Curier Județean

Video | Peste 100 de activități preventive în 10 unități de învățământ din Alba efectuate de polițiști: Au luat parte peste 2.600 de elevi și cadre didactice

Bogdan Ilea

Publicat

în

Peste 100 de activități preventive în 10 unități de învățământ din Alba efectuate de polițiști: Au luat parte peste 2.600 de elevi și cadre didactice

În această săptămână, polițiștii din județul Alba, sub coordonarea Biroului Siguranță Școlară și a Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității au desfășurat 112 activități preventive în 10 unități de învățământ, la care au luat parte peste 2.600 de elevi și cadre didactice.

Petrecerea Divorțaților

Activitățile au beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul Poliției Municipiului Sebeș și Poliției Municipiului Blaj, precum și al jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean „Avram Iancu” Alba.

Totodată, în cadrul planurilor de acțiune privind creșterea siguranței școlare, polițiștii au desfășurat instruiri cu personalul responsabil de paza unităților de învățământ, precum și cu operatorii economici, pentru prevenirea comercializării băuturilor alcoolice, produselor din tutun și băuturilor energizante către minori.

Au fost desfășurate acțiuni în trafic, fiind oprite, pentru control, microbuzele școlare.

Polițiștii sunt alături de elevi, în școli, prin activități preventive interactive, discuții deschise și exemple concrete, menite să îi ajute să recunoască riscurile, să ia decizii responsabile și să adopte un comportament sigur atât în mediul școlar, cât și în viața de zi cu zi.

,,Împreună, prin astfel de activități, contribuim la consolidarea unui mediu sigur și prietenos în care fiecare copil să se simtă apreciat, ocrotit și acceptat!”, se mai arată în comunicatul transmis de IPJ Alba.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Update foto | Accident rutier la Petrești: Un singur autoturism implicat. Intervin pompierii din Sebeș

Bogdan Ilea

Publicat

în

Accident rutier la Petrești: Un singur autoturism implicat. Intervin pompierii din Sebeș  Un accident rutier în care a fost implicat un singur autoturism a avut loc la Petrești, sâmbătă, 7 noiembrie 2026. Conform IPJ Alba, secția de pompieri Sebeș intervine pentru asigurarea măsurilor specifice și prim ajutor medical la un accident rutier produs în loc. […]

Citește mai mult

Curier Județean

Bărbat de 45 de ani din Alba Iulia, reținut după ce a intrat în locuința altui bărbat din oraș: L-a agresat fizic și amenințat

Bogdan Ilea

Publicat

în

Bărbat de 45 de ani din Alba Iulia, reținut după ce a intrat în locuința altui bărbat din oraș: L-a agresat fizic și amenințat Un bărbat în vârstă de 45 de ani din Alba Iulia a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore, după ce ar fi pătruns fără drept în locuința unui alt […]

Citește mai mult

Curier Județean

9 noiembrie 2026 | Furnizarea apei, oprită temporar pe două străzi din Sebeș: Care este motivul

Ioana Oprean

Publicat

în

Furnizarea apei, oprită temporar pe două străzi din Sebeș: Care este motivul SC APA CTTA SA – Sucursala Sebeș anunță întreruperea furnizării apei potabile în data de 9 noiembrie 2026, între orele 09:00 – 13:00, pe străzile Iezerului și Iasminului din localitatea Sebeș, pentru efectuarea lucrărilor de cuplare a rețelei de apă de pe strada […]

Citește mai mult