Tinerii noștri campioni de la CSU Alba Iulia, la masă cu cei mai buni şahişti seniori ai ţării
Desfăşurată la Călimăneşti – Căciulata în perioada 18-26 aprilie 2015 finala masculină a Campionatului Naţional de şah pentru seniori a fost dominată de sportivii de la AEM Luxten Timişoara care au ocupat primele 4 locuri prin marii maeştri internaţionali Constantin Lupulescu, Alin Berescu, Mircea Pârligras şi Vladislav Nevenichy, rezultatul acestora confirmând încă o dată statutul de principală forţă în şahul masculin a clubului de pe Bega condus de antrenorul emerit Sergiu Grunberg. Plutonul fruntaş a fost completat de Bogdan Deac, un foarte valoros junior din Râmnicu Vâlcea legitimat la CSU Ploieşti.
Calificaţi din semifinala desfăşurată în luna martie la Iaşi, juniorii albaiulieni Mihnea Costachi (15 ani), Adrian Sechereş (17 ani) şi George Ileană (14 ani) au avut şansa de a fi printre cei 32 de finalişti, ceea ce le-a oferit oportunitatea de a se confrunta cu cei mai buni şahişti seniori ai ţării, mulţi dintre aceştia jucători de şah profesionişti. O misiunea foarte dificilă, dar pe care cei trei au abordat-o cu mult curaj, reuşind unele partide foarte bune împotriva mult mai experimentaţilor lor adversari.
Mihnea Costachi (CSU Alba Iulia) a fost cel mai combativ jucător al finalei, terminând turneul cu 4 victorii, 4 înfrângeri şi o singură remiză. Cu 4,5 puncte acumulate juniorul albauiulian s-a clasat pe locul 15, un rezultat care chiar dacă nu este spectaculos, confirmă faptul că Mihnea este pe drumul cel bun şi este capabil să ajungă în scurt timp între cei mai buni şahişti profesionişti români.
Chiar dacă a început mai greu turneul, acumulând doar 1,5 puncte în primele 6 partide, Adrian Sechereş (CCS 1 Timişoara) şi-a revenit pe final, reuşind să termine turneul cu 4 puncte ceea ce i-a adus o clasare pe un onorabil loc 22.
Aflat la cel mai dificil turneu al carierei sale şahiste de până acum, George Ileană (CSU Alba Iulia) a reuşit 6 remize împotriva unor adversari mult mai experimentaţi, dar a şi pierdut 3 partide, ocupând la final locul 28.
În concluzie se poate spune că turneul a fost unul extrem de util pentru cei trei juniori albaiulieni în perspectiva competiţiilor internaţionale de juniori la care vor participa în acest an. Rezultatele lor confirmă progresul constant făcut de ei în ultima perioadă şi ne îndreptăţesc să sperăm că vom avea în curând un jucător albaiulian inclus în lotul naţional de seniori.
Finala feminină a fost câştigată de Corina Peptan (CSM Bucureşti), care le-a devansat pe Luminiţa Cosma (ACS Apa Nova Bucureşti), Irina Ionescu (CSM Bucureşti), Mihaela Sandu (CS Medicina Timişoara), Cristina Foişor (AEM Luxten Timişoara) şi Andreea Stanciu (CS Otopeni).
M.C.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Sport
CIL Blaj – CS Universitar Alba Iulia, este derby „de Alba”, la Tiur, vineri, la ora 15.00, partidă contând pentru etapa a opta din Seria 7 a Ligii 3 CIL Blaj – CSU Alba Iulia, confruntare între coinjudețene, în eșalonul terț Citește și: Ștefan Blănaru (CIL Blaj), golgheterul Seriei 7 din Liga 3! Experimentatul atacant […]
În Liga 3, CIL Blaj – CSU Alba Iulia, derby „de Alba” la Tiur | Metalurgistul Cugir, dificil cu CSM Deva, iar CSM Unirea Alba Iulia, examen facil
În Liga 3, CIL Blaj – CSU Alba Iulia, derby „de Alba” la Tiur | Metalurgistul Cugir, dificil cu CSM Deva, iar CSM Unirea Alba Iulia, examen facil Runda a opta Seriei 7 din Liga 3 propune un nou derby „de Alba”, la Tiur, între liderul CIL Blaj și CS Universitar Alba Iulia, grupare aflată […]
Volei Alba Blaj va lupta la Tulcea pentru Supercupa României la volei feminin 2026: Un nou duel de foc cu CSO Voluntari
Volei Alba Blaj va lupta la Tulcea pentru Supercupa României la volei feminin 2026: Un nou duel de foc cu CSO Voluntari Tulcea va deveni, pe 17 octombrie 2026, capitala voleiului românesc! Noua sală de sport de pe malul Dunării găzduiește Supercupa României, competiție care poartă în acest an numele „Super Foundation”. Ziua va aduce […]
