Actualitate

Teodor Meleşcanu: S-a votat greu din cauza referendumului și numărului mare de români din diaspora care au mers la vot

Ioana Oprean

Publicat

în

Teodor Meleșcanu, ministrul Afacerilor Externe, a afirmat, marţi, că procesul de votare în secţiile din afara României a fost îngreunat de faptul că a fost organizat şi referendumul și de numărul mare de români din diaspora care au mers la vot.

Petrecerea Divorțaților

El a spus că va trimite o echipă de control în ţările unde au fost cele mai mari probleme, pentru a lua măsurile necesare pentru ca situaţia să nu se repete potrivit news.ro

„Noi nu am avut un rând de alegeri, aşa cum se hotărâse, a venit după aceea decizia cu referendumul care practic a dublat munca, activitatea în secţiile de votare. Aceasta a fost una dintre primele cauze şi o a doua cauză este faptul că a venit un număr foarte mare de oameni şi în condiţiile în care în multe secţii de votare era o singură tabletă pentru verificarea votului multiplu au trecut perioade foarte mari de timp”, a spus ministrul Afacerilor Externe.

Acesta a explicat că în străinătate procesul de votare al fiecărui alegător durează, „în principiu, cam două, trei minute pe om”.

„Având în vedere că era şi referendumul cu încă două întrebări, cu două buletine, este între şase şi şapte minute deci a existat o presiune foarte mare de timp dată şi de numărul mare de oameni care au venit, eu, aşa cum am declarat ieri, îmi cer scuze şi aş dori ca toţi oamenii să poată să voteze, inclusiv cei din străinătate. E adevărat că şi în ţară au fost cozi foarte mari, de peste două ore, dar ceea ce voi face este o anchetă în ţările unde au fost cele mai mari probleme şi vom trimite o echipă de control, ca să luăm măsurile necesare să nu se mai repete”, a spus Teodor Meleşcanu.

În ceea ce priveşte modul în care a fost reflectată situaţia creată la secţiile de votare organizate de România în afara graniţelor, ministrul de Externe a spus că şi în cazul altor ţări au fost cozi la secţiile de votare din străinătate, dar nu au existat probleme.

„Nu chiar în toată Europa (au fost cozi – n.r..) Au fost câteva centre unde există concentrări foarte mari de români şi care ridică probleme, sunt trei sau patru ţări”, a spus ministrul.

El a precizat, întrebat fiind dacă are în cotninuare sprijinul premierului Viorica Dăncilă, că nu i-a cerut „nimeni niciun fel de demisie” şi că din punctul său de vedere autorităţile trebuie să se concenterze „pe viitor”.

„Ceea ce am promis – şi o să fac şi o avem şi noi ca propunere, o vom discuta mâine – este o propunere de a stabili un sistem mai elastic pentru cei din diasporă”, a mai afirmat Meleşcanu.

Ministrul de Externe, Teodor Meleşcanu, spunea, duminică seară, că nu are ce să-şi reproşeze cu privire la organizarea alegerilor europarlamentare şi a referendumului pe justiţie în străinătate şi crede că în zonele unde sunt grupaţi foarte mulţi români nu se poate face faţă prin consulate şi două sau trei circumscripţii, precizând că este nevoie de o nouă legislaţie petnru votul în afara graniţelor.

Luni, Teodor Meleşcanu a cerut scuze românilor din diaspora care nu au putut să-şi exercite dreptul de vot sau care au fost obligaţi să stea la coadă ore întregi pentru a putea vota. El spunea că a dispus anchete în ţările unde au fost „situaţii regretabile” şi anunţa că a cerut o analiză pentru a se găsi soluţii privind dezvoltarea unui sistem de votare adaptat nevoilor diasporei.

Sursa: stiripesurse.ro 


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Postul Crăciunului 2026: 40 de zile de restricții alimentare, tradiții și pregătire spirituală până la Nașterea Domnului

Ioana Oprean

Publicat

în

Postul Crăciunului 2026: 40 de zile de restricții alimentare, tradiții și pregătire spirituală până la Nașterea Domnului Postul Nașterii Domnului, unul dintre cele mai importante posturi din calendarul ortodox, începe în 2026 duminică, 15 noiembrie, și se încheie joi, 24 decembrie, în Ajunul Crăciunului. Timp de 40 de zile, credincioșii sunt îndemnați să respecte rânduielile […]

Citește mai mult

Actualitate

Foto | De pe băncile Colegiului Militar din Alba Iulia, în echipa tehnică a avioanelor F-16 de la Câmpia Turzii: Povestea sublocotenentului inginer Adelin Leahu

Ioana Oprean

Publicat

în

De pe băncile Colegiului Militar din Alba Iulia, în echipa tehnică a avioanelor F-16 de la Câmpia Turzii: Povestea sublocotenentului inginer Adelin Leahu La doar 25 de ani, sublocotenentul inginer Adelin Marcel Leahu face parte din generația tinerilor militari care contribuie la operarea uneia dintre cele mai moderne aeronave din dotarea Forțelor Aeriene Române. Absolvent […]

Citește mai mult

Actualitate

Rezidențiat 2026: Aproape 10.000 de candidați se luptă pentru 5.217 locuri și 266 de posturi. Medicina de familie, specialitatea cu cele mai multe locuri

Ioana Oprean

Publicat

în

Rezidențiat 2026: Aproape 10.000 de candidați se luptă pentru 5.217 locuri și 266 de posturi. Medicina de familie, specialitatea cu cele mai multe locuri Aproape 10.000 de absolvenți ai facultăților de medicină și farmacie din România s-au înscris la concursul de intrare în rezidențiat din acest an, care va avea loc duminică, 15 noiembrie, în […]

Citește mai mult