Actualitate

Tone de carne din zonă cu pestă porcină din Ungaria, au ajuns în magazinele și depozitele din România

Ioana Oprean

Publicat

în

Aduse ilegal din Ungaria, tone de carne dintr-o zonă cu pestă porcină africană, au ajuns în depozitele şi în magazinele din România. Descoperirea nu a fost făcută de autorităţi, ci de către un consumator, și ne arată încă o dată că nu ştim ce mâncăm.

Vineri s-a aflat că în mai multe depozite şi magazine din Bucureşti şi Timiş s-au descoperit cantităţi uriaşe de carne de porc, adusă din zone cu pestă, din Ungaria.

Este vorba de 1.868 de kilograme de carne neconformă au fost găsite în Timiş, şi 239 în Bucureşti. Autorităţile nu dezvăluie nici numele distribuitorilor, nici pe cel al magazinelor, şi nici nu ştiu dacă marfa ilegală a ajuns şi-n alte locuri.

Potrivit unor surse, carnea a fost pusă la vânzare într-un magazin cu produse tradiţionale ungureşti, după ce a fost adusă dintr-o zonă cu restricţii din Ungaria. Produsele erau reetichetate şi apoi puse pe raft.

Mai exact, carnea avea o ştampilă hexagonală, ceea ce înseamnă că a fost transportată ilegal din Ungaria, fiind destinată doar consumului intern. Doar produsele care au o ştampilă ovală pot fi şi exportate, potrivit legii.

Riscul nu este de îmbolnăvire, ci de răspândire a virusului, care a provoacat deja pagube economice uriaşe la noi în ţară.

Inspectorii ANSVSA fac acum controale în toată ţara pentru a vedea dacă mai sunt şi alte magazine în care a ajuns carnea neconformă.

Sursa: observatortv.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Zi liberă în școli, pe data de 5 iunie 2026. Se sărbătorește Ziua Învățătorului

Bogdan Ilea

Publicat

în

Zi liberă în școli, pe data de 5 iunie 2026. Se sărbătorește Ziua Învățătorului Elevii, profesorii și întreg personalul din învățământul preuniversitar vor avea liber vineri, 5 iunie, zi declarată nelucrătoare pentru sistemul de educație. Vineri, 5 iunie, elevii, profesorii și întreg personalul din învățământul preuniversitar vor avea o zi liberă, deoarece se sărbătorește Ziua […]

Citește mai mult

Actualitate

ANAF va lansa aplicația prin care românii pot verifică dacă un bon fiscal a fost emis corect. Ce este „iBon” și cum funcționează

Ioana Oprean

Publicat

în

ANAF va lansa aplicația prin care românii pot verifică dacă un bon fiscal a fost emis corect. Ce este „iBon” și cum funcționează Lansarea aplicației „iBon”, care le va permite utilizatorilor să verifice rapid dacă un bon fiscal a fost emis corect, a fost anunțată vineri, 15 mai 2026, de către Ministerul Finanțelor și ANAF. […]

Citește mai mult

Actualitate

Ratingul României ar putea fi retrogradat. Avertismentul transmis de agenția de evaluare financiară S&P Global: ,,Dizolvarea coaliţiei formate din patru partide va complica eforturile”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Ratingul României ar putea fi retrogradat. Avertismentul transmis de agenția de evaluare financiară S&P Global: ,,Dizolvarea coaliţiei formate din patru partide va complica eforturile” Agenția de evaluare financiară S&P Global avertizează că ratingul României ar putea fi retrogradat dacă blocajul politic și impasul privind formarea unui nou guvern vor continua. Este primul semnal oficial transmis […]

Citește mai mult