Solidaritate în rândul suporterilor, în momente dificile: Răzvan Magda, fan al Unirii Alba Iulia, în sprijinul persoanelor aflate în dificultate
Sunt momente dificile pentru noi toți, iar în aceste clipe solidaritatea generală este o condiție esențială
pentru depășirea acestei încercări cauzate de pandemia de coronavirus.
Fiecare, încercăm, pe cât posibil, după posibilități, să punem umărul pentru a ieși la liman și orice efort, cât de mic, contează. Nu fac excepție de la aceste eforturi nici suporterii, care se mobilizează, caută să se implice și să ajute în diverse modalități, sugestiv fiind exemplu fanilor “șepcilor roșii” care în aceste momente au inversat celebrul slogan, “U, te iubesc, dar acum mai mult pe mama”, în dorința de a responsabiliza populația, aceasta dincolo de alte acțiuni cu caracter social.
Un exemplu de implicare este oferit Răzvan Magda, un tânăr albaiulian în vârstă de 20 de ani. Îndrăgostit “for ever” de “alb-negru”, culorile echipei sale de suflet Unirea Alba Iulia, acesta a înțeles ce înseamnă această perioadă critică și a decis să se implice pentru a sprijini, dezinteresat. Mereu prezent în tribune de ani buni la meciurile favoriților, indiferent de vreme și unde se joacă, adolescentul din Cetatea Marii Uniri vrea să ajute din propriul buzunar, înțelegând situația. Și în aceste clipe, nici nu contează suma, ci mai degrabă exemplul oferit, dorința de a încerca să ajuți pentru a merge mai departe, de a depăși hopul…
“Cum în România suporterii sunt văzuți într-un mod negativ, ca bețivi mereu puși pe scandal, vrem să demonstrăm opusul și să ne unim pentru a ajuta oamenii în dificultate în această perioadă. Aș vrea să fac acest lucru de fiecare dată când am posibilitatea”, a punctat Răzvan, angajat la o firmă din muncipiu ce produce ambalaje din carton. Concret, a decis să cumpere alimente de bază și să le ofere personal, fie lăsându-le pe bănci în municipiul Alba Iulia, în parcuri, fie să întrebe oamenii de pe stradă despre asemenea cazuri.
“Am urmat exemplul altor suporteri din țară și vreau să ajut cât pot mai mult. Voi mai continua și în viitor, de bună voie și din propriile resurse”, a mai adăugat tânărul albaiulian
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Sport
FOTO | Aniela Tudor a obținut aur pentru România la Campionatele Europene de gimnastică de la Zagreb. Sportiva română a obținut o medie de 13,383 puncte
Aniela Tudor a obținut aur pentru România la Campionatele Europene de gimnastică de la Zagreb. Sportiva română a obținut o medie de 13,383 puncte Aniela Tudor a cucerit medalia de aur în finala de sărituri a junioarelor, la Campionatele Europene de gimnastică de la Zagreb. Sportiva română a obținut o medie de 13,383 puncte, devansându-le […]
Care este programul rundei inaugurale din Liga 4 Alba, ediția 2026-2027: A fost fixat „țintarul” campionatului regular
Care este programul rundei inaugurale din Liga 4 Alba, ediția 2026-2027: A fost fixat „țintarul” campionatului regular La sediul Asociației Județene de Fotbal Alba a avut loc, în după amiaza zilei de vineri, 14 august 2026, stabilirea prin tragere la sorți a programului campionatului regular din Liga 4 Alba, ediția 2026-2027. Liga 4 este al […]
Foto | Care este programul primei etape din SuperLiga Alba, ediția 2026-2027: A fost stabilit „țintarul” turului și al primelor etape din retur
Care este programul primei etape din SuperLiga Alba, ediția 2026-2027: A fost stabilit „țintarul” turului și al primelor etape din retur La sediul Asociației Județene de Fotbal Alba a avut loc, în după amiaza zilei de vineri, 14 august 2026, stabilirea prin tragere la sorți a programului turului SuperLigii Alba, ediția 2026-2027. SuperLiga Alba este […]