Şeful FRF Răzvan Burleanu după vizita de lucru din judeţul Alba: „La Sebeş sau la Deva va fi primul Centru de Excelenţă”
De puţin timp, Răzvan Burleanu a ajuns din nou la Stadionul „Cetate” din Alba Iulia unde a prezentat concluziile vizitei de lucru din judeţul Alba. Astfel, Sebeşul a intrat în cursă directă cu Deva de a găzdui primul Centru Regional de Excelenţă pentru copiii under 14. Răzvan Burleanu a rămas impresionat de infrastructura găsită în judeţul nostru.
Răzvan Burleanu a revenit la Alba Iulia după ce a vizitat municipiul Deva şi a făcut următoarele declaraţii: „Am rămas foarte impresionat şi optimist după ce m-am întâlnit cu autorităţiile din Sebeş. Baza din Parcul Arini este demnă să găzduiască un Centru Regional de Excelenţă. Am rămas plăcut surprins de ce am văzut în localităţiile de jos (o glumă cu referire la Galda de Jos şi Vinţu de Jos), dar şi la Cugir. Au tot sprijinul Federaţiei Române de Fotbal să continue această dezvoltare a infrastructurii şi a fotbalului. În scurt timp vom decide unde vom forma primul Centru Regional de Excelenţă, la Sebeş sau la Deva”, a precizat Răzvan Burleanu preşedintele Federaţiei Române de Fotbal.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Sport
Foto | George Bursuc, ciclistul moț care are o serie impresionantă de succese în 2026: 14 competiții, 14 victorii. „Este cel mai bun sezon de până acum”
George Bursuc, ciclistul moț care are o serie impresionantă de succese în 2026: 14 competiții, 14 victorii. „Este cel mai bun sezon de până acum” George Bursuc, sportiv originar din Țara Moților, a avut parte de un sezon competițional excepțional, reușind să câștige categoria sa de vârstă la toate cele 14 competiții la care a […]
Liga 4, etapa a patra: Rapid CFR Teiuș, singura cu maximum de puncte, Voința Stremț – scorul campionatului | SF Valea Frumoasei 2, set liderului Sportul Câmpeni
Liga 4, etapa a patra: Rapid CFR Teiuș, singura cu maximum de puncte, Voința Stremț – scorul campionatului | SF Valea Frumoasei 2, set liderului Sportul Câmpeni, în Seria 1 Sportul Câmpeni, liderul Seriei 1, a sufertit primul eșec stagional, cedând la un set de tenis, 3-6, la Săsciori, cu Școala Frumoasei 2, care a câștigat […]
Liga 5, etapa a patra: Liderii Mureșul Gâmbaș și CS Ocna Mureș, victorii pe linie! Ocnamureșenii au dat lovitura la Lunca Mureșului
Liga 5, etapa a patra: Liderii Mureșul Gâmbaș și CS Ocna Mureș, singurele cu victorii pe linie | Ocnamureșenii au dat lovitura la Lunca Mureșului În Seria 1, singura formație imbatabilă a rămas liderul Mureșul Gâmbaș, cu maximum de punct, in această rundă pierzând prima dată Performanța Ighiu 2 și AFC Micești 2. Citește și: Liga […]
