurențiu-Mihai Vîlcu, doi tineri frați din Mirăslău, animați de o pasiune comună, impresionează în tenisul juvenil din România
Laura-Maria și Laurențiu-Mihai Vîlcu, doi tineri frați din Mirăslău, animați de o pasiune comună, impresionează în tenisul juvenil din România La doar 10, respectiv 8 ani, frații Laura-Maria și Laurențiu-Mihai Vîlcu, din Mirăslău, au deja un palmares impresionant în tenisul de câmp. Povestea lor în „sportul alb” a început la vârsta de 5 ani și […]
Foto | Weekend de succes pentru grupele de juniori ale CSM Unirea Alba Iulia: Au câștigat 5 din cele 6 meciuri disputate
Weekend de succes pentru grupele de juniori ale CSM Unirea Alba Iulia: Au câștigat 5 din cele 6 meciuri disputate La sfârșitul săpătămânii trecute grupele de juniori de la CSM Unirea Alba Iulia au reușit să câștige 5 din cele 6 meciuri disputate la Baza Sportivă Micești. Sâmbătă, 22 august 2026, la categoria U16, CSM […]