Cultură Educație

TITULARIZARE 2020 ÎN ALBA 56 de absenți din 537 de candidați la examenul de azi. Rezultatele inițiale vor fi comunicate în 4 august

Ioana Oprean

Publicat

în

56 de absenți au fost înregistrați la proba scrisă de astăzi, în cadrul examenului de Titularizare 2020, în județul Alba, potrivit datelor transmise de către Gabriela Gâlea, purtătorul de cuvânt al ISJ Alba,. 537 candidați au fost înscriși în total, dintre care 89 din promoția curentă.

Petrecerea Divorțaților

Testarea a durat patru ore și este organizată în două centre, la Alba Iulia.

Nu au fost înregistrați candidați care să nu fie primiți la testare din cauza temperaturii peste cea de referință.

Proba a început la ora 9.00 și a fost organizată pentru 52 de discipline, în județul nostru. Majoritatea candidaților o reprezintă educatorii sau învățătorii.

CALENDAR TITULARIZARE 2020:

29 iulie 2020 – desfășurarea probei scrise

4 august 2020 – comunicarea rezultatelor inițiale

4-5 august 2020 – înregistrarea contestațiilor la inspectoratele școlare și transmiterea acestora la centrele de evaluare

5-10 august 2020 – soluționarea contestațiilor

11 august 2020 – comunicarea rezultatelor finale.

.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Cultură Educație

Cultură Educație

6-7 noiembrie 2026 | Skepsis va reprezenta Casa de Cultură a Studenților Alba Iulia la cea de-a XX-a ediție a Galelor Teatrului Studențesc „Seri în Lumea Thaliei”

Ioana Oprean

Publicat

în

Skepsis va reprezenta Casa de Cultură a Studenților Alba Iulia la cea de-a XX-a ediție a Galelor Teatrului Studențesc „Seri în Lumea Thaliei” Casa de Cultură a Studenților Ploiești, sub egida Ministerului Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale, organizează cea de-a XX-a ediție a Galelor Teatrului Studențesc „Seri în Lumea Thaliei”, eveniment care se va […]

Citește mai mult

Cultură Educație

Foto | Un stilus roman, martor al scrisului antic, exponatul lunii noiembrie la Muzeul Național al Unirii din Alba Iulia

Ioana Oprean

Publicat

în

Un stilus roman, martor al scrisului antic, exponatul lunii noiembrie la Muzeul Național al Unirii din Alba Iulia Un stilus roman, piesa propusă pentru a fi exponatul lunii noiembrie 2026 la Muzeul Național al Unirii din Alba Iulia a fost descoperită prin cercetare arheologică preventivă efectuată în zona vestică de extindere a Cimitirului Municipal (Maieri) […]

Citește mai mult

Cultură Educație

De la Noul Testament de la Bălgrad la nunțile princiare: 400 de ani de istorie, descoperiți în două noi expoziții la Palatul Principilor

Ioana Oprean

Publicat

în

De la Noul Testament de la Bălgrad la nunțile princiare: 400 de ani de istorie, descoperiți în două noi expoziții la Palatul Principilor Știati că prima traducere integrală a Noului Testament tipărită în limba română a apărut la Alba Iulia, în 1648 și că un exemplar original poate fi admirat acum la Palatul principilor din […]

Citește mai mult