Rămâi conectat

Actualitate

Sindicatul Învăţământ Zona Aiud atacă IŞJ Alba la CEDO

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

    Preşedintele Sindicatului Învăţământ Zona Aiud, prof. Petru Damo, a anunţat oficial că va ataca la Curtea Europeană a Drepturilor Omului decizia Curţii de Apel Alba Iulia din procesele privind Contractul Colectiv de Muncă despre care inspectorul şcolar general al IŞJ Alba, prof. Cornel Sandu, susţinuse că l-a câştigat.
„În primul rând informarea autolaudativă a inspectorului general, prof. Sandu Cornel, conform căreia IŞJ Alba ar fi câştigat procesele împotriva SIZ Aiud este un act prematur de propagandă politică, întrucât noi vom ataca decizia Curţii de Apel Alba la CEDO. Pentru aceasta am şi depus o cerere înregistrată la Curtea de Apel Alba pe data de 20 octombrie, prin care solicităm instanţei să remită cu celeritate decizia respectivă. În cerere am specificat în clar motivul de a o ataca la CEDO. Aşa cum am afirmat în repetate rânduri, decizia inspectorului general este una abuzivă, unilaterală şi nelegală, deoarece încalcă prevederile art. 9 alin (2) din contract şi, mai ales, prevederile exprese ale art. 33 alin (4) din Legea nr. 130/1996, respectiv Decizia nr. 260/2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a României, prevederi legale incidente la data comiterii faptei reclamate, care specifică fără echivoc faptul că, din punct de vedere procedural, Contractul Colectiv nu poate fi denunţat fără notificarea prealabilă a organului la care acesta a fost depus spre înregistrare. Or noi am demonstrat cu probe constând din răspunsurile scrise ale AJPS Alba, respectiv ITM Alba, faptul că IŞJ Alba nu a denunţat în termen legal respectivul contract. Nu mai amintesc faptul că, din punct de vedere al normelor limbii române contemporane, instanţele au eşuat în interpretarea corectă a dispoziţiilor art. 9 alin (2) din contract, preferând să dea câştig de cauză interpretării total eronate şi neargumentate a părţii adverse. În al doilea rând, regretăm că suntem nevoiţi să ne exprimăm suspiciunea că deciziile instanţelor în această speţă, atât pe latura civilă, cât şi pe cea penală, sunt decizii incorecte influenţate de factorul politic. Este de notorietate faptul că inspectorii şcolari generali, similar prefecţilor, sunt numiţi politic de către Guvernul PDL, fiind aşadar reprezentanţii Guvernului în teritoriu. În acest context devine evident faptul că actualii guvernanţi nu şi-au putut permite ca un reprezentant de-al lor să piardă un important proces civil şi cu atât mai mult să fi fost condamnat penal pentru abuz în serviciu şi neglijenţă în serviciu – fapt care s-ar fi adăugat în plus la lista abuzurilor, incompetenţei, corupţiei şi nelegalităţilor comise de actuala Putere împotriva populaţiei în ultimii ani”, a spus liderul sindical Petru Damo.
*Prof. Cornel Sandu – „inamicul” sindicaliştilor din învăţământ
„În replică la curiozitatea şi «grija» maliţioasă manifestată de inspectorul şcolar general Sandu Cornel cu privire la cine va plăti cheltuielile de judecată, răspunsul nostru este următorul: în primul rând, acest aspect nu îl priveşte în niciun fel pe domnul inspector; în al doilea rând, membrii de sindicat SIZ Aiud nu sunt colegii domnului inspector, dânsul fiind inamicul colegilor noştri, întrucât din cauza deciziei dânsului peste 6.000 de salariaţi din învăţământul judeţului Alba şi-au pierdut drepturi stipulate în Contractul Colectiv de Muncă, cum ar fi: sporul de 10% pentru bibliotecari şi laboranţi, sporul de ecran de 15%, un salariu de bază pentru naşterea fiecărui copil, ajutor de deces în cuantum de 5 salarii ale persoanei decedate; 2 salarii compensatorii la ieşirea la pensie, 10 zile de concediu pentru personalul nedidactic şi didactic auxiliar, pierderea primei de vacanţă acordate din fonduri proprii şi altele. Dacă domnul inspector general ar fi fost cu adevărat colegul nostru, nu şi-ar fi angajat pe bani grei o armată de avocaţi să îl apere şi să lupte împotriva drepturilor noastre, ascultând obedient comanda politică de la centru.
Domnul inspector general a «omis» să facă cunoscut faptul că SIA Alba cu cei peste 4.350 membri s-a raliat demersului SIZ Aiud prin cererea de intervenţie în favoarea părţii formulate şi depuse în faza de recurs de la Curtea de Apel Alba. Îl asigurăm pe această cale pe domnul inspector general că vom continua în mod ferm, unit şi solidar acţiunea la CEDO, pentru recunoaşterea drepturilor noastre pe care le-a încălcat. Suntem încrezători că în această bătălie de tip David contra Goliat justiţia europeană ne dă dreptate şi îi va face pe cei responsabili să plătească”, a conchis prof. Petru Damo. (R.G.)


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

ANAF i-a luat la ”ochi” pe românii care realizează venituri din chirii

Unirea Ziarul

Publicat

în

ANAF i-a luat la ”ochi” pe românii care realizează venituri din chirii În căutare de bani pentru a acoperi găurile din buget, Guvernul trimite ANAF-ul după contribuabilii suspectați că nu-și declară sursele de venit. Agenția Națională de Administrare Fiscală i-a luat, din nou, la ochi pe românii care fac bani din chirii. „Autoritățile de la […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea